Partidul Progresist, condus de președintele Aleksandar Vučić, a câștigat detașat alegerile parlamentare din Serbia. Potrivit estimărilor inițiale, formațiunea a obținut peste 60% din voturi.
Pe locul doi cu aproximativ 10% s-a plasat Partidul Socialist „Serbia Unită”, partenerul de guvernare al formațiunii lui Vučić, iar pe locul trei Alianța Patriotică Sârbă cu 4%. Alte partide nu au trecut pragul electoral de 3%, însă Comisia Electorală va anunța rezultatele exacte și finale în următoarele zile.
Principala coaliție de partide din opoziție, Alianța pentru Serbia, a boicotat alegerile și spune că prezența la vot a fost sub 50%, ceea ce ar demonstra succesul boicotului și lipsa de legitimitate a victoriei partidului de guvernământ, transmite Balkan Insight.
Președintele Vučić vede însă lucrurile din perspectiva învingătorului: „Sunt în politică de mult timp, dar niciodată n-am trăit un moment ca acesta. Am câștigat marea încredere a poporului, cea mai mare încredere oferită vreodată în Serbia, în condițiile în care puțini ar fi crezut asta”.
Vučić a declarat însă că nici nu are timp să savureze victoria fiindcă are în față o săptămână încărcată diplomatic.
Azi a sosit la Belgrad Miroslav Lajčak, reprezentantul special al UE pentru negocierile dintre Serbia și Kosovo. La Bruxelles, rezolvarea disputei dintre cele două țări este una din condițiile pentru avansarea negocierilor de aderare a Serbiei la UE. Comisarul european pentru extindere Oliver Varhelyi a scris pe Twitter că va lucra cu noul guvern pentru a-l ajuta să implementeze mai multe reforme europene și să accelereze procesul de aderare.
Prima vizită post-electorală în străinătate a președintelui Vučić va fi totuși în Rusia, unde se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin și va participa la Parada Victoriei pe 24 iunie. Săptămâna trecută, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a vizitat Belgradul, gest interpretat de analiști ca o demonstrație de suport în ajunul alegerilor. La conferința de presă comună, Lavrov și Vučić au dat de înțeles că orice soluție pentru rezolvarea disputei sârbo-kosovare are nevoie de girul Rusiei.
Momentul este crucial, întrucât trimisul special al Statelor Unite pentru negocierile dintre Belgrad și Priștina, Richard Grenell, a invitat ambele părți la o rundă de discuții la Washington vinerea aceasta, 27 iunie.
Prezența lui Vučić la această întâlnire încă nu a fost confirmată. Președintele sârb a declarat că încă nu are un program bătut în cuie după vizita la Moscova și nu știe dacă va merge întâi la Washington sau la Bruxelles.
În Kosovo, noul guvern condus de Avdullah Hoti a anulat restricțiile comerciale împotriva Serbiei, exprimându-și astfel disponibilitatea de a normaliza relațiile cu Belgradul.