La doar trei luni de la preluarea de catre Catherine Ashton a mandatului de Inalt Reprezentant pentru Afacerile Externe ale UE, in Parlamentul European se aud voci care cer schimbarea politicianului britanic. Desi nimeni nu a facut o astfel de formulare oficiala, in sedintele din comisii si in discutiile private, nu putini politicieni europeni se intreaba daca Lady Ashton poate face misiunii sale.
Cotidianul britanic The Times scrie ca „nemulţumirile sunt în creştere iar laudele la adresa ei s-au schimbat in critici aspre”. Potrivit portalului Presseurope care citeaza cotidianul londonez, aceste „atacuri” au fost iniţiate de catre Franţa, care „doreste un ministru puternic al afacerilor externe”.
Nemultumirea Frantei s-a raspandit insa mai ceva ca gripa porcina si a culminat, se pare, pe 25 februarie, o data cu alegerea Inaltului reprezentant de a fi prezenta la Kiev, la instalarea noului presedinte ucrainian, Victor Ianucovici, si nu la reuniunea cu miniştrii europeni ai apărării şi secretarul general al NATO, care a avut loc in aceeasi zi, in Maiorca.
Potrivit Presseurope, dupa reactia destul de nervoasa a ministrului francez de externe Hervé Morin, cel olandez, Jack de Vries ar fi postat pe Twitter mesajul „Doamna Ashton a fost remarcabila prin absenta ei”.
Se pare ca crearea prin Tratatul de la Lisabona a celor doua posturi care se ocupa de politica externa (cel de presedinte al UE si celalat de Inalt reprezentant) a complicat lucrurile, responsabilitatile acestora suprapunandu-se pe alocuri chiar cu cele ale lui Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene. Iata de ce, scrie Times, „cele trei tabere (n.a. Catherine Ashton, Jose Manuel Barroso si Herman Van Roumpuy) se lupta între ele pentru putere şi influenţă”.
Se vorbeste chiar ca cele mai importante reactii ale lui lady Ashton de pana acum in noua sa calitate (vezi cutremurul din Haiti sau arestarea militantilor polonezi din Belarus) ar fi avut loc sub mari presiuni din partea capitalelor europene. In mai putine cuvinte, Ashton nu ar excela prin initiativa.
Desi pare greu de inteles, cele mai obiective analize ale politicii externe europene de dupa intrarea in vigoarea a Tratatului de la Lisabona si, implicit, a modului in care Catherine Ashton reuseste sa transpuna in fapte telurile ambitioase scrise pe hartie, vin de peste ocean. „Din nefericire, scrie Time, dacă Europa vrea sa isi realizeze atat propriile vise cat si pe ale altora, trebuie să isi schimbe modul în care actionează. Daca ar actiona ca un bloc unit, ar avea mai multa influenta reala”.
Sub titlul „Incredibila nesiguranta a Europei”, revista Time scrie ca lumea are nevoie de o voce mai puternică a Europei.
Se pune intrebarea, este oare Catherine Ashton este acea voce?
Cotidianul britanic The Times scrie ca „nemulţumirile sunt în creştere iar laudele la adresa ei s-au schimbat in critici aspre”. Potrivit portalului Presseurope care citeaza cotidianul londonez, aceste „atacuri” au fost iniţiate de catre Franţa, care „doreste un ministru puternic al afacerilor externe”.
Nemultumirea Frantei s-a raspandit insa mai ceva ca gripa porcina si a culminat, se pare, pe 25 februarie, o data cu alegerea Inaltului reprezentant de a fi prezenta la Kiev, la instalarea noului presedinte ucrainian, Victor Ianucovici, si nu la reuniunea cu miniştrii europeni ai apărării şi secretarul general al NATO, care a avut loc in aceeasi zi, in Maiorca.
Potrivit Presseurope, dupa reactia destul de nervoasa a ministrului francez de externe Hervé Morin, cel olandez, Jack de Vries ar fi postat pe Twitter mesajul „Doamna Ashton a fost remarcabila prin absenta ei”.
Se pare ca crearea prin Tratatul de la Lisabona a celor doua posturi care se ocupa de politica externa (cel de presedinte al UE si celalat de Inalt reprezentant) a complicat lucrurile, responsabilitatile acestora suprapunandu-se pe alocuri chiar cu cele ale lui Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene. Iata de ce, scrie Times, „cele trei tabere (n.a. Catherine Ashton, Jose Manuel Barroso si Herman Van Roumpuy) se lupta între ele pentru putere şi influenţă”.
Se vorbeste chiar ca cele mai importante reactii ale lui lady Ashton de pana acum in noua sa calitate (vezi cutremurul din Haiti sau arestarea militantilor polonezi din Belarus) ar fi avut loc sub mari presiuni din partea capitalelor europene. In mai putine cuvinte, Ashton nu ar excela prin initiativa.
Desi pare greu de inteles, cele mai obiective analize ale politicii externe europene de dupa intrarea in vigoarea a Tratatului de la Lisabona si, implicit, a modului in care Catherine Ashton reuseste sa transpuna in fapte telurile ambitioase scrise pe hartie, vin de peste ocean. „Din nefericire, scrie Time, dacă Europa vrea sa isi realizeze atat propriile vise cat si pe ale altora, trebuie să isi schimbe modul în care actionează. Daca ar actiona ca un bloc unit, ar avea mai multa influenta reala”.
Sub titlul „Incredibila nesiguranta a Europei”, revista Time scrie ca lumea are nevoie de o voce mai puternică a Europei.
Se pune intrebarea, este oare Catherine Ashton este acea voce?
