Linkuri accesibilitate

Igor Dodon: „consider că R. Moldova are mai mult de câştigat, dacă se va apropia şi va continua procesele integraţioniste în Uniunea Vamală.”


Politicienii la ora bilanțului. Un interviu cu liderul socialiștilor, deputatul Igor Dodon.




Europa Liberă: Domnule Dodon, aţi fost categoric împotriva parafării Acordului de la Vilnius. Sunteţi categoric împotriva semnării acestui Acord moldo-comunitar. Şi încercaţi să faceţi tot ce vă stă în putere în favoarea vectorului estic de dezvoltare a Republicii Moldova. E început de campanie electorală?

Igor Dodon: „Eu, ca economist, ca tehnocrat, ca politician, chiar cred că apropierea de Rusia, de Uniunea Vamală ar aduce beneficii Republicii Moldova. Cum Leancă crede şi a menţionat într-un interviu aici, la dumneavoastră, că Leancă crede în ceea ce face în integrarea europeană. Eu îi stimez opinia dânsului, însă categoric nu sunt de acord. Eu consider că Republica Moldova are mai mult de câştigat, dacă va păstra piaţa rusă, dacă se va apropia şi va continua procesele integraţioniste în Uniunea Vamală. Eu sunt ferm convins că apropierea de Europa, semnarea Acordului de Asociere nu ne va ajuta să creăm locuri de muncă. Mai mult ca atât, va duce la pierderea a zecilor şi sutelor de mii de locuri de muncă.”

Europa Liberă: Cum va duce la pierderea locurilor de muncă?

Igor Dodon: „Foarte simplu. Apropierea de Uniunea Europeană ar putea pune sub pericol exporturile moldoveneşti. Acest lucru devine din ce în ce mai evident. În caz dacă se va ajunge la aceasta, cu regret, va fi exact în limita regulilor şi acordurilor internaţionale. Pentru că este Acordul în cadrul CSI, ratificat de Republica Moldova, anul trecut, care presupune foarte clar că, atunci când un membri CSI semnează Acordul de Liber Schimb cu alte ţări decât cele din CSI, membrii Uniunii Vamale, adică Rusia, Belarus, Kazahstan, pot impune măsuri tarifare şi netarifare pentru exporturile din această ţară.

În caz dacă Rusia şi alte ţări membre ale Uniunii Vamale, imediat după semnarea Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, vor implementa această prevedere a Acordului de Liber Schimb, în cadrul CSI, aceasta presupune că, cel puţin, 35 la sută din exporturile moldoveneşti vor fi sub riscul de a avea diferite obstacole către pieţele tradiţionale.

De exemplu, doar exportul de mere în stare proaspătă care sunt circa 150 de mii de tone anual, după calculele noastre, blocarea exporturilor spre Rusia ar duce la pierderea a celor puţin 60 de mii de locuri de muncă în nordul ţării. Acum puneţi suplimentar, adăugaţi la aceasta riscurile migranţilor, care în caz dacă continuă ceea ce a început, ceva timp în urmă şi acum avem 10-15 mii de oameni veniţi acasă din Rusia, dacă vor fi 100-150 de mii, toate efectele acestea împreună, acesta vor fi un colaps economic şi social pentru Republica Moldova.

De cealaltă parte, guvernarea nu face nimic pentru crearea locurilor de muncă. Anul trecut, 42 de mii de oameni au plecat din Republica Moldova. De cealaltă parte vedem că în Europa nu sunt locuri de muncă noi. Acei care lucrau în Italia, Spania ş.a.m.d. oamenii îşi pierd locurile de muncă şi revin acasă şi am putea intra într-o criză enormă.”

Europa Liberă: Domnule Dodon, cineva pe reţelele de socializare scria că, dacă domnul Dodon ar fi descoperit secretul comerţului avantajos cu Euro-Asia, făcându-se că plouă, atunci când e vorba de embargouri frăţeşti, atunci să-l întrebăm avantajul să stai în genunchi este că eşti hrănit cu linguriţa, până nu te dezveţi să mergi?

Igor Dodon: „Eu ştiu cine a scris. Eu i-am comentat că o să discutăm peste doi ani. Însă eu cred că dânsul nu o să mai fie în Republica Moldova. Pentru că de acei deştepţi, care lucrează în diferite ONG-uri, plătiţi de americani şi de europeni, şi care doar aşteaptă momentul să plece din această ţară, pentru că nu cred în Republica Moldova, ei au nevoie de integrarea europeană pentru a avea posibilitate să plece. Deci mai menţionez, încă o dată: nici această nu înseamnă că trebuie să ne culcăm, mă scuzaţi că aşa de dur, să ne culcăm sub cineva sau cineva să ne hrănească cu linguriţa. Şi am menţionat de mai multe ori: daţi-ne nouă undiţa şi noi vom prinde peştele singuri; daţi-ne nouă piaţă şi noi singuri vom câştiga bani pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Şi Uniunea Vamală poate să ne ofere acest lucru.”

Europa Liberă: Şi atunci să vă întreb cât de prietenoasă e atitudinea Federaţiei Ruse faţă de Republica Moldova, din moment ce a instituit acest embargou pentru vinurile moldoveneşti? Pierderile se cifrează la sume destul de consistente.

Igor Dodon: „20 de milioane de dolari pierderi pentru vinificatori în ultimele două luni.”

Europa Liberă: De ce această răzbunare din partea Moscovei?

Igor Dodon: „Fiecare ţară îşi apără interesele sale, inclusiv economice şi inclusiv geopolitice.”

Europa Liberă: Este apărare de interese? Sau este element de şantaj?

Igor Dodon: „Nu consider că este element de şantaj. Este o poziţie pragmatică, în acest sens. Eu categoric nu pot să fiu de acord cu această politică. Chiar sunt împotriva acelor politicieni moldoveni care s-au bucurat, atunci când au fost introduse aceste embargouri. Avem colegi pe stânga, politicieni văzuţi.”

Europa Liberă: Vă referiţi la deputaţii comunişti?

Igor Dodon: „Mă refer la cei care au bătut din palme, când au fost aceste embargouri.”

Europa Liberă: Şi cine au fost aceştia?

Igor Dodon: „Eu nu sunt de acord cu astfel de abordare.”

Europa Liberă: Cine erau aceia?

Igor Dodon: „De aceea trebuie să facem tot posibilul...”

Europa Liberă: Cine erau, domnule Dodon?

Igor Dodon: „Şi vom face tot posibilul, inclusiv prin instrumentele şi prin relaţiile de care dispunem şi eu, şi doamna Greceanîi, ca să nu aibă loc astfel de acţiuni de restricţionare la exporturi sau de probleme pentru migranţi. Credeţi-mă, suntem în dialog permanent cu unii colegi din Federaţia Rusă şi le aducem aceste argumente.”

Europa Liberă: Acest embargou nu înseamnă că privează lumea care lucrează în domeniul vitivinicol de a lucra în acest domeniu?

Igor Dodon: „Atunci când mergi unilateral într-o direcţie, spre integrarea europeană, şi nu iei în calcul toate riscurile legate de alte pieţe, nu sunt de vină ceilalţi, din altă parte…”

Europa Liberă: Dar de ce apropierea de UE se interpretează ca o relaţie duşmănoasă dintre Chişinău şi Moscova?

Igor Dodon: „Republica Moldova, în momentul când semnează Acord de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, apar riscuri pentru exporturi. Actuala guvernare are nevoie de bonusuri electorale de la Bruxelles. Pentru că ei nu au cu ce merge la următoarele alegeri. Lor le trebuie Acord semnat, să arate, să fluture despre factorul ireversibil care nu este corect, şi speră la ceva bani ca să acopere deficitul bugetar. Bugetul este într-o stare foarte proastă. Şi creşterea de 8% a PIB-ului, ce ne desenează ei în aceste şase luni, este o iluzie.”

Europa Liberă: De ce?

Igor Dodon: „Bazată, în mare parte, pe deprecierea monedei naţionale, care s-a făcut artificial și bazată în mare parte pe roadă bună în agricultură. Şi pe o bază foarte joasă de comparaţie în anul trecut. Anul trecut am avut PIB-ul în minus. Şi acum, chiar o mică creştere dă plus de 5, 6, 7%. Însă aceasta nu are absolut nimic comun cu calitatea vieţii.”

Europa Liberă: Cineva scria: „Mă scoate din sărite spotul ăsta pe care îl prezintă domnul Dodon la toate televiziunile, care ne cheamă să ne integrăm în Euro-Asia, ceva ce nu există. Cum naiba să speli banii pe mesaje atât de ieftine? Dacă tare îl doare inima pentru bătrânii din spot, să le cumpere de mâncare pe banii ăştia.”

Igor Dodon: „Ştiţi, foarte straniu. Fetiţa care a scris acest lucru nu-şi pune întrebarea cât a costat mitingul lui Filat pro-Europa, când oamenii au fost aduşi prin şantaj. Vreau să vă spun că este foarte simplu de verificat cât costă şi cum. Şi nu acesta este lucrul cel mai important. Faptul că este deranjant pentru cineva şi deranjează pe cineva dintre oponenţii noştri politici, aceasta demonstrează, încă o dată, că suntem pe drumul cel drept. Şi vom merge şi mai departe tot pe această cale.”

Europa Liberă: Domnule Dodon, îmi amintesc în cadrul mai multor interviuri pentru Europa Liberă, când vă întrebam de ce mergeţi la Moscova, răspunsul dumneavoastră era de ce nu vă întreb când mergeţi la Bruxelles. Acum vreau să vă întreb de ce neapărat trebuie să fie interpretată o relaţie bună moldo-comunitară ca defavorabilă pentru relaţia Republicii Moldova cu Rusia şi invers?

Igor Dodon: „Este vorba de nişte lucruri foarte pragmatice, economice, ce ţin de relaţiile comerciale. De ce noi trebuie să mergem spre integrarea cu Uniunea Europeană, fiind conştienţi de faptul că vom avea pierderi economice majore în relaţiile cu Rusia? Pentru că, dacă vor fi blocate exporturile, nu vom avea locuri de muncă. Eu nu sunt de acord că noi trebuie să căutăm prieteni la Est contra Vestului sau prieteni la Vest contra Estului. Eu sunt de părerea că noi suntem o ţară mică care trebuie să încercăm să facem jocul nostru în această situaţie foarte dificilă, în această luptă geopolitică între marile puteri şi să avem unde avem de câştigat.”

Europa Liberă: Lăsaţi să se înţeleagă doar despre beneficiile pe care ar putea să le aibă Republica Moldova, dacă se apropie de Uniunea Vamală şi vorbiţi despre dezavantajele în cazul apropierii de UE.

Igor Dodon: „Avantajele apropierii de UE sunt doar câteva. Şi eu pot să spun care. Este regimul liberalizat de vize, este avantaj doar că am putea scăpa de şantajul românesc pentru obţinerea cetăţeniei române, dar este dezavantaj că ar putea pleca o parte a populaţiei active, tinerii, la început în călătorii şi mai departe o să-i pierdem, pur şi simplu. Adică cei care nu au putut să-şi obţină cetăţenie română şi să plece din ţară, ar putea să plece. Şi aici am putea avea o problemă majoră, de exemplu, ca în Ţările Baltice, sunt mulţi plecaţi şi tineri practic nu sunt acolo, sunt numai bătrânii şi copiii.

Însă eu sunt pentru regimul liberalizat de vize pentru a scăpa de paşaportul românesc. Al doilea avantaj ar fi tehnologii pentru modernizare. Însă putem să le obţinem şi aşa, nu obligatoriu prin semnarea Acordului de Asociere. Este important să avem investiţii şi bani pe ce să procurăm aceste tehnologii. Dumneavoastră, într-un interviu, mi-aţi pus întrebarea că, uite, vin bani masiv pentru drumuri, pentru nu ştiu ce. Oameni buni, majoritatea acordurilor, care se implementează acum, au fost negociate pe timpul nostru, pe timpul guvernării comuniste. Nu au fost obţinute atunci. Ştiţi de ce? Pentru că, dacă partidul care se afla la guvernare, între 2005-2009, se numea socialist, aveau să vină toţi banii atunci. Eu sunt ferm convins. Şi cei care nu au avut capacitatea, la o anumită etapă, să înţeleagă acest lucru, a avut de suferit întreaga ţară.”

Europa Liberă: Bine, dar Igor Dodon, când era exponentul guvernării comuniste, cea care a iniţiat Planul de acţiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană, era atunci conştient că Moldova are şansa să se europenizeze?

Igor Dodon: „Igor Dodon a fost profesionist şi tehnocrat, care a făcut reforme, în interesul sectorului real al economiei. Trebuie să-i întrebaţi pe cei care au jucat ping-pong şi încearcă şi acum să joace, care spun că vor intra în Europa prin Uniunea Vamală.”

Europa Liberă: Aceştia sunt colegii dumneavoastră din Parlament, deputaţii comunişti.

Igor Dodon: „Nu înţeleg cum poate să fie acest lucru: să mergi în Est prin Vest. Mi se pare că la el puţin acolo s-a încurcat totuşi cu revoluţiile şi cu vectorii ş.a.m.d. Agenda noastră politică, poziţia noastră este foarte clară. Vectorul extern – trebuie să fim stăpâni la noi acasă. O ţară mică nu înseamnă că trebuie să ne culcăm sub cineva. Eu nu sunt pentru aceea ca Moldova să se culce sub ruşi sau sub europeni, sau sub români, sau sub ucraineni. Noi suntem stăpâni la noi acasă.

Sub aspect economic, noi avem de câştigat de la apropierea cu Uniunea Vamală. Aceasta este agenda noastră clară, în ceea ce ţine de vectorul extern. Al doilea punct este foarte clar: noi suntem pentru limba moldovenească. Limba moldovenească a apărut cu mult mai înainte. Şi voi, românilor, trebuie să vă schimbaţi denumirea în limba moldovenească, nu noi.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră, cu mai multe ocazii, aţi spus că mămica predă limba română.

Igor Dodon: „Pentru că aşa este curriculumul în şcoală. Şi este o greşeală în acest sens. O greşeală a guvernanţilor care au fost, inclusiv a comuniştilor, care s-au temut să facă reforme la acea etapă. Este în Constituţie indicat expres că limba de stat este limba moldovenească şi punctum.”

Europa Liberă: Dar este şi decizia Curţii Constituţionale.

Igor Dodon: „O decizie, care este luată de cinci români, membri ai Curţii Constituţionale, cu cetăţenie română, care au depus jurământul unui alt stat. Şi este o decizie politică, fără efecte juridice.”

Europa Liberă: Doar ştiţi că deciziile Curţii Constituţionale nu se discută.

Igor Dodon: „Eu am văzut multe decizii ale Curţii Constituţionale, în ultimul timp care sunt blamate de partenerii externi. De exemplu, decizia recentă a Curţii Constituţionale, de câteva săptămâni în urmă, când au interpretat legislaţia şi au privat Banca Naţională de dreptul de regulator pe piaţa bancară. Şi acuma toţi se scarpină după ceafă şi se gândesc cum putea Curtea Constituţională să ia o decizia aşa prostească. Şi încearcă să o repare. Uitaţi-vă, zilele acestea, încearcă prin altă lege cumva să facă, să repare.

Aşa Curtea Constituţională a noastră are foarte multe lacune. Şi aceasta este încă una dintre deciziile de interes pur politic. Eu nu sunt împotriva cetăţeniei duble. Însă persoanele de rang înalt de stat nu trebuie să aibă dreptul. Şi conform legii noi vom atinge acest scop mai devreme sau mai târziu, că nu au dreptul să aibă două cetăţenii.”

Europa Liberă: Domnule Dodon, aţi avut recent o întrevedere cu ambasadorul american la Chişinău, domnul William Moser. În cadrul discuţiilor, v-aţi referit şi la tematica transnistreană. Aţi spus că optaţi pentru federalizarea Republicii Moldova. De fapt, e un deziderat pe care îl sonorizaţi de mai mult timp.

Igor Dodon: „Şi împotriva căruia sunt comuniştii.”

Europa Liberă: Chiar credeţi că se va ajunge când această problemă la modul cel mai serios va fi pus pe masa de discuţii?

Igor Dodon: „Eu vă mulţumesc că aţi abordat acest subiect. Noi am elaborat un concept al federalizării, luând în calcul toată experienţa pe care a parcurs-o Republica Moldova.”

Europa Liberă: Cum arată acest concept?

Igor Dodon: „A fost planul lui Primakov în anul 1997. După aceea a fost o propunere de federalizare venită de la OSCE în anul 2001-2002. A venit aşa-numitul Plan Kozak, care a fost, de fapt, o propunere de federalizare în baza inclusiv a propunerilor de la OSCE. Noi am luat în calcul toată experienţa şi am pătruns în această problematică pentru a ajunge la concluzia că unica soluţie este federalizarea.”

Europa Liberă: Ce prevede această concepţie pe care aţi elaborat-o dumneavoastră?

Igor Dodon: „Vreau să vă spun, ideea de federalizare este acceptată de marii jucători geopolitici.”

Europa Liberă: Cine sunt acești mari jucători?

Igor Dodon: „Anul trecut a fost chiar o masă rotundă la Washington, unde s-a discutat că federalizarea e unica soluţie pentru rezolvarea problemei transnistrene. Am avut discuții cu ambasadorul Statelor Unite, câteva zile în urmă, în cadrul căreia dumnealui a spus sincer că da, aceasta ar fi una din formele de soluționare a problemei transnistrene. Acest lucru l-am discutat inclusiv în cadrul unei mese rotunde și cu reprezentanții Federației Ruse. Nu întâmplător conceptul nostru este tradus și în limba engleză, și în limba germană. A fost trimis și ambasadorului Germaniei pentru a vedea și poziția lor. Cunoaștem că mai mulți deputați ai Parlamentului European, reprezentanți ai Germaniei, pe parcursul ultimilor luni sau ani, au spus despre federalizare ca unica soluție în acest sens. La întrebarea dumneavoastră când ar putea fi posibil acest lucru…”

Europa Liberă: Dar cum arată această federalizare, pe care dumneavoastră insistați?

Igor Dodon: „Federalizarea, în opinia noastră, în conceptul pe care noi l-am propus, presupune existența a trei subiecți ai federației: Republica Moldova, Transnistria și Găgăuzia. Moldova din dreapta Nistrului este, în același timp, și centru federal, care execută funcțiile de centru federal al întregii federații. Se propune crearea unui parlament bicameral, un președinte al țării ales direct de popor, de către toți din cadrul federației, un guvern federal și mai multe acțiuni în acest sens, mai multe elemente. Se propune să fie un stat neutru și fără armată, adică demilitarizarea completă.”

Europa Liberă: Nu ar domina minoritatea asupra majorității?

Igor Dodon: „Nu poate să domine minoritatea asupra majorității pentru că în camera deputaților sunt delegați deputații în funcție de ponderea populației. Și practic în Parlament, care ia decizia de bază, majoritatea vor fi din dreapta Nistrului. De aceea nu văd aici absolut nicio problemă. Și acum în guvernul Republicii Moldova este reprezentată Găgăuzia. Care este problema, dacă va fi o cotă și pentru Transnistria? Conceptul, pe care noi l-am elaborat și l-am transmis tradus în mai multe limbi, este un punct de pornire. Chișinăul nu este gata să discute și nici Tiraspolul.”

Europa Liberă: Dar Moscova?

Igor Dodon: „Și nici partenerii externi. Eu nu cred că cineva ar fi gata mâine să înceapă discuția. Însă este un punct de pornire.”
XS
SM
MD
LG