Linkuri accesibilitate

„Există performanță, acolo unde există bani”


Aurelian Silvestru
Aurelian Silvestru

Aurelian Silvestru: A avea inteligenţă înseamnă în primul rând a gândi moral. Cred că respectul pentru adevăr e prima dovadă de inteligenţă.


Un fost premier şi unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri moldoveni, Ion Sturza, a deplâns recent ceea ce el consideră a fi deficitul de inteligenţă al moldovenilor. Deficit care ar fi sursa cea mai importantă a insucceselor şi nevoilor acestei ţări…. Nu vom vorbi astăzi despre contextul în care domnul Sturza a ales să spună lucruri deloc măgulitoare despre concetăţeni. Precum nu vom vorbi nici despre situaţia oarecum comică în care nimeni altul decât Preşedintele Academiei a fost mobilizat de o televiziune să-l combată pe domnul Sturza, susţinând contrariul.

Vom încerca să vorbim însă despre temeiul acestei controverse readuse acum în actualitate – moldovenii, cu sau fără inteligenţă suficientă şi de ce? Vom discuta în această dimineaţă cu domnul doctor în psihologie, Aurelian Silvestru, directorul Liceului Inventica si Creativitate „Prometeu” din Chişinău
.

Europa Liberă: Dle Silvestru, trecând peste o eventual justificată sau mai puţin polemică cu domnul Ion Sturza…. În ce măsură credeţi, domnule Silvestru, că problemele politice, economice şi de competitivitate ale Republicii Moldova se rezolva mai anevoios din motiv că - iată - moldovenii ar fi mai deficitari decât alţii la capitolul inteligenţă?

Aurelian Silvestru: Eu cred că este o afirmaţie pripită şi nefondată, în primul rând, pentru că nu există popoare care au mai multă sau mai puţină inteligenţă, există popoare mai harnice sau mai puţin harnice, popoare mai bogate sau mai sărace. Eu consider că suntem un popor cu destulă inteligenţă şi avem toate capacităţile intelectuale pentru a rezolva orice problemă, chiar de ordin economic, politic, social.

E nevoie poate ca să se producă această masă critică, de unirea celor două maluri de Prut, pentru că o masă critică se produce atunci când poporul îşi adună întreaga inteligenţă într-un singur tot întreg. Dacă am fi să vorbim mai la general despre inteligenţă, lucrurile astea trebuie legate neapărat de simţire.

Noi suntem un popor poate nu atât de volitiv cum sunt alte popoare agresive, care ştiu să cucerească alte neamuri, noi suntem un popor cu mai multă bunătate, cu mai multă simţire şi probabil, aici, însăşi Dumnezeu ne iubeşte mai mult ca pe alţii, pentru că suntem exact aşa cum ne-o cere Biblia: ne iubim aproapele mai mult ca pe noi înşine.

Europa Liberă: Sunteţi fondatorul şi directorul unui liceu care îşi propune să demonstreze - şi o face cu real succes - că moldovenii sunt un popor foarte vechi în Europa şi tocmai de aceea, cum spuneaţi chiar Dumneavoastră – este cu atât mai capabil să dea roade intelectuale deosebite. De ce atunci performanţa liceului Dumneavoastră, de exemplu, este percepută de mulţi mai degrabă ca o excepţie, ca o abatere de la regulă, în ciuda faptului că daruri native le are o majoritate covârşitoare a copiilor?

Aurelian Silvestru: Eu sunt încrezut că toţi copii se nasc cu anumite aptitudini, problema este că noi, adulţii, nu le permitem să se dezvolte aşa cum trebuie, nu le creem condiţiile necesare. Am întâlnit copii absolut talentaţi în toate şcolile din Republica Moldova. Vreau să vă spun că ori de câte ori am mers cu ei la diferite concursuri internaţionale am obţinut primele locuri în lume.

Copii noştri sunt foarte bine pregătiţi. Cu mulţi ani în urmă, când s-au întors copiii noştri de la o competiţie din Franţa, ne-au spus: „nu înţelegem un lucru, parcă nu suntem mai proşti ca alţii, ba chiar suntem mai deştepţi ca alţii, dar trăim foarte prost. Problema nu este în talent sau în inteligenţă, problema este în organizare socială, politică, acolo sus, la eşalonul care trebuie să organizeze lucrurile acestea. Inteligenţă noi avem, este nevoie doar să ştim să o aplicăm aşa cum se cuvine.

Europa Liberă: De ce nu reuşeşte acest lucru?

Aurelian Silvestru: Probabil nu există voinţa şi capacitatea de a organiza şi de a te devota pentru marea majoritate a neamului tău. Atunci când interesul predomină şi cu totul altceva este pus mai presus decât bunăstarea întregului popor, atunci lucrurile nu au cum să se mişte. Eu ştiu că există performanţă acolo unde există bani. Luaţi toţi olimpicii şi îi veţi găsi peste ani nu în ţara de unde provin, ci în SUA, Franţa sau Rusia, în ţări care au bani să-i cumpere şi să-i folosească apoi pentru dezvoltarea lor. E o chestie care ţine şi de nivelul economic a ţării respective.

Europa Liberă: Şmecheria şi driblarea legilor este un sport naţional se pare al moldovenilor. O fi sau nu aceste lucruri un indiciu al inteligenţei monumentale a moldovenilor?


Aurelian Silvestru
: Nu cred că este specific întregului popor. Eu cred că noi suntem un popor foarte cumsecade. A fi inteligent şi a fi intelectual sunt lucruri cu totul şi cu totul deosebite. Intelectualitatea este o parte a poporului, dar nu este cea mai bună. Eu cred că acolo unde există inteligenţă, trebuie să existe în primul rând simţire, morală, bună creştere. A avea inteligenţă înseamnă în primul rând a gândi moral.

Europa Liberă: Ruşii nu se sinchisesc, de exemplu, să spună că cea mai gravă problemă a Rusiei o constituie proştii şi drumurile. Moldovenii de ce s-ar sfii să afirme aşa ceva despre patria lor, chiar dacă drumurile în Republica Moldova sunt „excelente”?


Aurelian Silvestru: Eu cred că respectul pentru adevăr e prima dovadă de inteligenţă. Nu trebuie să ne fie teamă să recunoaştem neajunsurile pe care le avem, dar să găsim forţă să le depăşim, asta contează.

Europa Liberă: Pe dvs personal vă supără bancurile tot mai frecvente în ultima vreme, despre moldoveni, despre încetineala lor, inclusiv de gândire?

Aurelian Silvestru: Eu cred că cine îşi permite să facă bancuri despre alte neamuri este un om complexat, un om care nu are respect nici de sine. Mie nu-mi pasă şi nici nu mă deranjează aceste bancuri, pentru că eu judec despre moldoveni prin mine, nu prin ceea ce spun alţii despre mine.

Europa Liberă: Domnule Silvestru, statistici mai vechi, dar cred că valabile şi azi, ba poate şi mai grave, arată, de exemplu, că doar 4 părinţi din zece spun copiilor povestea de seară, că fiecare al patrulea copil, de la 5 ani la 7, nu diferenţiază culorile, fiecare al zecelea copil de la 5 la 7 ani nu cunoaşte nicio figură geometrică şi că, în mediul rural, 58 de familii din o sută nu au nicio carte pentru copii în casă… Mai rămâne ceva din inteligenţa nativă a neamului în asemenea situaţii? Şi ce este de făcut?


Aurelian Silvestru: Într-adevăr marea problemă a noastră este o problemă educaţională. Faptul că suntem săraci, părinţii sunt obligaţi să-şi părărsească copiii, să se ducă acolo unde pot face un ban ca să-i îmbrace, este un dezastru intelectual pentru dezvoltarea copiilor. Aceşti copii sunt lăsaţi deseori de izbelişte, pe mâni străine, sau pe rude cărora puţin le pasă. Autoritatea părintească nu mai este exercitată la nivelul respectiv şi atunci copilul creşte cu un fel de nerespect şi pentru lege, şi pentru ţară, un copil dezorientat, pe care poate să-l manipuleze oricine.

Din nou se pune problema să avem o organizare socială care să ne permită să ne smulgem din criza asta, din sărăcia în care suntem şi atunci toate celelate vor veni de la sine, pentru că, cu adevărat cred că suntem unul dintre cele mai vechi popoare din Europa şi nu o spun doar eu. Herodot, părintele istoriei, cu 500 de ani înainte de Hristos a spus că acest popor ar fi cel mai puternic de pe pământ dacă ar fi unit, vorbind despre cei mai drepţi şi cei mai viteji dintre traci, despre geţi, stămoşii noştri. Cineva a ştiut acest lucru şi de aceea am fost mereu o ţară dezbinată, ba în provincii, ba în mici ţărişoare. Când vom fi uniţi, poate cu adevărat vom fi foarte şi foarte puternici.

Europa Liberă: Domnule Silvestru, vă mulţumim şi fie ca mintea moldoveanului de pe urmă, cum se spune, să se demodeze odată şi-odată şi să se poarte doar mintea, pur şi simplu.
XS
SM
MD
LG