Vineri, cu o viteză remarcabilă, Parlamentul a adoptat o serie de amendamente la legi fundamentale cum ar fi legea electorală, cea privind funcţionarea Curţii Constituţionale sau prerogativele premierului interimar. Modificările, trecute cu votul liberal-democraţilor şi comuniştilor, au fost criticate imediat de Comisa Europeană, de Consiliul Europei, de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi de experţi ai Comisiei de la Veneţia drept pripite şi contrare spiritului european. O ameninţare la adresa ambiţiilor europene ale Moldovei. La Chişinău, Guvernul nu a comentat încă, se aşteaptă o reacţie oficială miercuri, dar Liliana Barbăroşie a încercat să afle care ar putea fi următorii paşi ai partidelor aflate la putere:
Chiar dacă par acum mai certate între ele ca niciodată, partidele fostei alianţe proeuropene au mers totuşi astăzi la o nouă rundă de consultări cu preşedintele Nicolae Timofti. Scopul acestor consultări ar fi desemnarea unui candidat pentru funcţia de premier, a anunţat preşedinţia. Atât partidul democrat, cât şi cel liberal au profitat însă de invitaţie pentru a-i cere şefului statului, după ce au făcut-o comisarul European pentru Extindere, Štefan Füle şi mai multe organizaţii neguvernamentale locale, să nu promulge legile votate vineri de liberal-democraţi şi opoziţia comunistă.
Iată ce a spus liderul democraţilor, Marian Lupu, după discuţiile cu şeful statului: „Dacă legile neconstituţionale şi antieuropene vor fi promulgate, vă zic cu toată sinceritatea că pentru PD lucrul acesta va îngreuna foarte puternic calea de a ne aşeza la masa de negocieri.”
Liberalul Valeriu Munteanu: „El este cel care poate opri acest tăvăluc peledimisto-comunist. Nimeni nu ne-a anulat responsabilitatea noastră pentru activitatea preşedintelui. Suntem cei care l-am votat şi îi vom cere să uzeze de obligaţiile lui de a fi garant al respectării constituţiei şi nu va permite discreditarea statului de drept.”
Aşadar, liberalii şi democraţii speră că şeful statului va fi cel care va împiedica intrarea în vigoare a celor câteva legi prin care Republica Moldova şi-a atras critici dure din partea comunităţii europene. Nicolae Timofti nu a făcut deocamdată nici un comentariu. Acesta ar intenţiona în schimb să propună până la sfârşitul acestei săptămâni un candidat pentru funcţia de premier. Cel mai probabil din rândul liberal-democraţilor, cel mai numeros grup parlamentar după opoziţie, altul însă decât Vlad Filat, nominalizat deja o dată, dar respins în urma unei decizii a Curţii Constituţionale.
Mai există însă vreo posibilitate ca lucrurile să se refacă şi pe extern, şi pe intern după ce criza politică a luat turaţii fără precedent după votul de vineri din parlament?
Democratul Igor Corman, preşedinte al comisiei parlamentare pentru politică externă, se declară convins că există: „Aceste legi ar putea fi întoarse în parlament. Asta pe termen scurt. Dacă preşedintele ar face acest lucru, acesta va fi un semnal clar pentru partenerii europeni că există o autoritate în Republica Moldova, în pofida acestei crize foarte profunde, care este un garant al păstrării cursului european. Şi al doilea, este foarte important de depăşit această criză şi de ales un guvern proeuropean. Acesta ar fi al doilea semnal puternic că mai există speranţe. Eu mai cred într-o astfel de soluţie.”
Chiar dacă continuă să vadă în fostul partener de coaliţie, liberal-democratul Vlad Filat, „un agent al Federaţiei Ruse” şi aruncă pe acesta întreaga responsabilitate pentru actuala criza politică, liberalii pro-Ghimpu spun şi ei că, dacă şeful statului ar respinge legile votate vineri, ar mai fi posibilă reluarea unei formule de guvernare de tipul AIE 2. „Reformatorii” din acelaşi partid au numit „imprudenţă” votul de vineri din parlament, dar s-au declarat absolut deschişi pentru o colaborare ulterioară cu liberal-democraţii şi democraţii într-o formulă reluată de guvernare proeuropeană.
Singurii care păstrează tăcerea sunt liberal-democraţii, care au spus doar că-şi vor face cunoscută poziţia mâine. Despre criticile europene la legile adoptate împreună cu opoziţia, şeful deputaţilor PLDM, Valeriu Streleţ, a spus totuşi astăzi: „Lăsaţi-ne să ne lămurim în adevărata esenţă a acestor critici. Obiecţii mai serioase sunt faţă de un act legislativ, şi acela parţial. Şi referitor la pragul electoral. Dar o să expunem mâine,” spune liberal-democratul.