Linkuri accesibilitate

Prin Marșul Unirii a cîștigat democrația (I. Cașu/Adevărul)


La Moscova, Vladimir Filat a ajutat Chişinăul să se apropie de UE (Jurnal de Chișinău).


Comentariul semnat de istoricul Igor Caşu în „Adevărul” punctează câteva chestiuni legate de marşul unirii de duminică de la Chişinău. „Nu vreau să discut aici în ce măsură Unirea este sau nu realizabilă…, dar prin acest marş a câştigat democraţia, întrucât ani la rând puterea anterioară a interzis asemenea manifestaţii. Acum oamenilor nu le este frică să iasă în stradă pentru a-şi manifesta convingerile şi ei nu se mai tem de consecinţe”, scrie printre altele Igor Caşu.

„Nicio manifestaţie publică de până acum nu a întâmpinat atâta împotrivire ca Marşul Unirii de duminică, 16 septembrie 2012”, constată pe de altă parte Nicolae Negru în „Jurnal de Chişinău”. Autorul, de altfel un participant activ al marşului, crede că aşa cum referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu a fost un test al statului de drept în România, Marşul Unirii a fost un test al democraţiei în R. Moldova, iar guvernarea AIE l-a trecut cu scârţ. „Până la urmă, poliţia, SIS-ul şi-au făcut bine treaba şi panica pe care au alimentat-o Filat, Lupu, Ghimpu şi ceilalţi loveşte ca un bumerang în imaginea lor de democraţi, compromiţând-o. Dacă tăceau... democraţi rămâneau. Nu era nevoie de avertismentele lor publice, era suficient să asigure în mod discret funcţionarea instituţiilor de stat”, e de părere Nicolae Negru.

Cum s-a întors, totuşi, Filat din Rusia?”, se întreabă în „Jurnal de Chişinău” editorialistul Petru Bogatu. Autorul crede că întâlnirile premierului moldovean cu Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin merită o analiză atentă, mai ales că au avut loc „sub focul încrucişat al noului război energetic între Uniunea Europeană şi Gazprom”. Datorită prestanţei dovedite în cadrul negocierilor de la Moscova, Vladimir Filat a ajutat Chişinăul să se apropie de UE, crede autorul. Mai mult. A determinat Uniunea Europeană să facă un pas mare în întâmpinarea Republicii Moldova. „Totuşi nu sunt motive de relaxare. Mai ales în condiţii de război energetic, când riscul unui scurtcircuit de proporţii rămâne foarte mare”, conchide editorialistul.

Publicaţia „Kommersant” de la Kiev îl citează pe avocatul ucrainean Andrei Astapov, menţionând că, fiind membru al Comunității Energetice Europene, Republica Moldova va putea obține reduceri la gazul livrat de Gazprom pe cale judecătorească. Asta după ce ancheta inițiată de organele antimonopoliste ale Uniunii Europene va fi dusă la bun sfârșit. Potrivit sursei, pozițiile monopolistului rus „Gazprom", pe plan internațional sunt din ce în mai nesigure. După ce organele de reglementare antimonopolistă ale Uniunii Europene au înaintat pretenții, iar Republica Moldova nu a dorit să renunțe la pachetele energetice ale Uniunii Europene, autoritățile din Bulgaria au declarat săptămâna trecută că refuză să coopereze cu partea rusă în construcția gazoductului South Stream.
XS
SM
MD
LG