Săptămâna trecută, ministrul moldovean al agriculturii, Vasile Bumacov, a fost din nou la Moscova pentru a discuta despre embargoul impus de Rusia vinurilor moldoveneşti şi, din nou, autorităţile moldovene nu vor să folosească în continuare cuvântul „embargo”, preferând să vorbească despre chestiuni „tehnice” ce ar urma să fie rezolvate. Aşa încât întrebarea noastră este sunt sau nu vinurile moldoveneşti acceptate pe piaţa rusă? Tamara Grejdeanu a căutat să afle acest răspuns.
Autoritatea sanitară rusă nu a anulat încă interdicţia băuturilor alcoolice moldoveneşti pe piaţa rusă, spune ministrul agriculturii, Vasile Bumacov. Până a discuta în termeni realişti despre reluarea exporturilor, autorităţile moldovene mai au de rezolvat anumite probleme ce se referă la controlul calităţii şi exigenţelor impuse de serviciul sanitar rus, a mai spus ministrul:
„Cel mai important este că noi avem dialog continuu, nu se întrerupe dialogul. Am discutat la Moscova, s-au mai cerut unele acţiuni. Sâmbătă dimineaţa, o parte din ceea ce s-a cerut deja a fost expediat la Moscova, la Rospotrebnadzor. O să vedem după examinarea acestor documente care va fi reacţia, dar discuţiile continuă, în mod constructiv, prietenesc, cu înţelegere.”
Într-un comunicat de presă al Rospotrebnadzor, difuzat după întâlnirea de la Moscova se spune că părţile au convenit asupra unei agende de acţiuni, de care depinde revenirea băuturilor alcoolice moldoveneşti în Federaţia Rusă. Serviciul sanitar rus insistă ca autorităţile moldovene să asigure funcţionarea unui sistem naţional de control al calităţii băuturilor alcoolice. Vasile Bumacov susţine că un asemenea sistem există, doar că el ar avea nevoie de anumite schimbări pe segmentul de control al calităţii în comerţul cu Federaţia Rusă:
„Noi îl avem, acest sistem este, l-am prezentat clar cum el funcţionează. A mai rămas puţin să explicăm unele lucruri, fiindcă fiecare înţelege în felul lui, de aceea este necesar de clarificat. Datoria-i ca să demonstrăm că totul este în ordine şi putem liber să revenim la normalitate. Ceea ce s-a cerut am întreprins, iată a fost înţeles că mergem la Moscova şi discutăm rezultatele vizitelor, noi mergem după planul pe care l-am stabilit la întâlnirea din luna trecută pe care am avut-o cu domnul Onişcenko.”
În ultimii ani, remarcă experţi de la Chişinău, serviciul sanitar rus era nemulţumit de activitatea Centrului de verificare a calităţii vinurilor. Delegaţia rusă care a venit recent la Chişinău pentru a se interesa de inofensivitatea vinurilor moldoveneşti a vizitat şi acest centru. Directoarea lui, Rodica Sturza, a spus că experţii ruşi au cercetat laboratoarele de verificare şi au luat probe, dar că deocamdată nu au venit cu un rezultat sau recomandări pentru instituţie:
„Ei au realizat un audit al laboratorului şi pe parcurs urmau să se expună. Noi avem două standarde la care suntem acreditaţi şi ei au verificat corectitudinea cu standardele, prelevarea probelor, manipularea probelor, competenţa personalului. Dar mai departe nu am primit nici o informaţie.”
Livrările de băuturi alcoolice moldoveneşti pe piaţa rusă au fost oprite pe data de 10 septembrie. Interdicţia a declanşat o serie de declaraţii şi acţiuni de solidarizare. În consecinţă, Uniunea Europeana s-a oferit să preia întregul export de vinuri fără să mai impună cote de export pentru vinificatorii moldoveni.