Liderul Uniunii Creştin-Sociale (bavareze), Horst Seehofer, a criticat, în urmă cu cîteva zile, politica prea indulgentă a guvernului federal faţă de Moscova. Criticile lui Seehofer l-au vizat, în primul rînd, pe şeful diplomaţiei federale, social-democratul Frank-Walter Steinmeier, căruia i-a reproşat c-ar promova o „politică externă secundară” (folosind termenul greu de tradus: Neben-Außenpolitik).
Cu alte cuvinte, Steinmeier nu s-ar consulta cu şefa guvernului Angela Merkel şi, în consecinţă, ar acţiona pe cont propriu. Preşedintele social-democraţilor, bineînţeles, l-a contrazis pe politicianul bavarez, afirmînd că Seehofer răspîndeşte însinuări şi astfel ar răspîndi informaţii tributare unui „umor involuntar”.
Critici au fost articulate şi în unele comentarii ale presei germane care a reproşat coaliţiei creştin-democrat/social-democrate lipsa unei linii politice unitare faţă de Rusia. Aceste dezacorduri, susţin observatorii, s-au accentuat odată cu adîncirea crizei ucrainiene. Experta pentru probleme răsăritene a grupului parlamentar ecologist, Marieluise Beck, este de părere că dacă ar exista într-adevăr, disensiuni atît de mari între Merkel şi Steinmeier, precum susţin unele voci, atunci acest lucru ar avea „consecinţe dezastroase”. Într-un amplu interviu radiodifuzat, Beck a încercat să explice teza privind disensiunile amintite. În acest context, ea s-a referit la declaraţiile preşedintelui Forumului germano-rus şi fost prim-ministru al landului estic Brandenburg, social-democratul Mathias Platzeck, care a pledat pentru recunoaşterea anexării Crimeei:
„Ştim cu toţii că Forumul germano-rus se află, în mare parte, sub influenţa economiei germane. E de la sine înţeles ca economia să întreţină contacte cu Rusia. Însă ea nu are voie să facă o politică externă independentă, subminînd astfel unitatea noastră, care constituie puterea noastră. Afirmaţiile lui Matthias Platzeck, care nu este un politician lipsit de experienţă şi care ştie ce înseamnă dreptul internaţional şi anexare, capătă o greutate deosebită. Sunt foarte îngrijorată şi ar trebui să fim îngrijoraţi şi-n Germania dacă pentru noi ordinea de pace europeană constituie o valoare.”
Într-o declaraţie guvernamentală rostită miercuri de Angela Merkel în Bundestag, cancelara a formulat critici extrem de aspre la adresa Rusiei, încercînd astfel să disperseze îndoieli legate de existenţa unor disensiuni în interiorul coaliţiei şi să semnaleze că executivul german are o linie unitară:
„Nimic nu justifică anexarea Crimeei de către Rusia. [...] Nimic nu justifică participarea Rusiei la luptele din Doneţk şi din Lugansk”.
Guvernul de la Berlin mizează în continuare pe consultări diplomatice şi respinge sprijinul militar direct, cerut din nou de către ministrul de externe ucrainean, Pavlo Klimkin, într-un interviu acordat vineri ziarului de mare tiraj „Bild”. Klimkin se teme de o nouă ofensivă a Rusiei şi a cerut Germaniei livrarea de motoare diesel. Berlinul respinge astfel de cereri, considerînd că dacă le-ar da curs, ele ar fi percepute la Moscova ca o provocare şi ar îngreuna o soluţionare paşnică a conflictului. Din motive similare, Germania respinge şi o aderare a Ucrainei la NATO.
În opinia unui comentator al ziarului „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, poziţia ambivalentă a Berlinului faţă de Rusia are mai multe explicaţii care se oglindesc şi în atitudinea populaţiei. Potrivit comentatorului, există 3 izvoare din care provine indulgenţa actuală a Germaniei faţă de Rusia. Odată complexul de vinovăţie a Germaniei faţă de atrocităţile comise în timpul celui de-al II-lea război mondial. Apoi, un „anti-americanism politic” prin care se caută echivalentul unei contra-puteri mondiale şi, în al treilea rînd, ar fi vorba despre opinia împărtăşită de forţe tradiţionaliste care sunt în căutarea unui contra-model faţă de societatea occidentală considerată „decadentă”, lipsită de orientare.
Toate aceste elemente şi-au pus amprenta într-un mod mai mult sau mai puţin vizibil asupra politicii guvernului german în cautarea unui echilibru între o politică externă realistă şi aşteptările alegătorilor.
