Linkuri accesibilitate

Factorii fundamentali în mersul tratativelor pentru viitoarea guvernare


Igor Botan (ADEPT)
Igor Botan (ADEPT)

Igor Boțan: Mă tem că cei care invocă argumentul fraudării alegerilor vor deplânge rezultatul renumărării voturilor.










Igor Boţan: La acest moment putem spune că probabilitatea că vom avea o coaliţie de centru-dreapta este oarecum egală cu probabilitatea că vom avea, cu acelaşi succes, şi o coaliţie de centru-stânga. Este adevărat că Partidul Democrat a râvnit mult această poziţie de deţinător al aşa-zisei acţiuni de aur care decide în care parte înclină balanţa – spre centru-dreapta sau spre centru-stânga. De aceea cred că la această etapă PD doar face o pauză, se întâlneşte cu eventualii parteneri şi cu emisarii străini, pentru ca ponderea acestui partid să fie pusă în evidenţă mai plenar.

Europa Liberă: Toţi se întreabă ce ar putea să încline balanţa într-o direcţie sau alta...

Igor Boţan: Era clar de la bun început că există trei factori care pot influenţa înclinarea balanţei de către PD în stânga sau în dreapta. Primul ţine de relaţiile interpersonale dintre liderii politici din Republica Moldova. Aceste relaţii interpersonale sunt foarte proaste, atât între liderii AIE, cât şi relaţiile dintre liderii PCRM şi cei din AIE. De aceea, lucrurile referitoare la acest factor au rămas neclare până în prezent şi continuă să rămână la fel. Al doilea factor foarte important ţine de interesele structurilor de business care stau în spatele partidelor politice şi care le-au finanţat. Şi aici lucrurile sunt foarte, foarte vagi. Şi al treilea factor extrem de important şi la fel de neclar deocamdată este factorul extern. În 2010, Republica Moldova a supravieţuit, datorită suportului masiv financiar şi politic al UE şi SUA, iar factorul rusesc întotdeauna a fost foarte impotant, dat fiind că Rusia a influenţat politica din Republica Moldova prin menţinerea controlului total asupra Transnistriei, prezenţa militară pe teritoriul Republicii Moldova în raioanele de Est şi prin accesul produselor moldovene pe piaţa rusească. Să nu uităm şi factorul energetic. Republica Moldova rămâne dependentă de o singură sursă de energie. De aceea, factorul rusesc este la fel de important. Deci, cum spuneam la început, în acest moment, probabilitatea este de 50 la 50 că vom avea o coaliţie de centru-stânga sau una de centru-dreapta.

Europa Liberă: Se pare că mai există un factor, - deşi se neagă existenţa lui, - împărţirea celor trei funcţii principale în stat. Credeţi că este posibilă o partajare echitabilă a acestor funcţii între cele trei formaţiuni din AIE?

Igor Boţan: Mie mi se pare că aici aţi pus degetul pe rană. Cei trei factori, până la urmă, se reduc la factorul partajării funcţiilor de conducere şi algoritmizării guvernului din RM. Este un exerciţiu extrem de complicat, dat fiind faptul că avem acum trei partide care mai fac parte din AIE, care au motivaţii absolut diferite. PL este partidul adevărului istoric. Liderii PL cred sincer că ei promovează adevărul istoric şi de aceea nu vor ceda. Liderul PL Mihai Ghimpu afirmă că va insista ca una din cele trei funcţii supreme în stat să-i revină domniei sale şi nu cred că va ceda. Liderul PLDM a avut un succes extraordinar în aceste alegeri, dublându-şi scorul, şi devenind un partid foarte, foarte important pe scena politică din RM. Un partid care, până la urmă, este foarte aproape de limita de sus privind popularitatea. Şi avem PD, care s-a simţit oarecum marginalizat în cadrul AIE, dar care a trecut printr-un purgatoriu - mă refer la campania anti-mafia, care a fost împotriva acestui partid. Mă refer şi la faptul că PD are unde creşte, - din contul PCRM, - şi acest partid, pe lângă partajarea funcţiilor, trebuie să se gândească şi la perspectivele sale din coaliţie: care anume din ele - cea de centru-dreapta sau de centru-stânga – poate fi mai benefică pentru lărgirea bazinului electoral al acestei formaţiuni. Deci, sunt ecuaţii care au parametri diferiţi pentru toate cele trei formaţiuni. Motivaţiile pentru liderii celor trei formaţiuni sunt absolut diferite.

Europa Liberă: S-a spus mai înainte că cea mai vulnerabilă funcţie ar fi cea de premier, iar cea mai râvnită cea ce speaker pentru că, în mod automat, în cazul în care nu vor fi găsite voturile necesare pentru alegerea şefului statului, preşedintele parlamentului devine şi preşedintele intermar al ţării. Este posibil să fie separate cele două funcţii, de speaker al parlamentului şi de şef al statului, aşa încât fiecăruia dintre cei trei lideri să-i revină câte o funcţie?

Igor Boţan: Eu cred că această problemă este foarte complicată, dar nu este imposibil să se ajungă la un numitor comun. În primul rând, totul depinde de documentul pe care îl vor semna eventual cei trei lideri, dacă ajung la un numitor comun. Dacă se ajunge la un numitor, documentul pe care-l vor semna va trebui să conţină referinţe la un şir de alte documente care ar trebui ulterior să fie adoptate de către Parlament în perioada de tranziţie, dacă putem spune aşa. Adică, preşedintele interimar trebuie să fie limitat în atribuţiile sale, să fie un preşedinte precum este cel francez interimar, dacă se ajunge până acolo, adică „pour affairs currentes”, însemnând „pentru afaceri curente”, adică, care se activează doar la solicitare, când este necesar, şi să nu-şi atribuie eventual activităţi pentru care nu are un mandat din partea poporului sau din partea Parlamentului. Un alt lucru foarte important ţine de faptul că aceste înţelegeri trebuie să fie pe un termen de 4 ani de zile, astfel încât cei care îl semnează să aibă obligaţia scrisă că nu pot recurge la remanieri guvernamentale, lăsând liderul unui din cele trei partide fără acoperire politică şi fără posibilitatea de a se întoarce în Parlament. Adică sunt un şir de lucruri, din care am menţionat doar pe cele mai importante, care ar trebui eventual să fie parte dintr-o înţelegere a celor trei lideri politici.

Europa Liberă: PCRM a cerut din nou renumărarea voturilor pe întreg teritoriul ţării. Totodată, PL-ului se pare că nu i-au ajuns doar o mie de voturi ca să mai obţină un mandat. Credeţi că se va ajunge la o renumărare a voturilor şi, în acest caz, s-ar putea schimba rezultatele finale ale alegerilor?

Igor Boţan: Nu este exclusă posibilitatea renumărării voturilor, dar vreau să menţionez că numai Curtea Constituţională este în drept să dispună renumărarea voturilor. Aşa s-a mai întâmplat de două ori în RM şi cei care au cerut renumărarea voturilor de fiecare dată au fost în pierdere. De aceea, nu este exclus că şi de această dată cei care cer renumărarea voturilor să deplângă propria cerinţă de a recurge la acest procedeu. În plus, vreau să menţionez că dacă există temeiuri serioase pentru renumărarea voturilor, de dragul dezvoltării democraţiei în RM trebuie să se recurgă la această procedură, dat fiind faptul că RM tinde în mod constant să devină o democraţie electorală, lucru care a fost demonstrat în ultimii doi ani de zile şi cred că dacă de renumărarea voturilor depinde acest statut de democraţie electorală nu ar fi cred o problemă ca acest lucru până la urmă să fie realizat. Dar mă tem că cei care invocă argumentul fraudării alegerilor să fie cei care vor deplânge rezultatul renumărării voturilor.
XS
SM
MD
LG