Linkuri accesibilitate

Ce s-ar întâmpla dacă ar surveni o intervenţie rusească în R.Moldova? (România liberă)


Va ajunge Cortina de Fier la graniţele României? (contributors.ro)


Presedintele Traian Basescu si-a inceput in 2005 primul mandat cu o afirmatie celebra: Marea Neagra nu e un lac rusesc. „Era prima oară după şaizeci de ani când un şef de stat român ataca frontal, neprovocat, marele (fost) frate de la Răsărit”, scrie comentatorul Romaniei libere, Dan Cristian Turturica. Traian Basescu a facut apoi gestul curajos de a accepta pe teritoriul Romaniei scutul american antiracheta. Aceasta exclude orice suspiciune ca pozitia sa fata de Rusia ar fi fost doar retorica, spune comentatorul. Cum se explica atunci atitudinea prudenta de acum fata de Moscova a presedintelui Basescu, legat de criza din Ucraina? Ar fi vorba de frustrarea fata de sprijinul insuficient al Occidentului, de „ezitările Americii” şi, respectiv, de „agenda ascunsă, pro-rusă, a unor importante ţări europene”. Dar, considera editorialistul de la Romania libera, declaratiile presedintelui Romaniei arata mai ales o alta ingrijorare: ce s-ar intampla daca, pe fondul turbulentelor regionale, ar surveni o interventie ruseasca in Republica Moldova? „Romania ar putea intra, la randul ei in razboi”. Ar fi capabilă să susţină o asemenea decizie? Comentatorul crede ca nu, din pricina actualei clase politice care ar fi dispusa „să se vândă şi să ne vândă pe nimic doar ca ei să se îmbogăţească şi să nu intre la închisoare”.

Ioan Stanomir face un apel indirect catre aceasta clasa politica sa nu mai consume energie in batalii sterile, cum sunt acelea provocate de ruperea Uniunii Social-Liberale, care a guvernat pana saptamana trecuta. Citam din articolul publicat pe site-ul contributors : „echilibristica USD (alianta formata ca alternativa la USL) nu ne mai poate amuza, în zilele în care Rusia redesenează graniţe şi intimidează naţiuni”.

Ziare.com publica un interviu cu Octavian Milewski, politolog specializat in spatiul postsovietic. El spune ca „Rusia isi apara in Crimeea spatiul imperial, un ideal la care nu a renuntat de fapt niciodata, iar in acest moment izbucnirea razboiului depinde de perceptiile unui singur om - Vladimir Putin. Daca Rusia va invada Ucraina, un nou Razboi Rece devine foarte posibil. Cortina de Fier va atinge granitele Romaniei. Romania poate deveni tintă in eventualitatea unei crize nucleare de tipul celei dintre NATO si URSS”. O asemenea dezvoltare a actualei crize are insa si un revers, pe care Rusia s-ar putea sa vrea sa-l evite: ar deveni „un stat paria, o putere in declin grabit”. Invitatul Ioanei Ene-Dogioiu de la ziare.com evalueaza si riscurile pentru Republica Moldova. Ele ar fi deja continute in apelul unor etnici rusi in favoarea interventiei militare a Rusiei, dar si in eventuala recunoastere a Transnistriei si chiar a Gagauziei.

In Romania libera, Alina Mungiu-Pippidi sustine ca Ucraina este un „fals stat în frontiere create de Stalin (si) nu va putea rezista decît cîtă vreme accepta că e un satelit rusesc”. In schimb, natiunea ucraineana exista, desi s-a format tarziu. Cat despre „armele” cu care lupta europenii sa apere Ucraina, comentatoarea are mari indoeli. Refrenul cu Europa care nu trebuie sa-si schimbe granitele e vorba goala. Granitele se tot schimbă. Croatia, proaspat primita in Uniune, este un stat desprins din fosta Iugoslavie, Kosovo la fel. „Întrebarea nu e cum păstrăm regiunile problematice, ci cum le separăm fără conflict”.
XS
SM
MD
LG