Linkuri accesibilitate

In Grecia continuă consultările pentru formarea unui guvern interimar


În Grecia continuă consultările politice pentru formarea unui nou guvern interimar de uniune națională, care va trebui să asigure primirea unui ajutor de salvare de 130 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană.
Duminică premierul socialist elen Ghiorghios Papandreou a acceptat să renunțe la post, după ce tot el provocase dispute și îngrijorări sugerând organizarea unui referendum pe tema împrumutului european. Potrivit agenției AP, principalii candidați la postul de premier sunt considerați fostul vicepreședinte al Băncii Centrale Europene, Lucas Papademos, și avocatul european al poporului Nikiforos Diamantouros.
Noul premier ar urma să conducă guvernul până la alegerile anticipate, care se vor ține cel mai probabil la 19 februarie.
XS
SM
MD
LG