Despre jocul de-a țurca în politica moldovenească

Amuzamentul politicienilor care îşi sparg unii altora ţestele, cu nonşalanţa unui copil care răstoarnă pe spate broasca ţestoasă, ca să vadă cum se va fi descurcând ori leagă de coada pisicii o tinichea zgomotoasă, ca s-o sperie de moarte – este o bună hârtie de turnesol care arată cât de matură este societatea moldovenească… Nu doar politicienii, ci întreaga societate se joacă de-a ţurca, vorba ţăranilor, şi aceasta pentru că le permite lor, politicienilor, elitei plătite din puţinul pe care îl are, să piardă timpul de pomană, în loc să fi pus mâna pe un hârleţ ori să adune nişte urzici. De altfel, „Dicţionarul Explicativ al Limbii Române”, care se accesează foarte lesne pe internet – spre deosebire de cel al limbii moldoveneşti care zace în câteva sute de exemplare în bibliotecile colecţionarilor de anticariat – zic „Dicţionarul Explicativ...” mai atestă încă un sens al cuvântului „ţurcă”, cel de „măscărici, paiaţă, mascat ce colindă pe la case în timpul sărbătorilor de Crăciun”. Aşadar, e la discreţia actorilor politici să-şi aleagă ipostaza pe care o are în vedere ţăranul care dezaprobă jocul de-a ţurca. Cred că e de la sine înţeles că astăzi vom încerca să formulăm o concluzie de sinteză după întâmplările de ultimă oră din domeniul politic. În studioul de la Chişinău astăzi se află Nicolae Andronic, fost deputat, fost vicepreşedinte de Parlament, fost viceprim-ministru, actualmente lider al Partidului Popular Republican şi Serghei Ostaf, cunoscutul expert în materie de drepturi ale omului şi formator de opinie din sectorul asociativ.

Europa Liberă: Începem cu o constatare care e la suprafaţă. Alianţa pentru Integrare Europeană, care stă pe balene europene, una dintre ele fiind concilierea, face exact invers. Vă întreb, exact cum l-am întrebat şi pe premierul Vladimir Filat într-o emisiune la TVM, pe cine să creadă omul buimăcit de aceste deconspirări şi dezvăluiri reciproce? Pe cine să voteze? Pe cine să creadă? Pentru că un alegător la modul ideal îi percepe pe toţi, în egală măsură, ca reprezentanţi ai puterii. Domnule Andronic, dumneavoastră, care aţi fost în situaţia să fiţi acuzaţi şi acuzat personal pentru presupuse mişmaşuri, ce e de făcut în situaţia aceasta?

Nicolae Andronic: „Dincolo de consecinţele acuzărilor – că le porţi şi regreţi toată viaţa – nu-ţi mai vine să mai vii la putere, deoarece sunt două lucruri care mai persistă. Prima: politicienii, ca să ajungă în funcţie, nu vin cu programe, nu vin cu discuţii asupra impozitelor, asupra problemelor sociale, ei vin şi spun că ceilalţi toţi sunt hoţi. Şi aceasta este istoria Republicii Moldova, de câteva zeci de ani, şi ea discreditează, de fapt, ideea puterii în ţară.”

Europa Liberă: Adică „predecesorul a fost rău, eu am să mă pricep”.

Nicolae Andronic: „Da, aduceţi-vă aminte toate alegerile: aceia sunt răi. Şi niciodată nu s-au discutat nişte programe, nişte lucruri care ţin de interesul cetăţeanului. Şi partea a doua este: cetăţeanul vrea să audă aceasta. Cetăţeanul Republicii Moldova, din momentul proclamării independenţei, nu s-a deprins să judece politicienii după lucrurile realizate, după programele realizate. Aduceţi-vă aminte cazul Roşca, alte cazuri: cei care îl votau, aveau frica să recunoască că au greşit. Şi acum cetăţeanul nostru nu vrea să recunoască că a greşit, dar vrea să intre în problemă: care mai mult a furat... Or şi unul şi altul din politicienii cei de azi despre care mult se vorbeşte au venit în politică cu o istorie, o istorie negativă. Dar cu toate acestea, cetăţenii i-au votat masiv şi nu numai o dată. Deci hai să vorbim aşa: cetăţenii i-au acceptat aşa cum sunt. Or, astăzi cetăţenii trebuie să întrebe: „De ce nu v-aţi îndeplinit programul? De ce nu aţi luptat cu comuniştii, că aţi promis, de ce nu aţi luptat cu sărăcia?” Şi dacă, cred eu, s-ar pune aşa discuţiile în societate, atunci cred că ar fi de înţeles mai mult. Revin la hotărârea Curţii Constituţionale, care, după mine, este una politică şi a aruncat neargumentat, poate argumentat, dar şi în Israel sunt preşedinţi care sunt puşi la dubală, numai că ancheta derulează vreo doi ani şi nimeni în vremea aceasta, până la hotărârea judecăţii, nu-şi permite să spună ceva. Republica Moldova este sortită – până când alegătorul – şi trebuie să o spunem deschis – nu va putea face o alegere corectă şi nu se va lamenta că „uite, au venit ai noştri, ne-au trădat” şi aşa mai departe. Nu pot să spun astăzi – să stau de partea cuiva – a furat sau nu a furat. Ori, cel mai interesant este al treilea membru al Alianţei, Mihai Ghimpu, care, în aceşti ani, a ieşit şi a spus că e tot normal, e tot normal şi astăzi vine şi ne spune că toţi sunt tâlhari. Păi, fraţilor, aşa nu se guvernează... Ori această răspundere pe care o are colectivă această Alianţă astăzi trebuie cumva să treacă într-o etapă când se termină discuţiile şi se formează un AIE-3 ori să se ducă să piardă alegerile.”

Europa Liberă: Bine, domnul Ghimpu a spus-o cumva mai nuanţat de curând că el a tolerat alături hoţii, de dragul integrării europene.

Nicolae Andronic: „Atunci şi tu eşti părtaş. În politică nu poate fi toleranţă. Vreau să vă spun că aceste alianţe sunt destul de grele în formare. Noi am fost, la sfârşitul anilor ’90, în ADR şi nu poţi să spui că totul era bine. Şi acolo am avut probleme, dacă ţineţi minte, partidul şi blocul condus de Snegur avea mai multe voturi. Până la urmă, Snegur a început să spună că: „Uite Lucinschi nu mă vrea preşedinte de Parlament şi de aceea ar trebui să oferim PD-ului”, pe urmă a început să spună că trebuie să vină şi Matei vicepreşedinte ca, până la urmă, să aflăm că Snegur avea un scop în sine, să ajungă preşedinte, modificând Constituţia. I-au promis tinerii Roşca, Diacov şi Matei şi, până la urmă, aceasta a influenţat asupra legilor din Republica Moldova – un interes personal, un exemplu clasic. Şi acum vedem şi altceva. Aceşti tineri lupi, care ne-au promis integrarea europeană, au încălcat 3 ani legislaţia cum au putut. Şi acuma s-au lovit de bariera aceasta a legislaţiei şi toţi şi-au adus aminte că este stat de drept. Contează foarte mult răspunderea faţă de cetăţeni şi faţă de îndeplinirea programului. Or, atunci cred că va fi o guvernare care în 4 ani va putea realiza ceva.”

Europa Liberă: Adică cuvântul de ordine ar fi responsabilitatea. Dar cetăţeanul care votează nu are aparat de măsura această responsabilitate. Domnule Ostaf, dumneavoastră reprezentaţi o instituţie a societăţii care tocmai încearcă să dea acest etalon de responsabilitate. Cum să facem ca această responsabilizare să vină mai devreme decât ciclul electoral pentru că, dincolo de faptul că nu are exerciţiu de întrebat pe programe, e şi rar acest exerciţiu.

Serghei Ostaf: „Într-adevăr, în cadrul Consiliului Naţional pentru Participare sau în cadrul societăţii civile, încercăm să nu ne dăm exploataţi sau folosiţi în spaţiul politic foarte mult şi ne concentrăm pe politici, pe anumite programe, pe anumite soluţii foarte clare. Încercăm să responsabilizăm, folosind metodele societăţii civile, democratice de a vorbi despre faptul că nu se realizează un aspect din programul de guvernare, că nu se realizează aceasta în mod transparent. Sunt anumite constrângeri în ceea ce putem să facem noi. Dar, de fiecare dată, cred eu, că am încercat să arătăm – folosind argumentele raţionale – lipsa de responsabilitate pe rezultate promise, lipsa de proceduri adecvate în activitatea guvernului. Se pare că această dimensiune este una limitată în ceea ce priveşte impactul pe care poţi să-l faci în spaţiul public. Politicienii foarte abil folosesc spaţiul public şi politic pentru a deturna, de fapt, esenţa multor mesaje. Şi, din păcate, mass-media servilă – să spunem aşa sau acea mass-medie care serveşte politicienii, dar şi un cerc foarte mare de persoane care se complac, unii comentatori politici – aş spune că doar alimentează un comportament mai puţin responsabil al politicienilor, cultivă acest comportament în continuare al politicienilor. Şi atunci încercările noastre de a ieşi în spaţiul public, în mai multe situaţii, atunci când erau anumite persoane, în opinia noastră, aparent corupte în anumite funcţii, am încercat să denunţăm aceste cazuri sau să ne implicăm în anumite procese pentru a demonstra că denunţarea unui caz tragic nu se limitează doar la cazul de denunţare. Este nevoie să fie schimbate sistemele, cum funcţionează ele şi faptul că instituţiile activează în mod foarte politizat şi neautonom. Aceasta este cauza principală şi nu un accident care a avut loc. Se pare că aceste încercări ale noastre sunt calificate de către clasa politică ca nişte încercări de a exercita o imixtiune în activitatea lor, prerogativa lor de a activa în spaţiul public, politic şi a-i determina ce ar trebui să creadă şi ce ar trebui să facă cetăţenii. Deci societatea civilă, în opinia mea, acum este la răscruce pentru a înţelege ce face mai departe: în continuare foloseşte doar instrumentele civice care sunt mai puţin eficiente sau va încerca să găsească, să inventeze noi instrumente pentru a responsabiliza clasa politică.”

Europa Liberă: Domnul Andronic a atins un subiect foarte sensibil: publicul într-adevăr, după ce, mai ales, stă în faţa televizorului şi îi ascultă pe cei la care a făcut trimitere domnul Ostaf, într-adevăr are acest reflex descris în Boris Godunov, da: „Ăti? Jos cu ei!”, în loc să se întrebe, de fapt, unde suntem. În acest moment exact vine Curtea Constituţională şi spune: „Iată borna kilometrică zero. De aici începem a construi statul de drept. De aici prezumţia nevinovăţiei este interpretată altfel decât v-aţi imaginat până acum”. Demersurile societăţii care a vrut stat de drept – atunci când se forma Consiliul Naţional al Integrităţii, atunci când se discuta Pădurea Domnească, cu alte multe ocazii – statul de drept nu era prioritar, acum a devenit. Un coleg jurnalist din străinătate mă întreabă dacă nu cumva, de fapt, se schimbă regula jocului în plin joc. La modul practic vorbind, dacă dumneavoastră aţi fi în situaţia lui Filat, care după ce aţi stat în funcţie, vi se spune: „De fapt, noi schimbăm regulile jocului. Post factum o să te judecăm cu măsura aceasta: prezumţia vinovăţiei, cu suspiciunea de corupţie – este suficientă ca să ai interdicţie de participare la viaţa politică”. Adică nu i se anunţă regula jocului înainte de a ieşi în teren, ci după ce s-a jucat, cel puţin, jumătate de meci.

Nicolae Andronic: „Cred că orice politician, după ce pleacă din guvernare, el trebuie să fie gata pentru tot ce s-ar întâmpla ca să poată să dea nişte lămuriri şi să facă nişte declaraţii concrete. Dacă ţineţi minte, Curtea Constituţională ne-a jucat şi nouă festa, când a spus că jumătate din 101 sunt 52 de deputaţi. Aceasta a fost atunci o lovitură, o lovitură politică care a dus la căderea guvernului şi atunci.”

Europa Liberă: Nici Academia nu v-a ajutat atunci.

Nicolae Andronic: „Da, nici Academia nu a ajutat, nimic nu a ajutat. Şi noi am fost lipsiţi de susţinerea sau de critica persoanelor care sunt din societatea civilă, dacă ţineţi minte.”

Serghei Ostaf: „Atunci era mult mai puţin dezvoltată.”

Nicolae Andronic: „Dar am făcut mult mai mult. Nu de atâta ca să mă laud, dar aduceţi-vă aminte şi nimeni nu ne-a impus. Noi înţelegeam foarte bine în ’94 că trebuie petrecută reforma organelor de drept. Şi până acum nu mi-e ruşine de dânsa, dar, spre regret, nu este realizată. Această reformă a ţinut de poliţie, de armată, de tot, tot, tot. Ea a pus bazele acestui stat. Nimeni nu ne-a impus să petrecem reforma teritorială, când am format judeţele. Bine, a fost o presiune din partea organismelor europene, dar, spre regret, nu am avut susţinerea acestei comunităţi, cum sunt organizaţiile nonguvernamentale.”

Serghei Ostaf: „Ea atunci, probabil, că nici nu exista în forma în care acuma există.”

Nicolae Andronic: „Bine, bine, am avut numai critici din partea unor oameni care gândeau că ne doboară pe noi, dar au doborât o guvernare. Aceasta e una, nu vreau mai mult să vorbesc despre aceasta. Dar mi-am dat întotdeauna întrebarea: de ce această guvernare, cu venirea căreia erau legate nişte speranţe foarte mari, a bătut pasul pe loc şi societatea civilă nu i-a bătut acolo în lucruri mari, dar în nişte lucruri de acestea mai mici. Şi părerea mea: sunt nişte fonduri europene care finanţează societatea civilă pe un segment foarte mic. Nimeni nu vorbeşte azi în stat şi eu, ca preşedintele Comisiei pentru reformă judiciară şi de drept, am vorbit de vreo două ori, dar nimeni nu mă aude, cu acea concepţie de reformare a sistemului judiciar. Doi ani jumătate acum e preşedintele în fruntea acestei comisii, şi nimeni nu a întrebat, societatea civilă nu i-a întrebat: „De ce nu faceţi, fraţilor?”. Din contra, în această Comisie au nimerit nişte persoane… chiar ţi-i ruşine să le ai. În ’99, dacă ţineţi minte, am pregătit şi mai târziu comuniştii au votat 11 coduri: Codul Civil, Codul Penal şi aşa mai departe. Or, îmi pare mie că şi societatea civilă, şi cetăţeanul au fost atraşi de către politicieni într-o discuţie sterilă. Politicienii care, în loc să lucreze asiduu, apar pe prima pagină a revistelor glamouroase şi le place cetăţenilor: „Uite, ministrul nostru – de exemplu – cum stă cu soţia în braţe pe prima pagină”, politicianul care, în loc să vină să lămurească… Uitaţi-vă, doar am avut diferite situaţii de criză şi ei tot încercau să schimbe macazul, să ne ducă de la situaţia materială grea şi aşa mai departe.”

Europa Liberă: Adică aceasta se face deliberat?

Nicolae Andronic: „Da, cred că da. Şi aici, volens-nolens, suntem antrenaţi toţi, ca până la urmă, peste 3-4 ani să înţelegem că ne-au minţit încă o dată. Şi cel mai regretabil: că aceste constatări pot duce la schimbarea cursului. Şi noi cu dumneavoastră de acum, cu mulţi şi cu radio ascultătorii, şi cu cei care sunt prezenţi aici în studio, cam am îmbătrânit aşteptând aceste schimbări, această Europă. Atunci nu înţelegi: am inventat un perpetuum mobile, permanent ne lamentăm şi îl ascultăm pe acela care iese… Doar cum a fost? Din ’89 a ieşit o parte de politicieni care erau departe de problemele limbii, au folosit-o ca cal de bătaie, au lăsat-o la o parte – limba aşa şi nu a mai fost studiată, statul nu a mai dat fonduri – au plecat. După aceea cu ce poţi să mai ieşi la societate? Hai să le spunem că vom intra în NATO. Şi au mers pe bătaia aceasta. Pe urmă i-au minţit cu Europa şi aşa mai departe. Adică tot rămâne neîndeplinit.”

Europa Liberă: Domnule Andronic, pretindeţi copyright. Eu zic să înregistraţi noţiunea „perpetuum mobile moldovenesc – lamentarea”. Eu vreau să vă întreb, întrucât tocmai aţi lucrat în condiţii extrem de dificile, când, pe de o parte, existau unii care vă acuzau că aţi dat ce s-a putut pe mâna agrarienilor şi aşa mai departe: şi limbă, şi Palancă şi tot ce vreţi. Aţi avut adică un sistem de coordonate foarte dificil. Întrebarea mea este pentru politicianul Andronic şi omul din guvernare: cum se poate să fie combinate aceste interese şi opţiuni divergente, astfel încât tocmai să nu se penduleze dintr-o parte în alta sau să nu se dea perdele de fum, ca să se ascundă, de fapt, problemele esenţiale?

Nicolae Andronic: „Mi-aţi adus aminte de Partidul Democrat Agrar. Vreau să vă spun un lucru. Cu dânşii era mult mai uşor de lucrat: ei nu pricepeau în reforma judiciară şi de drept. Dar aveau încredere în noi şi au votat tot ce trebuia, ceea ce ţine de Constituţie. Eram obligaţi să votăm în ’94 Constituţia, că nu avea să fim acceptaţi în Consiliul Europei. Şi atunci când socialiştii, un exemplu, spuneau că trebuie să păstrăm noţiunea de federalizare în Constituţie, agrarienii spuneau că trebuie să păstrăm colhozurile ca formă de proprietate, iar grupul aşa-numit al intelectualilor, deputaţii intelectuali, spuneau că numaidecât articolul 13. Cred că cea mai bună soluţie atunci a fost să accepte propunerea lui Lucinschi: română sau moldovenească (română). Şi atunci cei care vroiau să o numească aveau drept constituţional şi nu mai venea Voronin să spună că nu are dreptul să o numească şi aşa mai departe. Nu au mers nimeni. Toţi au luptat, au stat până la capăt şi de atâta Constituţia a fost adoptată aşa cum a fost. Ceea ce ţine de Palanca. Noi trebuia să delimităm hotarul cu Ucraina. Am vrut să avem ieşire la Dunăre, implicit la Marea Neagră, am vorbit şi cu Zbigniev Dzerjinski în Statele Unite, o oră întreagă. Şi mi-a spus, în ’93: „Nicolae, ţinem foarte mult la independenţa Ucrainei. Dacă Ucraina va fi independentă, veţi fi şi voi. Dacă nu, Rusia va avea hotar la Republica Moldova”. Sunt nişte lucruri care au fost făcute tacit, ca, de exemplu, învăţarea istoriei românilor pe vremea agrarienilor a fost o înţelegere tacită, că nu vorbim despre aceasta, dar o învăţăm şi mulţi tineri au învăţat. Şi ce s-a întâmplat când au venit şi au început iar a vorbi despre dânsa? Adică statul acesta trebuie să aibă nişte politicieni care au nişte înţelegeri tacite şi nu fac din aceasta mare tam-tam, nu fac mare politică. La noi care vine cu problema aceea: „Aha, dar el poate să-mi ia alegătorii mei”. Nu a fost o coeziune între aceşti oameni. Ei au venit să-şi facă mai departe imagine politică, să se distrugă, dar nu să conducă cu statul şi iată aici sunt problemele pe care pe urmă le analizezi, după ce pleci de la guvernare: paşii pe care i-ai făcut au fost de un interes personal sau au fost de un interes… Acum toţi se laudă cu portul din Giurgiuleşti, dar dacă nu era Palanca, nu era nici portul Giurgiuleşti. Şi atunci judecaţi-mă, lasă să mă judece istoria, cu toate că semnătura nu a fost a mea acolo. Roşca a enunţat undeva că am semnat eu şi a mers cu aceasta, aceasta a fost cal de bătaie. Semnătura a pus-o domnule preşedinte Lucinschi. Eu eram preşedintele Comisiei de relaţii guvernamentale moldo-ucrainene şi nu am avut nimic. Dar am susţinut această idee. Ea trebuia să dezlege nodul acesta între Ucraina care foarte greu duce discuţii. Ţineţi minte discuţii asupra hotarelor cu România, cu Insula Şerpilor şi aşa mai departe.”

Europa Liberă: Dar şi cu calea ferată, tronsonul şi aşa mai departe. Eu nu vreau să trec în revistă rechizitoriul public care s-a făcut. Întrebarea mea era cum se poate şi cum poate, mai ales, în condiţii moderne, un politician şi aţi dat, de exemplu, o soluţie, să nu vorbească, dar să facă, politicianul cum să împace interese divergente, că unii vor neutralitate, alţii vor peste noapte în NATO?

Nicolae Andronic: „După mine, sunt lucrurile acestea despre care trebuie să ai o înţelegere în clasa politică, să le faci, să aduci cetăţenii. Cetăţenii, trebuie să recunoaştem, poate se va supăra cineva, că nu sunt pregătiţi acuma pentru nişte lucruri pe care trebuie să le facă politicienii. Ei trebuie să se trezească într-o zi acolo unde văd politicienii calea corectă. La noi aceasta… nimeni nu a vrut să-şi ia răspunderea. Şi iată aici este cred că ideea principală. Nimeni nu a vrut. Toţi au vorbit, toţi au vorbit despre reforma Ministerului de Interne, dar nu a fost pregătită baza legislativă şi nu au fost modificate legile şi această reformă poate cădea în orice zi. Toţi au vorbit despre reforma Procuraturii şi eu, de exemplu, mă gândeam că se va găsi un procuror, care va obţine şi voturile comuniştilor, ca el să vină în Parlament, mai târziu şi să spună: „Stimată opoziţie şi stimată AIE, susţineţi-mă ca din Constituţie să omit articolul ce prevede rolul Procuraturii în societate”. Şi atunci eu înţelegeam că ei şi-au bătut capul de viitorul acestui stat şi de viitorul sistemului judiciar. Nu a fost să fie. Adică această posibilitate de a veni şi de a minţi lumea cu televizorul, în aceşti 3 ani, a fost folosită de către actualii deputaţi şi de politicieni la maximum.”

Europa Liberă: Deci şi-au protejat comoditatea. Domnule Ostaf, aceeaşi întrebare, cum? Şi în trecut a fost foarte dificili, când se puneau bazele statului, dar şi acuma, când există această răscruce pe care o evidenţiază cu lux de amănunte sondajele de opinie. Cum poate politicianul, cel care stă la guvernare şi ia decizii, să îmbine capra cu varza, cu lupul şi cu tot zooparcul?

Nicolae Andronic: „Ei au luat şi au „scos din barcă” Lupu…”

Serghei Ostaf: „Din ce înţeleg eu, una din cauzele de ce politicienii actuali nu pot să depăşească interesele lor individuale este că ei, o mare parte din cei care sunt pe prim-plan, de fapt, nu sunt politicieni noi, sunt cei vechi. Haideţi să vedem cine este Filat, haideţi să vedem cine este Lupu, cine este Plahotniuc, cine este Ghimpu – sunt oameni, de fapt, care au venit din deceniul precedent. Şi care s-au afirmat ca persoane publice de atunci. Se pare că ei nu au reuşit să depăşească acele tipare de comportament sau nu au asimilat comportamente noi în care există o viziune vizavi de anumite destine ale acestui pământ, în sensul în care trebuie să aducă cu orice preţ, care n-ar fi el, inclusiv în dezinteresul personal, departamental al anumitor partide sau interese economice, sau de altă natură în spaţiul european, care, în principiu, va schimba definitiv regulile de joc în acest spaţiu.”

Europa Liberă: Adică trebuie alţi politicieni?

Serghei Ostaf: „Aceasta este una din cauze, din ceea ce înţeleg eu. Una că totuşi, deşi am avut un flux nou de persoane – şi putem să facem referinţă şi Tănase, Nagacevschi, ceilalţi, dar ei au fost marginalizaţi şi scoşi din prim plan, şi duşi pe planul doi sau trei, dar şi alte persoane. Doi am încercat să analizez ce s-a întâmplat, în ultimii 3 ani. Văd că, de fapt, presa a jucat, deci nu a fost folosită în sensul pozitiv al cuvântului, dar ca o modalitate de a exagera şi a verbaliza anumite frustrări personale, sau anumite doleanţe, sau anumite idei pur personale de către politicieni. Şi a maximaliza aceste mesaje la o anumită extremă care influenţează foarte toxic şi nociv percepţia oamenilor despre ce se întâmplă în această ţară.”

Europa Liberă: În jargonul jurnalistic asta se numeşte că presa, de fapt, s-a „îngălbenit”. Presa şi-a făcut rating prin aceste cancanuri politice, prin tot felul de schimburi de replici.

Serghei Ostaf: „Dar şi al treilea argument: de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Cred că în relaţia aceasta cu partenerii de dezvoltare, partenerii de dezvoltare pleacă de la premisa că politicienii vin cu nişte mesaje autentice şi de bună credinţă şi construiesc relaţiile de negociere din această perspectivă. Şi eu îi înţeleg foarte bine, fiind expus foarte mult în relaţii cu cei din Vest. Se pare că politicienii noştri, de fapt, nu pleacă de la buna credinţă. Ei pleacă mai degrabă de la interese care nu sunt axate cu adevărat pe anumite principii de a aduce acest pământ în spaţiul european, în această zonă de siguranţă şi un stat de drept, supremaţia legii, respectarea anumitor norme europene. Dar mai degrabă folosesc aceste oportunităţi pentru a maximaliza interesele individuale şi personale.”

Europa Liberă: Pornind de la aceasta, daţi-mi, vă rog, nişte ochelari pentru electorul care se va duce la anticipate sau la ordinare, să-şi pună ca la cinematograful stereo, să-şi pună ochelarii şi să vadă unde sunt interese personale, unde sunt tertipuri, unde sunt manipulări şi cum eu să detectez adevăratele opţiuni?

Nicolae Andronic: „Domnule Vasile, dar puteţi să ţineţi minte întrebarea… Eu vreau să polemizez puţin cu domnul Ostaf. Categoric nu sunt de acord cu dumneavoastră.”

Serghei Ostaf: „Cu care din aceste trei?”

Nicolae Andronic: „Această poveste cu clasa nouă politică poate fi combătută în trei minute. Un exemplu foarte clar, ca să nu vă mai aduc altele, domnul Serebrian, un om nou, politic şi a venit şi l-a votat pe Voronin. Despre ce vorbiţi dumneavoastră? Şi vă mai aduc zeci de exemple.”

Serghei Ostaf: „Eu nu am spus că este clasă politică nouă. Am spus că este veche.”

Nicolae Andronic: „Nu, nu. El a fost nou la timpul cela.”

Serghei Ostaf: „El nu a fost politician. Serebrian nu a fost politician. Mai degrabă, un cadru academic.”

Nicolae Andronic: „Dar ce a fost, de exemplu, domnul Tănase sau Nagacevschi? N-au fost politicieni… Eu aici aş combate această teorie. Şi dacă aş mai reveni, dar nu am intenţii, aş lua nişte oameni care ştiu cum se formează bugetul în stat, aş lua nişte oameni care ştiu ce înseamnă agricultura. La noi vin din drum, îi ia, nu ştiu, cu nişte studii şi îi pune, de exemplu, la pădure. Îl ia de la veterinar şi îl pune la transport… Până când nu vom avea nişte specialişti şi uitaţi-vă în toată Europa şi toate ţările, în politică vine când de acum are ceva, şi-a făcut business şi pe la 50-60 de ani vine să facă politică. La noi vine, promite că nu se va îmbogăţi şi o termină. Dar să revin la aceasta, eu cred că în Republica Moldova s-a întâmplat ceva tragic în acest lanţ al clasei politice. S-a rupt lanţul şi nu sunt oameni care ar putea ţine cont de ceea ce s-a întâmplat. Or, situaţia din 2013 este un déjà vu de acuma din 2009, ceea ce s-a întâmplat, în jocuri politice, unde am nimerit şi unde vom ajunge. Trebuia să ţii cont de toate acestea şi nu făceai greşeli. Trebuia, la urma urmei, să revii la nişte lucruri care au fost făcute. Nu şi-a luat nimeni răspunderea să reducem cheltuielile bugetare prin lichidarea acestei administraţii de raioane atâtea. Toţi au stat şi au aşteptat să mai vină 4 ani să-i mai arăta la televizor şi să-şi facă relaţii.”

Europa Liberă: Deci nu există memoria instituţională?

Nicolae Andronic: „Da, nu există şi este această ruptură şi aici nu sunt de acord. Vă stimez părerea, vă stimez.”

Serghei Ostaf: „Şi eu la fel, la fel, accept opinia dumneavoastră.”

Nicolae Andronic: „Dar Republica Moldova nu are nişte posibilităţi, de a pregăti, de exemplu, cadre, politicieni, el vine de acolo cu nişte clişee şi standarde. Dar eu până acum vă spun: cel mai bun ministru cred că al economiei până astăzi trebuia şi putea fi Alexandru Muravschi, care a mers prin procesele privatizării, care a mers prin tot, tot şi ştie nişte vectori de dezvoltare economică. Că, până la urma urmei, orice declaraţie de integrare europeană va fi valabilă în cazul când cetăţeanul va simţi această viaţă europeană şi Moldova îşi va îndeplini tema de acasă: va hrăni cetăţeanul, îi va da loc de lucru şi aşa mai departe.”

Europa Liberă: Vreau să revin la întrebarea sau exact întrebarea de final ar fi: cum îl ajutăm pe alegător să detecteze oamenii care ştiu să facă şi nu doar să promită, nu doar să apară în prima pagină, cum spuneaţi, domnule Andronic sau cum cetăţeanul le revendică partidelor să scoată în faţă miniştrii care ştiu a face treabă, domnule Ostaf?

Serghei Ostaf: „Eu cred că cetăţeanul ar trebui să filtreze mesajul politic. În momentul în care un politician vine cu un mesaj de acuză contra cuiva sau spune că uite, acesta este corupt, cetăţeanul ar trebui să spună: „Dar întrebarea aceasta ţi-ai pus ţie? În ce măsură tu nu eşti acel care pretinde că este altcineva?”. Şi să spună la fiecare mesaj politic: „Te rog să-mi spui 3 lucruri pe care le-ai făcut, 3 lucruri. Deci spui că o persoană este coruptă sau o persoană este trădător, sau o altă persoană este acea care încearcă să submineze, eu ştiu integritatea acestui partid. Dar la fiecare mesaj politic să-mi spui 3 lucruri concrete pe care le-ai făcut şi există finalitate”. Acesta este mesajul şi, dacă politicanul respectiv nu poate să vină cu mesaje concrete, coerente, rezultate concrete, atunci politicianul acesta nu trebuie să fie votat.”

Europa Liberă: Domnule Andronic, răspunsul dumneavoastră?

Nicolae Andronic: „În cazul când cetăţeanul se va coborî de pe sobă şi nu se va lenevi să citească lista parlamentară la următoarele alegeri şi nu numai pe primii trei, dar pe următorii şi că de la dânşii din raion nu-i cunoaşte nimeni şi sunt cei mai răi, în cazul când acest cetăţean din Moldova, alegătorul va citi şi programele electorale, îşi va aduce aminte, îl va citit pe cel vechi că ei nu au făcut nimic, dar nu se va duce la concert unde se dă câte 100 gr de rachiu şi a doua zi să-ţi fie ruşine pentru ce ai votat, dar să nu recunoşti, să spui că clasa politică e vinovată, atunci se va schimba ceva. În alte condiţii, eu cred că această ţară va merge în continuare aşa de prost, din punct de vedere economic, că circurile acestea politice… mie îmi pare câteodată că chiar le plac cetăţenilor. Toţi stau cu ochii în televizor şi discută, discută, îşi leagă cămaşa la buric şi stă cu paharul în mână: „I-ai văzut?” – „I-ai văzut?” Şi iată aceasta este, de fapt, reacţia cetăţenilor. Nu lipsa banilor în buzunar, nu locurile de muncă. De aceea, când cetăţeanul va cere de la politicieni, atunci politicienii vor veni şi se vor strădui, chiar în detrimentul intereselor tale sau a ratingului politic, să hotărăşti o problemă care doare sau care mâine va da efect economic.”

Europa Liberă: Mulţumesc tare mult.