Vicepreședinte al Partidului Popular European, Jacek Saryusz-Wolski a fost în anii 80 purtător de cuvânt al Mișcării Solidaritatea. Este un economist recunoscut în mediile academice, universitățile din Lyon, Grenoble, Oxford și Paris fiind câteva dintre cele care l-au invitat de-a lungul timpului să susțină cursuri sau prelegeri. Aflat la al doilea mandat de europarlamentar, politicianul polonez a avertizat nu o dată Uniunea Europeană să ia în serios ambițiile Rusiei în raport cu vecinii de la răsărit ai Uniunii Europene. Atașat cauzei europene a Ucrainei, Wolski a fost pe Maidan chiar în primele zile și, după cum declară în interviul acordat Iolandei Bădiliță, crede că Rusia dorește instituirea unui nou „conflict înghețat in Ucraina”. „Doar sancțiunile economice sunt cele care vor da rezultate în această confruntare”, mai crede Woski.
Europa Liberă: Dle Wolski, ce așteptări ați avut de la întâlnirea Poroșenko-Putin de la Minsk?
Jacek Saryusz-Wolski: „Nici una. Sau aproape nici una. Căci pozițiile de negociere sunt foarte difeerite, și intâlnirea are loc în contextul escaladării conflictului de către Rusia. Deci nu am avut așteptări ca această întâlnire să se finalizeze cu vreun rezultat pozitiv. Cred că strategia Rusiei este ca inclusiv prin trimiterea acestor convoaie cu ajutoare umanitare să iși implanteze cât mai mulți insurgenți in Ucraina, nu doar in Luhansk si Donețk, dar și să extindă zona de instabilitate. Vedeți, deși comunitatea internatională cere o incetare a ostilităților, Rusia face exact contrariul și iși intărește prezența militară, mai nou cu militari ruși, pe față, nu cu insurgenți pro-ruși interpuși. ”
Europa Liberă: Dna Merkel a cerut săptămâna trecută la Kiev ca o eventuală soluție să aibă în vedere și interesele rusești. Ce ar putea să însemne asta?
Jacek Saryusz-Wolski: „Interesele rusești, așa cum sunt ele văzute de la Berlin, sunt un armistițiu, stabilitate, pace. Însă toate datele arată faptul că interesul Kremlinului este să destabilizeze și să creeze un conflict înghețat.”
Europa Libera: Bine, dar în partea asta de lume avem deja experiență cu conflictele înghețate, de la Transnistria la Nagorno Karabah. Ce au adus aceste conflicte Rusiei, și de ce ar avea nevoie Rusia de încă unul?
Jacek Saryusz-Wolski: „Un astfel de conflict îi dă Rusiei pretextul și posibilitatea să destabilizeze si să creeze animozitate. Așa cum face cu Georgia, Azerbaijan și Moldova, așa vrea să facă și cu Ucraina. În Ucraina, Rusia dorește să stopeze procesul de asociere cu UE.”
Europa Liberă: Este realist din partea Rusiei să creadă în acest scenariu? Ucraina este deja angajată în acest proces, a semnat Acordul de Asociere.
Jacek Saryusz-Wolski: „Până acum aceste țări au fost destabilizate de conflictele înghețate. Este o rețetă care a funcționat. De ce nu ar funcționa în Ucraina? Mai ales că Rusia este și mai motivată acum de faptul că nici una dintre țările menționate nu este atât de mare și de importantă strategic ca Ucraina. Poziționarea strategică a Ucrainei pe rutele de transport energetic, fac ca Rusia să fie dispusă la orice efort pentru aducerea Ucrainei pe orbita de sa de influență.”
Europa Liberă: Ce s-a schimbat în strategia Rusiei în ultimul timp ?
Jacek Saryusz-Wolski: „ Există elemente noi. Prin aceste convoaie umanitare Rusia a a stabilit un nou mod de a realimenta, de a aduce armament și luptători în Ucraina. Apoi acțiunea militară se extinde și teriorial către Marea Azov. Avem de-a face acum chiar cu trupe rusești, până acum erau ruși sub acoperire, acum nu se mai ascund. ”
Europa Liberă: Ce putere de manevră sau de influență mai are UE în această etapă a …„ostilităților” ?
Jacek Saryusz-Wolski: „Sâmbăta va fi un summit PPE în Buxelles și vom discuta despre Ucraina. Linia va fi că, pe fondul escaladării conflictului, PPE va susține ca sancțiunile împotriva Rusiei să fie intensificate. Sancțiunile economice se pare că sunt singurele care au funcționat până acum. Situația trebuie reglementată. Pot spune că securitatea țării mele, Polonia, a suferit ca urmare a acestui conflict. Ca să nu mai vorbesc de efectele economice rezultate din embargoul impus de Rusia asupra importului de produse alimentare poloneze”.