Cehii şi slovacii marchează astăzi împlinirea a 20 de ani de la începutul aşa-numitei „revoluţii de catifea”, care a pus capăt regimului comunist în fosta Cehoslovacie. Detalii, de la Mircea Ţicudean.
La 17 noiembrie 1989, poliţia a intervenit în forţă la Praga împotriva unei demonstraţii paşnice a studenţilor, declanşînd în zilele următoare proteste de stradă la care au participat sute de mii de persoane. În câteva săptămâni, puterea a fost preluată de Forumul Cetăţenesc, condus de Vaclav Havel, care a devenit în 1990 primul preşedinte al Cehoslovaciei necomuniste.
La 1 ianuarie 1993, Cehia şi Slovacia s-au despărţit paşnic, printr-un acord între liderii politici de la Praga şi Bratislava. Havel a fost ales apoi primul preşedinte al Cehiei.
Evenimentele din toamna anului 1989, din Cehoslovacia, au fost lipsite în general de violenţe, aşa că schimbarea de putere de la Praga a ajuns să fie cunoscută drept “revoluţia de catifea”. La început, au ieşit pe străzi doar studenţii din Praga şi intelectualii, iar guvernul comunist a făcut apel la “clasa muncitoare” să condamne protestele. Vaclav Havel şi liderii studenţilor au convins însă până la urmă muncitorii de la uzina de locomotive CKD să iasă şi ei în stradă, iar protestul a devenit, cum s-ar spune, al întregului popor.
Unii istorici spun că lipsa de entuziasm revoluţionar a muncitorilor cehi şi slovaci s-a datorat faptului că nivelul lor de trai era mult mai înalt decât în alte ţări, iar în Cehoslovacia comunistă nu s-au petrecut crize economice ca în Polonia sau România.
După 20 de ani, Cehia este considerată de mulţi un exemplu de tranziţie reuşită. Ea ocupă locuri de frunte în diferitele clasamente globale privind libertatea presei şi a altor instituţii democratice şi este considerată “ţară foarte dezvoltată” în statisticile Naţiunilor Unite. Alături de Slovenia, Cehia este cea mai bogată dintre noile membre ale Uniunii Europene, cu un venit pe cap de locuitor mai mare decât al unor vechi membri ai Uniunii, cum este Portugalia.
Cehia este singura dintre fostele ţări socialiste din centrul Europei în care partidul comunist nu a fost interzis şi nu a dispărut după 1989. Fără să-şi ia alt nume, ca în Polonia, de pildă, comuniştii cehi sunt astăzi al treilea cel mai puternic partid al ţării, obţinînd mereu la alegeri peste 10 la sută din voturi. Se crede că alegătorii comuniştilor sunt mai ales oamenii în vârstă, care o duc mai greu şi nu s-au obişnuit cu noul stil de viaţă, dar şi tinerii nemulţumiţi de materialismul şi cinismul noii societăţi de consum. Comuniştii cehi nu s-au aflat însă după 1989 niciodată la guvernare în structurile centrale ale puterii, ci doar la nivel local, în unele regiuni şi primării.
Celelalte partide, care se consideră democratice, au încheiat la începutul anilor 90 un pact prin care se obligă să nu coopereze şi să nu încheie alianţe cu comuniştii. În practică, însă, comuniştii cehi oferă de obicei sprijin tacit în parlament mai ales social-democraţilor, cu care au în comun unele valori de stânga.
La 17 noiembrie 1989, poliţia a intervenit în forţă la Praga împotriva unei demonstraţii paşnice a studenţilor, declanşînd în zilele următoare proteste de stradă la care au participat sute de mii de persoane. În câteva săptămâni, puterea a fost preluată de Forumul Cetăţenesc, condus de Vaclav Havel, care a devenit în 1990 primul preşedinte al Cehoslovaciei necomuniste.
La 1 ianuarie 1993, Cehia şi Slovacia s-au despărţit paşnic, printr-un acord între liderii politici de la Praga şi Bratislava. Havel a fost ales apoi primul preşedinte al Cehiei.
Evenimentele din toamna anului 1989, din Cehoslovacia, au fost lipsite în general de violenţe, aşa că schimbarea de putere de la Praga a ajuns să fie cunoscută drept “revoluţia de catifea”. La început, au ieşit pe străzi doar studenţii din Praga şi intelectualii, iar guvernul comunist a făcut apel la “clasa muncitoare” să condamne protestele. Vaclav Havel şi liderii studenţilor au convins însă până la urmă muncitorii de la uzina de locomotive CKD să iasă şi ei în stradă, iar protestul a devenit, cum s-ar spune, al întregului popor.
Unii istorici spun că lipsa de entuziasm revoluţionar a muncitorilor cehi şi slovaci s-a datorat faptului că nivelul lor de trai era mult mai înalt decât în alte ţări, iar în Cehoslovacia comunistă nu s-au petrecut crize economice ca în Polonia sau România.
După 20 de ani, Cehia este considerată de mulţi un exemplu de tranziţie reuşită. Ea ocupă locuri de frunte în diferitele clasamente globale privind libertatea presei şi a altor instituţii democratice şi este considerată “ţară foarte dezvoltată” în statisticile Naţiunilor Unite. Alături de Slovenia, Cehia este cea mai bogată dintre noile membre ale Uniunii Europene, cu un venit pe cap de locuitor mai mare decât al unor vechi membri ai Uniunii, cum este Portugalia.
Cehia este singura dintre fostele ţări socialiste din centrul Europei în care partidul comunist nu a fost interzis şi nu a dispărut după 1989. Fără să-şi ia alt nume, ca în Polonia, de pildă, comuniştii cehi sunt astăzi al treilea cel mai puternic partid al ţării, obţinînd mereu la alegeri peste 10 la sută din voturi. Se crede că alegătorii comuniştilor sunt mai ales oamenii în vârstă, care o duc mai greu şi nu s-au obişnuit cu noul stil de viaţă, dar şi tinerii nemulţumiţi de materialismul şi cinismul noii societăţi de consum. Comuniştii cehi nu s-au aflat însă după 1989 niciodată la guvernare în structurile centrale ale puterii, ci doar la nivel local, în unele regiuni şi primării.
Celelalte partide, care se consideră democratice, au încheiat la începutul anilor 90 un pact prin care se obligă să nu coopereze şi să nu încheie alianţe cu comuniştii. În practică, însă, comuniştii cehi oferă de obicei sprijin tacit în parlament mai ales social-democraţilor, cu care au în comun unele valori de stânga.
