Vorbeam recent la Dicționarul de sunete despre colaborarea dintre doi „grei” ai muzicii electronice din Marea Britanie: Brian Eno și Karl Hyde, așa cum sună ea pe albumul „Someday World”, lansat de casa de discuri Warp Records în mai 2014. Anunțam atunci că cei doi urmează să lanseze un al doilea album, la aceeași casă de discuri, la sfîrșitul lui iunie.
Iată că minunea s-a înfăptuit, la 23 iunie a ieșit albumul „High Life”, un album așteptat în primul rînd pentru că precedentul i-a dezamăgit pe mulți: unii au spus despre el că e o încercare nereușită pentru că pare o lucrare neterminată și fără o direcție clară.
Mark Richardson de la „Pitchfork” observă că „High Life” e o întoarcere la una din obsesiile mai vechi ale a lui Eno, care datează de pe la începtul anilor 1980, când a înregistrat în colaborare cu ghitaristul David Byrne „My Life in the Bush of Ghosts” - anume elementele inspirate din muzica pop de pe continentul african. Aflăm de la cronicarul de la „Pitchfork” că în acest caz obsesia e explicită începînd cu titlul - highlife este un gen mai larg de muzică pop cu inflexiuni de jazz din Africa de vest, apărut pe la sfîrșitul secolului trecut.
Ar mai fi de spus că albumul a fost înregistrat în doar cinci zile, cea mai mare parte a lui în priză și procesare directă, și de aici vine probabil prospețimea care deosebește muzica asta de aceea de pe albumul precedent. Noi ascultăm piesa „Dbf”, în care Africa se aude foarte bine.
