Linkuri accesibilitate

Cazul Băncii de Economii. Vlad Filat spune că-i victima unei campanii de calomnie


Deputatul Veaceslav Ioniţă a lansat noi acuzaţii la adresa fostului premier şi liderului PLDM.

La Chişinău continuă scandalul presupuselor scheme frauduloase de scoatere a banilor de la Banca de Economii, scheme în care ar fi implicat şi liderul PLDM, Vlad Filat, susţine fostul său coleg de partid şi preşedinte al comisiei parlamentare de economie-finanţe, Viaceslav Ioniţă.

Şeful liberal-democrat al comisiei bugetar-financiare din parlament, Veaceslav Ioniţă, care l-a acuzat acum câteva zile pe ex-premierul Vlad Filat de fraudarea cu 120 de milioane a Băncii de Economii, a anunţat astăzi că ar fi primit de la nişte oameni de afaceri dovezi ce ar putea demonstra legătura şefului său de partid cu devaluarea acestei instituţii şi înainte de dezetatizare. Vlad Filat nu a răspuns încă noilor acuzaţii. Anterior, însă, el se declarase victimă a unui atac politic, care ar fi menit să reducă şansele electorale ale forţelor proeuropene de la Chişinău în scrutinul de peste două luni.

Presupusa devalizare a Băncii de Economii are o istorie cu mai multe ramificaţii. Experţii spun că banca în care îşi ţine agoniseala cea mai mare parte a populaţiei a încetat să fie controlată de stat după o gravă criză de lichidităţi cauzată de creditele toxice pe care le acordase cu generozitate suspectă, iar guvernul a refuzat să participe la capitalizarea ei, contrar sugestiei FMI de a-i pune la dispoziţie o pernă de oxigen. O tranzacţie extrem de suspectă de anul trecut cu acţiunile statului din această bancă s-a soldat, într-un final, cu intrarea băncii de stat a Rusiei, Vnesekonombank, în acţionariatul instituţiei, cu o cotă de 25 la suta din acţiuni.

Înainte de declanşarea scandalului din care ar reieşi că Vlad Filat ar avea legătură cu devaluarea băncii, instituţia anunţase că şi-a depăşit problemele financiare şi că este gata să-şi extindă cota de piaţă, pentru asta fiind interesată să procure o altă instituţie bancară - Unibank.

Peste câteva zile a urmat anunţul lui Ioniţă. Deputatul, acuzat acum de liberal-democraţi de afiliere cu cercuri de oameni de afaceri dubioşi cu interese în sectorul bancar, pretinde că a acumulat probe ce ar vorbi despre scoaterea, în ultimele trei luni, a unor sume importante din bancă, iar beneficiarul final ar fi tocmai şeful său de partid, Vlad Filat. Frauda, evaluată de deputat la 120 milioane de lei, s-ar fi produs prin intermediul unor credite, ce ar fi ajuns, după un drum lung prin conturile unor companii off-shore, la companii ale rudelor lui Filat.

În mediul experţilor, declaraţiile lui Ioniţă au fost tratate cu neîncredere, pentru că ar fi îndoielnică capacitatea deputatului de a proba, documentar, legătura lui Vlad Filat cu pretinsa decapitalizare, din cauză tăcerii acţionarilor, dar şi pentru că Ioniţă ar avea motive de răzbunare pe şeful său de partid, iar un moment mai bun decât în prag de campanie nu se poate găsi. Ioniţă fusese acuzat de partidul său că ar fi „sabotat economic” guvernul stopând în comisia sa importante legi. Apoi, Ioniţă este cel care apărase cu fervoare tranzacţia cu acţiunile statului de acum un an, ca fiind singura capabilă să salveze banca de colaps.

„Astfel de chestiuni se cercetează foarte mult, cu cooperarea Interpolului… vedem câte dificultăţi au autorităţile americane pentru a scoate la iveală bani care stau în off-shore-uri…cu atât mai mult de unde Ioniţă să deţină astfel de documente?” ne-a spus zilele trecute analistul economic Viorel Gârbu.

Astăzi, Ioniţă a încercat să convoace o şedinţă a comisiei buget şi finanţe, pe care încă o conduce, pentru a dezbate pretinse noi probe ce l-ar incrimina pe Vlad Filat. Deputatul a vehiculat deja cu sume de câteva sute de milioane şi a spus că confirmările vin din partea unor oameni de afaceri care ar fi participat la schemele frauduloase.

„Eu am un vis pe care îl are şi Angela Merkel: cei care au furat banca şi aeroportul, să le întoarcă înapoi cetăţenilor măcar cu o zi înainte de integrarea în UE. Să nu ne facem de râs acolo,” a spus Ioniţă după ce şedinţa nu a avut loc din lipsă de cvorum. Nu s-au prezentat liberal-democraţii şi liberalii reformatori din comisie.

Consiliul de acţionari al instituţiei, condus de omul de afaceri Ilan Shor, pe care oponenţii lui Filat îl declară a fi în relaţii strânse cu cel din urmă, nu a reacţionat în nici un fel la acest scandal. CNA-ul, însă, sesizat de deputat, a anunţat că examinează dosarul pe care le-a primit, dar nu este gata să aprecieze dacă va porni sau nu o anchetă.

Anterior, şi liderul liberal-democrat, Vlad Filat, şi democratul Vlad Plahotniuc, au fost suspectaţi că ar vrea o luptă ascunsă pentru controlul asupra Băncii de Economii. O anchetă parlamentară care ar fi trebui să facă lumină în cauzele problemelor băncii, se soldase anul trecut doar cu constatarea că instituţia a fost prejudiciată grav de creditele toxice pe care le-a oferit. În discuţiile din culise se întărise convingerea că cât timp s-a aflat sub controlul statului, banca a fost folosită de putere, oricare ar fi fost ea, pentru fluxurile financiare bune de utilizat în campanii electorale.

Confruntat cu cele mai grave acuzaţii de corupţie de până acum, Vlad Filat a anunţat că este victima unei calomnii cu ţinte politice şi se va apăra în justiţie.

„Totul are o limită. Cred că s-a depăşit limita şi aici trebuie să punem punct”, a spus hotărât Filat.

Declaraţia a fost făcută între nişte întâlniri importante, una cu cancelarul german, Angela Merkel, şi altele - cu demnitari din SUA unde a anunţat ex-premierul că merge începând de astăzi în vizită. Adversarii săi au interpretat imediat că liberal-democratul ar căuta sprijin extern.

Previous Next

XS
SM
MD
LG