Comunitatea LGBT din Moldova a început astăzi 6 zile de manifestări din cadrul festivalului anual „Curcubeul peste Nistru” ajuns la a 13 ediţie. În cadrul festivalului va fi organizat, ca şi în anul trecut, un marş în capital, care a fost autorizat de primărie. Detalii, în relatarea Allei Ceapai:
Marşul comunităţii LGBT sau marşul egalităţii, cum l-au numit organizatorii, urmează să aibă loc sâmbătă, când în toată lumea este marcată şi Ziua internaţională împotriva homofobiei şi transfobiei. Din motive de securitate, mai cu seamă, pentru a preveni eventuale provocări, activiştii de la Centrul de informaţii Genderdoc-M refuză, deocamdată, să facă public traseul marşului. Organizatorii spun că vor participa în jur de 100 de persoane, iar marşul va avea loc undeva în centrul capitalei.
Acesta va fi al treilea marş autorizat de primărie şi securizat de poliţia municipală, după ce anul trecut reprezentanţii comunităţii LGBT din Moldova au reuşit pentru prima dată să-şi realizeze dreptul constituţional la libera întrunire fără teama de a fi atacaţi, organizând tocmai două marşuri. Coordonatoare de program al Centrului de informaţii Genderdoc-M, Angela Frolov, despre marşul cu genericul „E timpul să fii tu însuţi”:
„Marşul din acest an va fi unul deosebit pentru că suntem susţinuţi de foarte mulţi prieteni. Suntem susţinuţi de mai multe organizaţii neguvernamentale care vor mărşălui cu noi. Pentru prima dată anul acesta vom avea alături de noi părinţi şi prieteni a persoanelor LGBT care vor merge cu o coloană separată. Anul acesta vom avea alături de noi şi coloana numită „egali” – persoane homosexuale care vor să iasă în susţinerea drepturilor sale. Vom avea şi reprezentanţi de la patru ambasade: Suedia, Italia, SUA şi Marea Britanie. Vom avea şi reprezentanţii oficiului înaltului comisarul pentru drepturile omului. poliţia ne-a promis că marşul va fi maxim securizat. Sper că în acest an marşul va decurge paşnic de la început şi până la sfârşit aşa cum a fost programat şi se va încheia cu un miting unde vor fi exprimate câteva cuvântări în susţinerea egalităţii în drepturi.”
Angela Frolov îşi exprimă speranţa că în acest an marşul nu va fi întrerupt la jumătate de traseu aşa cum s-a întâmplat anul trecut din cauza contramanifestanţilor care s-au adunat la Teatrul Verde unde urma să se încheie marşul, după ce Primăria la mutat de pe bulevardul Ştefan cel Mare:
„Nu cred că şi de această dată primăria va avea motiv să ne interzică marşul, pentru că anul trecut poliţia a demonstrat că ne poate proteja. şi motivul pe care îl invoca atunci primăria că sunt posibile victime şi sunt posibile atacuri din partea contramanifestanţilor sunt nişte motive ireale care nu vor mai putea fi invocate şi anul acesta.”
Astăzi o instanţă de judecată din capitală a respins cererea Centrului de informaţii Genderdoc-M în care primarul Dorin Chirtoacă este acuzat de discriminare pentru că ar fi interzis anul trecut desfășurarea în centrul capitalei a marşului comunităţii LGBT. Activiştii de la Genderdoc-M spun că vor ataca la Curtea de Apel decizia primei instanţe şi dacă va fi nevoie vor ajunge chiar la CEDO. Să amintim că Înalta Curte Europeană în urmă cu doi ani a condamnat Republica Moldova pentru interzicerea unei demonstraţii a activiştilor gay la Chişinău în 2005.
Deocamdată nimeni nu a anunţat public intenţia de a manifesta împotriva marşului comunităţii LGBT. Precizăm că anul trecut câteva sute de preoţi, enoriaşi şi reprezentanţii unor organizaţii conservatoare şi familiste au contramanifestat în scuarul catedralei metropolitane.
Secretarul Mitropoliei Moldovei nu a fost de găsit pentru a ne spune dacă şi în acest an se intenţionează organizarea unei contra-manifestări.