Linkuri accesibilitate

Tabere pentru copii moldoveni din diaspora


Victor Lutenco
Victor Lutenco

Interviu cu Victor Lutenco, şeful Biroului Relaţii cu Diaspora, despre un program special al guvernului Republicii Moldova.

Potrivit ultimelor date ale Poliţiei de Frontieră, cca 30 de mii de copii, între 0 şi 19 ani, sunt plecaţi din Moldova de un an, iar peste 10 mii sunt plecaţi de peste 3 ani. Datele nu cuprind copii plecaţi în străinătate înainte de 2007, când Poliţia de Frontieră a început să strângă aceste informaţii şi nici copii născuţi peste hotare. Biroul pentru Relaţii cu Diaspora vorbeşte de zeci de mii de copii moldoveni, aflaţi în diasporă – copii pentru care de anul acesta vrea să organizeze o serie de tabere de iarnă şi vară. Scopul este să-i familiarizeze pe cei interesaţi cu ţara de origine, pe care unii nici nu o cunosc. Taberele le vor oferi şi ore de limbă şi literatură, de sport şi artă. Ce îşi propune să obţină acest program, a vrut să afle Tamara Grejdeanu de la Victor Lutenco, şeful Biroului Relaţii cu Diaspora:

Victor Lutenco: „Este în devenire o a doua generaţie a migraţilor de peste hotare, a migraţilor moldoveni, a diasporei, ceea ce înseamnă: copiii care s-au născut deja peste hotare, - fie au fost aduşi în ţările gazdă, în care sunt acum, la o vârstă destul de fragedă, - astfel încât, nu mai ţin minte Moldova. Pentru a le da o posibilitate, desigur că celor care doresc asta, părinţilor care doresc, copiilor care doresc, pentru a le da o posibilitate să cunoască Moldova, să cunoască părţile bune ale ei, să restabilească această legătură cu ţara, anume pentru aceste scopuri organizăm acest program. Speranţa noastră este că noi vom încerca de la un program guvernamental, dar că el va fi preluat inclusiv şi de alţi parteneri de ai noştri, atât organizaţii nonguvernamentale, cât şi poate anumite iniţiative private, astfel încât să putem răspunde la toată cererea care va exista de peste hotare, care sperăm noi că va fi una mare.”

Europa Liberă: Dar despre ce contingent de copii este vorba şi pe cât de important este acesta? Sunt mulţi care şi-ar dori să revină cumva în Republica Moldova sau este vorba şi de insistenţa părinţilor?

Victor Lutenco: „Eu am avut cred că până acum vreo zece discuţii cu diferite asociaţii din diferite ţări în care subiectul copiilor întotdeauna ieşea la suprafaţă, subiectul cunoaşterii limbii române, a tradiţiilor, a Republicii Moldova în general, civilizaţiei, totdeauna apăreau la suprafaţă - din asta mai ales suntem inspiraţi. Interesul părinţilor şi al copiilor va fi cu atât mai mare, cu cât programul pe care îl vom oferi noi va fi mai de calitate, va fi unul foarte bine organizat şi un program în care ei pot să aibă, pe de o parte, încredere, pe de o parte - să îl găsească foarte interesant. La moment, ne uităm probabil la o vârstă cuprinsă între 13, 14 ani şi 18 ani, cam aşa. Ideea programului de anul acesta este anume de a sonda acest interes, de a încerca a pilota acest program , de a propune câteva versiuni a lui şi să vedem ce va merge cel mai bine până la urmă, ce va prinde cea mai multă priză, cu părinţii şi cu tinerii.”

Europa Liberă: Urmăriţi cumva să îi motivaţi pe aceşti tineri, să revină eventual în Republica Moldova sau măcar să accepte această idee ca pe o eventuală posibilitate?

Victor Lutenco: „Desigur că asta este misiunea noastră finală, dar pentru moment ceea ce am vrea să obţinem este ca aceşti tineri, la un moment dat în viaţă, fie atunci când finalizează studiile secundare, fie că finalizează studiile universitare, fie după ce trec de prima sau a doua experienţă de muncă, atunci când se aşează la masă şi încearcă să ia o decizie, să rămână în ţara în care sunt ei sau, totuşi, să revină în Republica Moldova, să poată să aibă, şi pe de o parte şi pe de alta parte, suficientă informaţie pentru a lua această decizie. Nu încercăm să facem o presiune pe de o parte sau de alta.”

Europa Liberă: Domnule Lutenco, dar nu există riscul ca acest program să fie perceput ca fiind unul doar turistic?

Victor Lutenco: „Nu cred, astfel de programe există în multe alte ţări şi şi-a demonstrat deja pe parcurs eficienţa lui în apropierea persoanelor din diasporă de ţara lor de origine. Vom încerca, după cum spunem, şi din start să ne adaptăm mai mult la necesităţile concetăţenilor noştri de peste hotare, decât să imprimăm o anumită viziune a guvernului sau a oamenilor care sunt de aici de pe loc.”

Europa Liberă: Din moment ce aceşti copii au crescut în alt mediu, unii dintre ei admit că nu cunosc limba română, cum îi veţi apropia de cultura noastră?

Victor Lutenco: „Pentru moment, ne închipuim că programul va conţine şi un curs intensiv de limbă română, vedem programul nu doar destinat o sută de procente copiilor din diasporă, dar probabil unor grupuri combinate de copii de pe loc, din ţară şi de cei de peste hotare, ca să se poată să se stabilească nu numai la nivel, tânărul de peste hotare şi anumite obiecte din Republica Moldova, muzee, monumente naturale, artă sau oricare alt lucru, dar şi la nivel de la persoană la persoană, prietenie care ar putea să dureze peste timpul programului, care ar putea să fie şi pentru ei un fel de motivaţie, de a ţine ulterior legătura cu ţara. Ideea noastră, de fapt, de bază, este de a încerca să facem un program cât se poate de cool pentru tineri. Ceea ce am observat noi este că în diasporă avem un sentiment de ruşine uneori faţă de origine, faţă de Republica Moldova, care, părerea noastră, este că nu este justificat. Noi am vrea să îi ajutăm să depăşească bariera asta, să înţeleagă că, de fapt, a cunoaşte încă o limbă sau a cunoaşte limba părinţilor, strămoşilor, limba originii lor este de fapt foarte cool şi foarte bine, şi le dă lor posibilităţi mult mai mari în dezvoltare, mult mai mari în carieră, dar şi personal pentru dezvoltarea lor individuală.”
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG