Linkuri accesibilitate

În Parlament continuă controversele pe marginea modificărilor la Codul Electoral


Continuă controversele pe tema modificării Codului electoral.

Cel mai puternic partid politic moldovean al momentului, al socialiștilor, se străduiește să treacă prin parlament o lege electorală deja votată în prima lectură, dar criticată de unii politicieni din opoziție și de societatea civilă. Printre altele, noua lege ar scurta ziua de vot cu două ore și ar trimite contestațiile candidaților scoși din cursă la instanțe... electorale, nu juridice. Proiectul a fost inclus miercuri pe agenda Comisiei Juridice din Parlament, la o zi după ce fusese prezentat la niște dezbateri publice cu participarea experților.

În Parlament continuă controversele pe marginea modificărilor la Codul Electoral
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:10 0:00
Link direct

Deputații socialiști şi democrați din Comisia juridică au respins pe bandă rulantă şi fără explicații marea majoritate a propunerilor prezentate de experții care au analizat proiectul de modificare a Codului Electoral. Printre puținele excepții este scurtarea zilei de votare cu două ore, văzută de critici ca o limitare a dreptului la vot, prevedere pe care partidele puterii au sacrificat-o cu ușurință.

Au respins pe bandă rulantă şi fără explicații marea majoritate a propunerilor...

În schimb nu au acceptat propunerea de a extinde perioada de votare pe parcursul a două zile, o propunerea avansată inclusiv de Asociaţia Promo-LEX, cea care de mai bine de un deceniu monitorizează scrutinele electorale.

Asociaţia a mai insistat pe reformarea Comisiei Electorale Centrale, pe excluderea prevederilor care limitează posibilitatea observatorilor de a monitoriza perioada pre-electorală şi de după alegeri, pe un mecanism clar şi transparent de deschidere a secțiilor de votare peste hotare şi pe transparenţa datelor donatorilor din rapoartele financiare ale concurenţilor. Niciuna din aceste propuneri nu a fost acceptată.

Pavel Postica
Pavel Postica

Directorul de programe la Promo-LEX, Pavel Postică, spune că doar parţial a fost soluţionată problema implicării bisericii şi a cultelor religioase în campanii electorale. Chiar dacă li s-a interzis agitaţia electorală, aceste entități sunt avantajate în raport cu alte organizaţii ale societăţii civile cărora li s-a îngrădit orice implicare în campanie electorală, prevedere care lasă loc pentru multiple interpretări, spune Pavel Postică. El regretă faptul că aceste şi alte propuneri ale societăţii civile, discutate cu doar o zi mai devreme la o dezbatere publică convocată de Comisia juridică, au fost respinse, în proporție de 99 la sută, fără argumentări şi explicaţii din partea deputaţilor.

Aceste modificări în cazul în care ele sunt votate, vor fi puse în practică la alegerile prezidențiale...

De ce? Pentru că nu s-a dorit să se intre în esenţa acestor propuneri, în mare parte tehnice, care urmau să îmbunătățească procesul electoral, spune Pavel Postică care enumeră şi alte posibile motive:

„Probabil, şi sper să greșesc, că nu este dictată această grabă şi această neexplicare a propunerilor şi a amendamentelor de anumite interese politice şi beneficii de moment, de conjunctură pentru că suntem în preajma alegerilor prezidențiale şi aceste modificări în cazul în care ele sunt votate de plenul Parlamentului vor fi puse în practică la alegerile prezidențiale. Frică îmi este că în cazul în care nu va fi un consens larg pe aceste propuneri, punerea lor în practică va fi în defavoarea președintelui. Sau poate, asta este al treilea scenariu în care preşedintele similar cu situaţia pe care o avem cu legea ONG-urilor, el va refuza să promulge acest proiect iarăşi cu scopul de a colecta anumite dividende politice.”

Pavel Postică nu exclude că ar exista şi intenția ca proiectul propus de CEC să nu fie aprobat, întrucât, în cea mai mare parte, conţine prevederi de natură să elimine mai multe probleme constatate după scrutinul prezidențial din 2016atât de Curtea Consituţională, cât şi de observatori.

Valeriu Pașa
Valeriu Pașa

Activistul civic Valeriu Paşa de la comunitate Watch Dog spune că proiectul, dacă va fi votat, nu soluționează problema transportării organizate a alegătorilor şi mituirea acestora, la fel nu s-au clarificat procedurile de contestare. Ridică semne de întrebare şi acordarea dreptului autorităților electorale de a exclude concurenți din cursă, spune Valeriu Paşa:

„În general erau foarte multe propuneri în favoarea alegătorilor, facilitarea accesului alegătorilor, care au fost respinse. Anume această acţiune de respingere masivă la orice propunere venită din partea societăţii civile indică un interes al guvernării. Chiar şi consultările care au fost ieri au fost o mimare, pentru că legea privind transparența în procesul electoral spune clar că trebuie să fie o sinteză, cu argumentări, dar ei au făcut un fel de conveier respingând totul.”

O recroire a regulilor electorale pentru o victorie mai ușoară a lui Igor Dodon la alegerile din toamnă...

Vicepreşedintele PAS Sergiu Litvinenco este singurul deputat care a reuşit să propună mai multe amendamente la proiectul de lege, toate respinse de Comisia juridică. Litvinenco, la fel ca şi alţi deputaţi ai opoziţiei, îl suspectează pe șeful statului și formațiunile loiale lui din parlament că au ignorat majoritatea propunerilor pentru că și-ar dori o recroire a regulilor electorale pentru o victorie mai ușoară a lui Igor Dodon la alegerile din toamnă. Litvinenco nu exclude că prevederile scandaloase ce l-ar putea avantaja pe şeful statului vor fi contestate la Curtea Constituțională îndată ce proiectul va fi votat în lectura finală.

Previous Next

XS
SM
MD
LG