Linkuri accesibilitate

Moldova are poliţie de frontieră


Roman Revenco, directorul interimar al Poliţiei de Frontieră, explică prin ce e mai bună aceasta decât Serviciul de Grăniceri.


De la 1 iulie, trupele de frontieră ale Republicii Moldova s-au transformat în poliție de frontieră, în cadrul efortului mai amplu de apropiere de standardele europene. Lucia Diaconu a stat de vorbă despre această schimbare cu Roman Revenco, directorul interimar al poliției de frontieră.

Europa Liberă: Unii dintre cei care au trecut ieri hotarul spun că nu au sesizat nici o schimbare. Chiar şi aceleaşi uniforme au rămas, acelea vechi. Să înţelegem că modificările pe care le prevede această reformă sînt de altă natură, mai puţin vizibile? Trebuie să simtă omul care trece hotarul aceste schimbări sau nu?

Roman Revenco: „Eu consider că omul simplu a simţit deja aceste schimbări pe parcursul ultimilor doi-trei ani de zile cînd am început acest proces de reformă, de transformare a Serviciului Grăniceri dintr-un serviciu militar într-un organ de drept care deja este în componenţa MAI, şi într-adevăr prin oferirea unor servicii de calitate cetăţenilor corecţi care traversează frontiera de stat, de a fi transparenţi în aceste decizii pe care le luăm şi totodată de a fi siguri şi a avea o frontieră sigură pentru cei care încalcă frontiera de stat. La momentul de faţă, lucrăm asupra elaborării unui nou model de uniformă, la moment au fost alipite la uniforma veche a colaboratorilor Serviciului Grăniceri şi semnele distinctive ale MAI şi noi deja am elaborat un model de uniformă care este mult mai practic şi mult mai comod în activitate, şi mult mai funcţional”.

Europa Liberă: Dar în felul în care se verifică actele sînt mai operativi acum poliţiştii de frontieră?

Roman Revenco
Roman Revenco: „Eu v-am spus şi cred că toţi au simţit acea operativitate care persistă pe parcursul ultimilor ani. Şi, dacă o să observaţi, la trecerea punctelor de trecere nu se formează acele cozi care erau formate anterior, au fost implementate sisteme noi şi moderne de control şi supraveghere a frontierei de stat şi, la momentul de faţă, toate punctele de trecere ale frontierei de stat a Republicii Moldova sînt dotate cu echipamente care sînt capabile deja să citească paşapoartele biometrice. Verificarea unui act de identitate nu durează mai mult de 20 de secunde”.

Europa Liberă: Ce împuterniciri suplimentare aveţi faţă de Serviciul de Grăniceri sau cu ce e mai bună Poliţia de Frontieră faţă de Serviciul Grăniceri?

Roman Revenco: „Reieşind din faptul că Poliţia de Frontieră este deja un organ de drept în cadrul MAI, conform Legii cu privire la Poliţia de Frontieră şi Legii cu privire la frontiera de stat care au fost aprobate la finele anului 2011 şi care au intrat în vigoare la 1 iulie 2012, colaboratorii Poliţiei de Frontieră vor putea conduce urmărirea penală pe cazurile depistate de către colaboratori, vor putea efectua expertiza acelor documente false pe care le depistează la frontieră, vor putea combate migraţia ilegală pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Totodată, prin modificarea care a fost adusă la Codul Administrativ, colaboratorii Poliţiei de Frontieră vor putea examina contravenţiile administrative care sînt depistate în punctele de trecere sau la frontieră, vor putea examina pe loc, şeful punctului de trecere sau şeful sectorului Poliţiei de Frontieră va emite decizia pe loc, fără a mai fi dusă în judecată”.

Europa Liberă: În consecinţă ce ar trebui să avem în urma acestei reforme? Mai puţină contrabandă sau ce să avem?

Roman Revenco: „În urma acestei reforme va fi o interacţiune mult mai bună între departamentele din cadrul MAI în combaterea criminalităţii transfrontaliere, contrabandei, migraţiei ilegale, dar şi se vor oferi servicii mai calitative cetăţenilor care traversează frontiera de stat”.

Europa Liberă: Iarăşi, cei care deja au trecut frontiera ieri ne-au spus că personalul a rămas acelaşi. Unii spun că reforma nu poate să dea roade dacă se bazează în totalitate pe aceleaşi persoane.

Roman Revenco: „Noi lucrăm la pregătirea personalului şi chiar anul 2012 a fost numit anul profesionalizării Serviciului Grăniceri. Au fost create centre de instruire şi toţi colaboratorii, în primul rînd noii angajaţi, pentru că a fost schimbarea militarilor în termen cu militarii prin contract, au trecut prin centrele de instruire. Dar şi colaboratorii care activau în cadrul Serviciului Grăniceri au trecut prin centrele de instruire pentru ridicarea nivelului profesional. Acei colaboratori care într-adevăr sînt capabili şi care fac faţă noilor cerinţe vor activa în continuare în cadrul Poliţiei de Frontieră”.
Previous Next

XS
SM
MD
LG