Linkuri accesibilitate

„Școala Europeană a Parteneriatului Estic” la Tbilisi (VIDEO)


Noua școală se adresează tinerilor între 15 și 16 ani din țările Parteneriatului Estic, inclusiv R. Moldova, cărora le oferă doi ani gratuiți de școală și internat.

La Tbilisi, în Georgia, s-a deschis primul liceu european în afara Uniunii Europene. „Școala Europeană a Parteneriatului Estic” (noua școală) se adresează tinerilor între 15 și 16 ani din țările Parteneriatului Estic, deci inclusiv R. Moldova, cărora le oferă doi ani gratuiți de școală și internat, încheiați cu un Bacalaureat Internațional, după modelul și programul Liceului internațional de la Bruxelles. În primul an sunt 30 de elevi, dar comisarul european pentru negocieri de extindere Johannes Hahn are planuri mult mai ambițioase:

Johannes Hahn și premierul Mamuka Bakhtadze la inaugurarea oficială a licerului
Johannes Hahn și premierul Mamuka Bakhtadze la inaugurarea oficială a licerului

„Am vrea ca la început să avem câte trei clase a 30 de elevi, deci 90. Cu timpul vrem să fie un liceul cu toate clasele. Idealul meu ar fi să avem și școală generală, chiar și o grădiniță, dar o să vedem cu evoluează conceptul”, a declarat Hahn la deschiderea liceului.

Vrem să promovăm valorile europene, istoria europeană, cultura europeană, dar, cel mai mult, multilingvismul...

„Vrem să promovăm valorile europene, istoria europeană, cultura europeană, dar, cel mai mult, multilingvismul. Nu poți avea succes în Europa sau în lume dacă nu vorbești mai multe limbi străine, cel mai bine din fragedă copilărie”, a mai declarat comisarul european, care a mărturisit că s-ar putea deschide școli similare și în alte orașe. Potrivit lui Hahn, țări din fosta Iugoslavie, dar și din așa-numita vecinătate sudică a Uniunii Europene s-au declarat deja interesate de acest proiect.

Corespondenții Europei Libere la Tbilisi au stat de vorbă cu câțiva din primii elevi ai liceului european de la care au vrut să afle de ce au ales această școală și ce vor să facă după Bacalaureat. Majoritatea declară că au fost atrași de Bacalaureatul Internațional care le va deschide, speră ei, ușile marilor universități europene și americane.

La Tbilisi s-a deschis primul liceu european din afara UE
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:34 0:00

„Este o programă foarte riguroasă și știu că pe viitor mă va ajuta cu foarte multe lucruri și cunoștințe. Cu diploma pe care o voi obține, după studiile mele, vreau să merg la o universitate cunoscută în toată lumea pentru a câștiga și mai multe cunoștințe și apoi a le implementa în domeniul în care o să activez”, spune Danu Neagu din Moldova.

De ce investește Uniunea Europeană în acest proiect și de ce ar putea fi extins?

Alții exportă alte lucruri, noi exportăm voința de a investi în educație, în calificare, în tineri...

Pentru că Uniunea Europeană este ceea ce numim o „putere indirectă” – soft power – argumentează comisarul european Hahn

„Alții exportă alte lucruri, noi exportăm voința de a investi în educație, în calificare, în tineri. Dacă nu exportăm stabilitate, importăm instabilitate – acesta este sloganul meu”, mai declara la Tbilisi comisarul european pentru negocieri de extindere, Johannes Hahn.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG