Linkuri accesibilitate

Românii de peste graniţe şi progresul României (Evenimentul zilei)


Ce pe parteneri reali se poate bizui Bucureştiul? (contributors)


„Românii care trăiesc în afara granițelor României sunt unul dintre motoarele reale de progres social, economic și cultural al tarii”, susține europarlamentarul Elena Băsescu, al cărei mesaj pe blog cu prilejul Zilei Internaționale a Migranților este rezumat de Evenimentul zilei. Elena Basescu isi argumenteaza opinia cu cifre ale Bancii Mondiale, potrivit carora romanii plecati la munca in strainatate au trimis in acest an in tara aproximativ 2,65 miliarde de euro. Cifra ar putea fi insa mult mai mare, spre 5 miliarde de euro, adica „aproape jumătate din cât se cheltuieşte cu salariile în sistemul bugetar de la noi”, a mai spus europarlamentarul, care considera ca acestor oameni li se cuvine mai multa recunostinta. Lor li s-ar datora, in bună măsură, creşterea economică a ţării. Progresul nivelului de trai al ultimilor 10 ani a apărut pe fondul banilor pe care i-au trimis acasă romanii de peste granite, se mai arata in articolul din Evenimentul zilei.

„După şapte ani de la aderarea chinuită şi norocoasă, <ca prin urechile acului> (...) la Uniunea Europeană, Bucureştiul ar trebui să-şi facă un bilanţ riguros al politicii externe şi al performanţelor post-aderare”. Care sunt relaţiile sale bilaterale puternice, stabile, pe care s-ar putea eventual baza pe termen lung, pentru proiecte cu adevărat strategice sau în situaţii critice? Niciuna - constata Valentin Naumescu intr-un comentariu aparut pe site-ul contributors, dar si in editia electronica a revistei 22. Romania a incheiat o multime de parteneriate strategice, dar risca sa se vada in afara oricarui grup de state afine, fara parghii de influentare a deciziilor care o privesc sau pe care vrea sa le promoveze la nivel european de anul viitor incolo, cand votul nu va mai fi consensual. Statele membre vor avea (au deja calculate) voturi cu greutate politică variabilă, în funcţie de mărimea lor, la fel ca acţionarii unei companii. Majoritatea calificată va decide de acum înainte pentru toate politicile comune ale Uniunii, reaminteste Valentin Naumescu. Or, in timp ce Polonia a deveni o putere central-europeana in sine, autonoma, de opinia careia trebuie sa tina seama orice stat european, chiar si cel mai influent, Romania este partener strategic cu toata lumea si partener real cam cu nimeni, suna avertismentul acestui comentator de la contributors.

De ce se sinucide cu public Uniunea Social-Liberala, alianta care guverneaza in acest moment in Romania - se intreaba Alina Mungiu Pippidi in Romania libera. Raspunsul ei are drept inteles implicit doua cuvinte: din prostie. Liderii partidelor politice aliate, Victor Ponta si Crin Antonescu, se cearta nonstop de cateva zile si isi luxeaza reciproc initiativele. Dar problema Romaniei in clipa de fata nu este neaparat USL-ul, ci cum sa pastrezi vigilenta fata de clasa politica actuala pana ce se va ridica o noua generatie de politicieni, una ”post-materialistă”. Deocamdata, supravegherea nu poate ramane decat in sarcina societatii civile, spune Alina Mungiu Pippidi care nu crede in sloganul Basescu, garant al anticoruptiei.
XS
SM
MD
LG