Un lider al separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei Aleksandr Karaman a spus că statutul special pe care îl pregătește președintele ucrainean pentru regiunile controlate de insurgenți este „insuficient”. Karaman care este vicepremier al separatiștilor de la Donețk a declarat corespondentului nostru Andrei Babiţki acum 2 zile că orice negocieri cu Kievul trebuie să se bazeze pe „principiul suveranității republicii populare Donețk”. Președintele Poroșenko a spus miercuri că planul pe care îl va propune Parlamentului ucrainean săptămâna viitoare păstrează suveranitatea și unitatea Ucrainei. Karaman a mai declarat că separatiștii resping ideea ca fostul președinte ucrainean Leonid Kucima să reprezinte la negocieri Kievul, spunând că negocierile trebuie să se poarte „pe baze de egalitate”. Născut la Slobozia, Karaman a fost vicepreședinte în administraţia separatistă de la Tiraspol între 1990 și 2001. Cum vede artisticul încheiat la Minsk pe 5 septembrie între separatişti şi autorităţile de la Kiev, a fost întrebarea pe care Valentina Ursu i-a adresat-o istoricului şi analistului politic Gheorghe Cojocaru:
Gheorghe Cojocaru: „Armistiţiul de la Minsk, încheiat recent între guvernul de la Kiev şi autoproclamaţii lideri ai celor două enclave autoproclamate din estul Ucrainei, aşa-zisa republică populară Doneţk şi republica populară Lugansk, a instituit o pace firavă în regiune. Dar oricât de rea ar fi această pace, tot este mai bună decât confruntarea deschisă pe câmpul de luptă. Părţile implicate şi mediatorii se vor strădui în intervalul de pace, rezultat din prevederile armistiţiului de la Minsk, să negocieze o înţelegere de durată. În orice caz, acesta este scopul pentru a nu se ajunge din nou la un conflict armat sângeros.”
Europa Liberă: Ar fi o explicaţie de ce a fost aleasă capitala Belarusiei pentru această încheiere de armistiţiu?
Gheorghe Cojocaru: „Da, se poate da un răspuns la această întrebare. În legătură cu armistiţiul. Locul pentru care a fost aleasă capitala republicii Belarus, Minsk, Belarusul care îl are pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko, considerat până mai ieri un fel de parie al Europei, Minskul a devenit cel mai potrivit loc pentru asemenea întâlnire agreată de o parte şi de alta, ca şi de mediatorii europeni, de reprezentanţii OSCE în egală măsură. Să amintim că Minskul, înainte de a găzdui în premieră întâlnirea cu reprezentanţii celor două enclave autoproclamate, a fost gazda unei întâlniri la nivel înalt între liderii Uniunii Euroasiatice şi preşedintele ucrainean Poroşenko. Nu mai puţin important este şi faptul că preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care are o relaţie privilegiată cu preşedintele Vladimir Putin, în toată această perioadă de ostilităţi din estul Ucrainei a îmbrăţişat o poziţie echilibrată, urmărind prin toate declaraţiile şi acţiunile sale stoparea conflictului şi respectarea suveranităţii statului ucrainean, fapt care a atras simpatia şi încrederea, de să nu o spune, Kievului şi a altor actori importanţi internaţionali.”
Europa Liberă: În ultimul timp tot mai mulţi analişti locali, dar şi internaţionali, sunt de părere că ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei ar avea multe asemănări cu ceea ce s-a întâmplat în 1992 aici, pe teritoriul Republicii Moldova, în stânga Nistrului. Este posibilă o reeditare a scenariului transnistrean şi în estul ţării vecine?
Gheorghe Cojocaru: „Se pare că scenariul acesta este deja în plină desfăşurare şi chiar într-un interval de timp mai comprimat comparativ cu diferendul transnistrean, fapt care poate fi explicat, între altele, atât prin însuşirea şi preluarea „exemplară” a modelului separatist de pe malurile Nistrului, cât şi prin implicarea directă de partea forţelor anti-ucrainene, a unor oameni care au făcut carieră în structurile de decizie transnistrene. Ca în cazul diferendului transnistrean, cele două enclave autoproclamate din estul Ucrainei pretind în această fază un statut special, care va fi extrem de greu de negociat, dacă nu imposibil, iar apetitul liderilor de acolo va creşte, este de presupus, având în faţă dosarul transnistrean, până la cererea de recunoaştere internaţională a celor două republici populare.”
Europa Liberă: După ce la Tiraspol a apărut un popor aşa-zis transnistrean, vom avea de a face şi cu un popor aparte, să zicem, în Doneţk sau Lugansk, sau cu o limbă de Donbas, alta de Lugansk?
Gheorghe Cojocaru: „Nu este deloc exclus să se întâmple şi aşa ceva. Imaginaţia umană nu are limite. Iar în această situaţie a paradoxurilor sau indiferent de ea, merită să fie subliniată o dată în plus necesitatea tratării cu maximă seriozitate şi atenţie a tuturor problemelor care ţin de respectarea drepturilor culturale ale etniilor minoritare, în contextul drepturilor şi obligaţiilor pe care acestea le au faţă de statul de care aparţin.”
