Linkuri accesibilitate

Reuniune a cvartetului de pace în Orientul Apropiat


Nave militare israeliene în portul Ashdod
Nave militare israeliene în portul Ashdod

Pe agenda întrunirii: modalitățile de investigare a circumstanțelor raidului israelian asupra „Flotilei Gaza”


Consecinţele raidului israelian asupra navelor cu ajutoare pentru Gaza de săptămâna trecută continuă să preocupe lumea diplomatică. Turcia a cerut astăzi o anchetă internaţională asupra modului în care cei nouă activişti, majoritatea turci, au fost ucişi în raid. Reporezentanții cvartetului de pace în Orientul Apropiat, adică Rusia, Statele Unite, Uniunea Europeană şi ONU, se întâlnesc astăzi pentru a discuta formatul anchetei. Israel a respins propunerea Secretarului general ONU, Ban Ki-moon să înfiinţeze o comisie internaţională care să ancheteze incidentul.

Ministrul turc de externe Ahmet Davutoglu a declarat că, dacă Israelul respinge o anchetă internaţională a circumstanţelor în care au murit cei 9 activişti pro-palestinieni, înseamnă că are ceva de ascuns. În acest caz, normalizarea relaţiilor dintre Turcia şi Israel nici nu se discută.

Majoritatea ţărilor insistă că singura modalitate de a face o anchetă internaţională credibilă este de a avea cel puţin o prezenţa internaţională în zonă.

Ministrul francez de externe Bernard Kouchner a spus la o conferinţa de presă la Paris că o anchetă la nivel internaţional este şi în interesul prietenilor israelieni. Acum depinde de israelieni daca vor răspunde sau nu la propunerea Natiunilor Unite.

Purtătorul de cuvant al ministerului israelian de externe, Yigal Palmor a declarat astăzi la Ierusalim că incidentul de azi dimineaţa, când 5 teroristi au încercat să intre în Israel venind pe mare, este o altă dovadă că Fâşia Gaza rămâne o platformă de unde este atacat Israelul.

Organizatorii convoiului spun că saptamâna trecută trupele de comando israeliene au început să tragă imediat ce au ajuns pe nava principală. Israelul susține că soldaţii au tras în legitimă apărare, după ce au fost atacaţi de oameni înarmaţi cu bare de fier.

Kouchner, de asemenea, a sugerat ca Uniunea Europeană ar putea face un pas înainte şi să verifice încărcătura de pe navele care se îndreaptă spre Fâşia Gaza, pentru a se asigura că acestea livrează doar ajutor umanitar. Asta, în opinia lui, ar putea duce la relaxarea blocadei.

Israel menţine blocada pentru ca să se asigure că nu ajung arme în Gaza, pe care le-ar folosi militanţii Hamas. Iranul susţine conducerea Fâşiei Gaza şi ameninţă să intervină militar pentru a sparge blocada maritimă. Reprezentanţi ai Gărzilor Revoluţionare iraniene au anunțat că vor însoţi o flotila umanitară către Gaza.
XS
SM
MD
LG