Romania a avut de la declararea independentei Kosovo, in februarie 2008 si pina acum o pozitie transanta, reluata de mai multe ori de presedintele Traian Basescu in discursurile sale si asociata de fiecare data cu ideea de integritate teritoriala a Romaniei. O analogie care sugera ca apartenenta Transilvaniei de Romania ar putea fi pusa in discutie odata cu „precedententul” Kosovo. In acelasi timp ideea s-a extins asupra Republicii Moldova, unde Transnistrai ar putea la rindul ei sa aiba parte de un precedent similar, desi pentru independent Kosovo au militat toate marile puteri euro-atlantice, ceea ce nu s-ar intimpla in cazul Transnistrei, sau prin absurd in cel al Transilvaniei. Cinci state europene, Cipru, Grecia, Slovacia, Spania si Romania nu au recunoscut nici pina astazi independent Kosovo, desi Belgradul si Pristina se afla intr-un proces de reconciliere istorica.
Romania a fost mereu de partea Belgradului in aceasta ecuatie cu adinci radacini istorice in care Kosovo a fost vazut ca un Ierusalim sirbesc, iar presedintele Traian Basescu a dat nenumarate garantii Serbiei ca nu va recunoaste aceasta provincie in care se vorbeste in proportie de 90 la suta limba albaneza. Lucrurile se schimba, insa, pe masura ce Belgradul se apropie de Uniunea Europeana si este obligat sa aiba nu doar relatii amicale cu vecinii, ci si tratate bilaterale de buna intelegere. Nu e simplu nici pentru kosovari, nici pentru sirbi, mai ales ca din 2008, Constitutia Serbiei mentioneaza ca regiunea Kosovo este pamint sirbesc si ca atare diplomatii de la Belgrad trebuie sa puna la lucru o serie de artificii lingvistice pentru a demonstra comunitatii internationale ca in cele din urma reconcilierea este posibila, iar in viitor, cine stie, poate chiar recunoasterea provinciei Kosovo, atit de draga nationalistilor sirbi.
Romania la rindul ei trebuie sa tina pasul cu vremea, mai ales ca acum o luna, Parlamentul European a adoptat o rezolutie prin care indemna statele comunitare care nu au recunoscut independent Kosovo, sa faca acest lucru cit mai repede. Premierul roman Victor Ponta a sugerat inca de atunci ca Bucurestiul trebuie sa se alature familiei europene, dar alte gesturi publice nu au fost facute, pina astazi. Seful guvernului roman a precizat ca din punctual lui de vedere Romania trebuie sa aiba o pozitie coordonata cu Statele Unite si Uniunea Europeana, deci ar trebui sa recunoasca independent Kosovo. In acelasi timp premierul Ponta a subliniat ca decizia trebuie luata de comun acord intre Guvern, Presedintie si Parlament. Pina atunci, insa, o dezbatere intre reprezentatnii acestor institutii este absolut necesara.
Diplomatia romana se pregateste de mai multa vreme sa-si schimbe pozitia, cu toate ca echilibrul este destul de fragil in aceasta zona, iar relatiile Romaniei cu Serbia abia se refacusera dupa razboiul din 1999, in care Bucurestiul i-a sprijinit pe americani cind au bombardat Belgradul pentru a-i forta pe sirbi sa faca pace in Kosovo. Relatia romano-sirba, idealizata de istoriile celor doua state a fost complicata dupa caderea comunismului si fiindca Romania a luat parte in perioada razboiului din Bosnia la emabrgoul impotriva Serbiei, condusa de Slobodan Milosevici.
Saptamina trecuta, cind a venit la Bucuresti, premierul sirb, Ivica Dacic, fost purtator de cuvint al lui Milosevici, a spus ca „intelege presiunile” care se fac asupra Romaniei pentru a-si schimba pozitia fata de Kosovo. Seful guvenrului de la Belgrad a declarat ca Serbia isi doreste la rindul sau rezolvarea problemei si gasirea unor solutii acceptabile, pentru că stabilitatea acestei regiuni este foarte importanta. In acelasi timp, primul ministru sirb a tinut sa spuna, ca in vreme ce Romania are doi buni vecini, Serbia si Marea Neagra, o parafraza dupa un citat atribuit cunoscutului diplomat roman Nicolae Titulescu, Serbia neavind o mare, o are doar pe Romania.
Asadar premierul Victor Ponta vrea recunosterea Kosovo, parlamentul sprijina in proportie de 70 la suta guvernul, iar presedintele roman va intelege ca nu doar lumea se schimba, ci si Balcanii, cu toate fragmentarile din ultimii 20 de ani
