Linkuri accesibilitate

„Am fost și continui să rămîn lîngă biserică...”


Valeriu Pleșca
Valeriu Pleșca

Valeriu Pleșca: de la complexul industrial-militar anti-Nato la cel spiritual-religios.


Candidatul independent Valeriu Plesca este al 14-lea inscris in buletinul de vot. Merge în alegeri cu sloganul „Resetarea sistemului politic din Moldova”
.

Europa Liberă: Ţinînd cont de activitatea dvs politică (aţi fost deputat pe listele blocului electoral Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă, condusă de dl Diacov, deputat pe listele blocului Alianţa Braghiş, aţi fost ministru al apărării numit prin decret prezidenţial de preşedintele Vladimir Voronin), vă întrebăm ce doctrină împărtăşiţi, dacă tot spuneţi că trebuie resetat sistemul politic din Moldova?


Valeriu Pleşca
: Eu reflect în primul rînd interesele alegătorilor, pămîntenilor şi neamurilor cetăţenilor Republicii Moldova. Dincolo de doctrinele declarate de partidele politice, în Moldova puţin se atrage atenţia faţă de cerinţele şi problemele oamenilor. Asta este, dacă doriţi, doctrina mea.

Europa Liberă: Pentru că aţi fost şi ministru al apărării, ce statut ar trebui să aibă Republica Moldova? Să-şi menţină statutul de neutralitate? Să pledeze pentru aderarea la un bloc militar? Se vorbeşte foarte mult că nu este exclusă aderarea Moldovei la NATO, imi amintesc că într-un interviu pentru Europa Liberă în 2005 chiar dvs. aţi spus că Moldova ar putea să adere la Alianţa Nord Atlantică....


Valeriu Pleșca: Avînd în vedere situaţia existentă, statutul de neutralitate este cel mai corespunzător şi oportun, pentru că transformările care din păcate nu au loc în economie şi în reformarea forţelor armate nu ne pot da speranţe, chiar dacă eu am anunţat acest lucru anterior, nu ne pot da speranţe să putem adera într-o formă sau alta, într-un bloc militar sau altul. Pentru că Republica Moldova fiind încă o economie dependentă, şi neputînd să-şi asigure cheltuielile pentru apărare de-sine-stătător, imediat cum îşi afirmă aspiraţiile sau tendinţele de a simpatiza cu un bloc militaro-politic sau altul, imediat apar probleme. Şi în comparaţie cu toate problemele cu care se confruntă ţara mea, asta poate să fie destul de dramatică şi complicată.

Europa Liberă: Deci astăzi nu se poate vorbi despre o eventuală aderare a Republicii Moldova la NATO.


Valeriu Pleșca
: Nu se poate, pentru că noi nu corespundem formatului NATO, noi am întîrziat din păcate reformele, ştiţi doar că parteneriatul cu Alianţa e destul de dinamic şi lucrativ în mai multe domenii, dar din păcate astăzi nu se poate vorbi despre aceste lucruri. Noi nu corespundem cerinţelor şi nici nu avem termenii stabiliţi cu NATO ca să putem să mergem după aşa un program.

Europa Liberă: Pe de altă parte v-am văzut de mai multe ori în anturajul Mitropoliei Moldovei. Unele voci critică biserica pentru implicare în politică. De ce este atît de importantă neimplicarea făţişă a Mitropoliei Moldovei în proiecte politice?


Valeriu Pleșca: După cum este stabilit deja, Republica Moldova este o ţară creştin ortodoxă, peste 90 % din cetăţenii moldoveni merg la o biserică ortodoxă şi ortodoxia, după părerea mea, categoric este la moment unica idee naţională care i-ar uni şi ar porni ca ţara să depăşească multiplele crize existente. Eu am fost şi continuu să rămîn lîngă biserică, împreună cu biserica, acolo unde pot fi promovate proiecte sociale, acolo unde cetăţeanul poate fi adus spre valorile spirituale ale naţiunii. Dar în cazul în care biserica se implică deschis în politică, şi încearcă să-şi arate simpatiile faţă de un lider politic, sau faţă de o formaţiune politică, din păcate asta duce la dispersarea în continuare a naţiunii, şi la problemele care există deja se mai adaugă şi aceea care ţine de credinţă. Eu nu sînt de acord cu implicarea bisericii direct în politică.
XS
SM
MD
LG