Linkuri accesibilitate

Șeful interimar al Procuraturii Generale - un candidat de compromis


Procuratura generală

La Chișinău continuă demersurile pentru desemnarea noului procuror general, în locul lui Eduard Harunjen, care a fost demis după ce fusese acuzat de noua guvernare că ar fi făcut jocurile politice ale vechii puteri, dominate de fostul lider PD Vlad Plahotniuc. Ce s-a mai întâmplat nou astăzi pe acest front al reformei, cum se străduiește să-l prezinte noua putere?

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:41 0:00
Link direct

Un nou interimar în fruntea Procuraturii Generale şi două noi propuneri la funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale, avansate de Consiliul magistraţilor, sunt cele două decizii ale zilei de astăzi. Ce aduc ele nou?

Prima nimic decât că îl dă la o parte din fruntea procuraturii pe interimarul lăsat de Eduard Harunjen atunci când şi-a dat, în urmă cu câteva săptămâni, demisia. Este vorba despre Igor Popa, cel despre care „Comisia Nagacevschi” aflase imediat după revoltele din aprilie 2009 că a avut un rol de jucat în judecarea tinerilor în comisariatele poliţieneşti, fapt ce a fost calificat ca o gravă încălcare a drepturilor acelor tineri torturaţi, mulţi dintre ei în incinta comisariatelor.

Ca să scape de Popa, noua majoritate parlamentară s-a văzut nevoită chiar să amendeze Legea Procuraturii. Deşi obligat să opereze substituţia, Consiliul Procurorilor oricum s-a eschivat şi atunci Parlamentul şi-a asumat el decizia.

Dumitru Robu
Dumitru Robu

​Nu se ştie ce anume l-a recomandat pe Dumitru Robu, până acum adjunct în procuratura municipiului Chişinău, în această funcţie, dar unul dintre deputaţii majorităţii care a subsemnat propunerea, Igor Grosu, a avut următoarea explicaţie:

„Pentru această perioadă provizorie, din ceea ce a parvenit la noi am decis să ne oprim la candidatura dlui Robu. Am ales din ce am primit. Acest procuror nu va putea pretinde la funcţia de Procuror General”.

Un dosar răsunător pe care l-a instrumentat e cel al parcărilor în care e cercetat fostului primar liberal al capitalei, Dorin Chirtoacă, fapt ce explică refuzul să-l voteze al fostului liberal, Lilian Carp, acum membru al majorităţii PSRM-ACUM. Pe de altă parte, surprinzător, noul interimar a fost sprijinit şi de deputaţi democraţi:

Dumitru Diacov
Dumitru Diacov

„Dl. Robu este o persoană tânără, simpatică şi va rog să mă credeţi, noi îi dorim succes”, a explicat sprijinul democraţilor pentru Robu, Dumitru Diacov, şeful fracţiunii PD.

Noul numit va gestiona instituţia doar până se organizează un concurs şi se alege un nou procuror general, dar pentru că acest lucru ar putea dura, decizia noii majorităţi a fost să apeleze la această soluţie.

„Suntem în mare, mare întârziere şi acest lucru se simte deja în societate”, a afirmat deputatul DA, Alexandru Slusari, astăzi, în plen.

Cele două propuneri ale CSM pentru funcţiile de judecători la Curtea Constituţională par mai puţin scandaloase decât numele avansate anterior de Parlament.

Măsuri suplimentare de precauţie...

După ce presa le-a amintit majoritarilor că Vladimir Grosu pe care intenţionează să-l desemneze în Curte a avizat, în calitate de viceministru al Justiţiei în guvernul Gaburici, decizia acelui guvern de a acoperi cu bani din BNM gaura provocată de frauda bancară, deputatul PAS, Igor Grosu ne-a spus că majoritatea îşi va lua măsuri suplimentare de precauţie înainte de a lua decizii în astfel de cazuri:

„Acum că lumea a văzut în final care sunt primii doi clasaţi, s-a decis să solicităm informaţia în cazul primilor cinci, informaţii de la structurile specializate: dacă au avut abateri în trecut. Aşteptăm răspunsuri, după care revenim şi va trebui să luăm o decizie”, afirmă Igor Grosu.

XS
SM
MD
LG