Încet, foarte încet şi deloc… Acestea ar fi - potrivit anecdoticii de acum - vitezele vehiculelor politice moldoveneşti. În plus, discuţiile despre cine ar urma să şofeze aceste vehicule ale guvernării şi ce drapele să se arboreze pe ele se poartă aproape într-un fel de tradiţie a conspiraţiei, cu uşile închise şi cu palmele pe microfoane. De ce negociază partidele puterea oferită de alegători atât de mult şi cu obloanele trase?
Punctul de vedere în această privinţă şi altele ale comentatorului politic Nicolae Negru, editorialist la „Ziarul Naţional”.
Europa Liberă: Aţi deplâns în unul dintre editorialele Dvs. recente faptul că optimismul a fost exagerat atunci când s-a sperat că liderii partidelor politice proeuropene au tras învățăminte din experiența ultimilor ani și că vor negocia mult mai operativ, transparent și responsabil formarea unei noi coaliții de guvernământ. Acum, după şedinţa de inaugurare a noului legislativ şi după „elegantele” explicaţii ale liderilor de partide în faţa presei despre „chinurile şi necesitatea discuţiilor”, se ştie mai mult, cunoașteți mai mult, înțelegeți mai mult Dvs.?
Nicolae Negru: „Nu, absolut nimic mai mult nu știm decât ceea ce am știut. Nu știm despre ce se negociază acuma - negociază programul de guvernare sau negociază împărțirea posturilor? Nu știm de ce s-a blocat acest proces, de ce nu au reușit în două, trei săptămâni cum credea mai toată lumea și cum erau îndemnați și de partenerii noștri din exterior din Statele Unite, de la Bruxelles. Știm doar că ceva nu este în regulă, se învinuiesc unii pe alții. Până la urmă, de ce s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat, nu avem nici cea mai mică idee.
Europa Liberă: Unii dintre lideri au îndemnat ieri presa să nu dramatizeze situația.
Nicolae Negru: „Tot timpul auzim asta – să nu dramatizăm, să nu dramatizăm, dar mi se pare că era și normal să cunoaștem după fiecare întâlnire ce s-a discutat. Mai cu seamă tot timpul se face referința la experiența europeană, la modelul european, era normal ca după fiecare întâlnire a experților să se spună presei, în general societății despre ce s-a discutat, unde s-au înțeles, unde există anumite divergențe și așa după fiecare întrunire noi să aflăm și să fim la curent - iată că pe parcursul oarecărei distanțe este un progres, au mai rămas niște puncte de discutat și vom ajunge la final și atunci nu vom dramatiza. Lucrul acesta nu este.
Am impresia că ei se află acolo tocmai de unde au pornit, fiindcă, de exemplu, ceea ce ne-a spus ieri dl Diacov cam seamănă cu ceea ce ne spunea acum vreo trei săptămâni, am reacționat atunci și nimic nu s-a schimbat de atunci, de altfel.”
Europa Liberă: Să precizăm aici niște lucruri – nu știm, nu cunoaștem, ce știți Dvs. personal din virtutea a ceea ce faceți aflând câte ceva din culise poate, totuși vorbim cu un jurnalist? Vă întreb dintr-un simplu motiv, dacă Dvs. cunoașteți mai multe sau nu cunoașteți, atunci ce poate înțelege cetățeanul simplu care nu are acces la mecanisme de informare mai informale să spunem așa.
Nicolae Negru: „Ceea ce cunosc eu, atunci când unii au încercat să se aproprie având și eu acest interes să aflu ce se vorbește acolo, s-a spus că nu putem spune absolut nimic, fiindcă dacă spunem ceva vor apărea conflicte. Ei se apără unul pe altul - dacă nu respectă acest principiu al transparenței atât de solidar, văd că sunt foarte solidari în respectarea acestui principiu, un principiu negativ evident - înseamnă că ei se protejează unii pe alții, înseamnă că fiecare dintre ei au ceva de ascuns asta este concluzia, nu știu dacă e adevărată nu pot să spun sută la sută, dar aici mă duce gândul.”
Europa Liberă: Aţi susţinut, între altele că „văzându-se cu mandatele în buzunare, Filat, Lupu și Ghimpu „au ignorat din nou interesul și dreptul legitim al alegătorilor de a fi informați și s-au pus pe împărțit turta puterii în spatele ușilor închise”. Este o responsabilitate colectivă pentru această stare de lucruri sau trebuie distribuită în mod diferit între cei trei evident?
Nicolae Negru: „Acum nu știm, deoarece nu ni se spune nimic noi credem că toți trei sunt devină acolo. Ieri dl Diacov ar fi sugerat că dl Ghimpu este cel ce cere mai mult decât i s-ar cuveni. A făcut și dl Ghimpu unele declarații mai înainte din care rezultă că împărțirea funcțiilor trebuie să fie nu proporțional cu ceea ce au votat alegătorii, dar să fie egală la fiecare, dacă PL are 13 voturi, iar, de exemplu, PLD 23 de voturi, oricum împărțirea se face în mod egal, ceea ce desigur nu este europenește. Dl Diacov, ieri, a adat de înțeles că dl Ghimpu sau Partidul Liberal dorește ca funcția de președinte să fie împărțită acuma, acum să se ajungă la o înțelegere, adică cine din reprezentanții acestor partide va fi viitorul Președintele al Republicii Moldova, dacă e așa atunci nu este corect desigur, dar nu suntem siguri că este așa. Dl Ghimpu a spus tot ieri că nu se împarte nicio funcție, nu se împarte niciun post.”
Europa Liberă: Ce au, ar avea partidele, „salvate” practic de dezastru ruşinos de o parte disperată şi dezgustată a electoratului, de ascuns în cazul unor negocieri care ar trebui să se facă cu anumite excepții, să se facă în văzul lumii?
Nicolae Negru: „Eu aș spune că suntem în situația în care ei chiar ar trebui să negocieze în văzul lumii, în văzul societății civile, în văzul presei. Desigur că nu este chiar europenește, dar nici noi suntem în condițiile Europei. Ce ar avea de ascuns? Reiese că au de ascuns cam ceea ce au ascuns și data trecută, înseamnă că pur și simplu împart toate funcțiile de sus până jos, asta mă tem că se va întâmpla, vorbind despre politizare cum de altfel vorbeau și data trecuta despre politizare.”
Europa Liberă: Preşedintele Timofti a chemat în plenul Parlamentul partidele parlamentare la să adopte „formulele politice optime care să ducă la continuarea programului de modernizare a Republicii Moldova”. Poate negocierile bat pasul pe loc pentru că se discută în profunzime aceste formule?
Nicolae Negru: „În mod normal ar trebui să se discute, în mod normal ar trebui să se pornească de la programul de guvernare, dar iarăși repet, noi nu cunoaștem ce se discută. Dl Ghimpu le spunea alegătorilor în alegeri că Partidul Liberal va pleda pentru aderarea la NATO, dl Lupu spunea contrariul, poate că aici se dă bătălia cea mare și noi nu cunoaștem lucru acesta. Sunt și alte puncte divergente presupuse de noi, dar iată că nu știm dacă acestea se discută - europenește ar fi să se pornească de aici, având Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană care ar putea fi pus la baza unui viitor program de guvernare, avem strategia reformării justiției, poftim iarăși să zicem așa, un scurt drum, o scurtătură pentru politicienii noștri.”
Europa Liberă: Șeful statului practic a cerut ieri în Parlament deputaţilor modernizarea Constituţiei sau chiar adoptarea uneia noi, inclusiv cu noi prevederi de alegere a şefului statului. De asemenea, a vorbit despre reformarea Procuraturii despre schimbarea prin legi şi practici a situaţiei în sistemul de sănătate, în agricultură, asigurări sociale etc. Cât de dificile vi se par aceste sarcini în condiţiile configuraţiei de azi a Parlamentului?
Nicolae Negru: „Dacă e să vorbim despre Constituție, ca să ai dreptul să faci modificări în Constituție trebuie să ai 2/3 din voturi, în cazul de față fără Partidul Comuniștilor nu poți face nimic, de aceea desigur că dialog, discuții cu Partidul Comuniștilor trebuie să se poarte, cu toate că unii privesc cu gelozie eventualele discuții cu Partidul Comuniștilor.
Nu poți adopta o nouă Constituției fără un anumit consens, fără un anumit sprijin și o nouă Constituție, desigur că va trebuie pusă la referendum, iarăși trebuie toate partidele să se implice. Iar altă problemă ce țin de reformarea Procuraturii, desigur că poate fi efectuată, poate fi efectuată și reforma în justiție, iarăși este necesar un sprijin din partea altor partide.
Partidul Comuniștilor s-a arătat disponibil să participe la anumite procese de guvernare, controlând puterea, ceea ce este un semn bun, să spunem așa, altă dată Partidul Comuniștilor nu era atât de bine intenționat în raport cu opoziția, pregătea tot felul de revoluții, acuma parcă le-a venit mintea la cap.”
Europa Liberă: Dl Negru, poate nu este profesionist să vă cerem asta, dar totuși previziunea Dvs., ce s-ar putea întâmpla - doi lideri vorbeau ieri despre următoarele două săptămâni în care s-ar putea ajunge la o înțelegere, al treilea, dl Mihai Ghimpu, sugera că ar avea termen, cel mult trei luni?
Nicolae Negru: „Fiindcă nu posedăm informația necesară vom preceda și noi neprofesionist, ne vom deda unor ipoteze, unor presupuneri mai bine zis. Uneori îmi vine prin cap că poate liderii noștri se joacă cu noi, poate că ei se conduc de un alt calendar dacă au zis că peste două săptămâni s-ar putea ajunge la înțelegeri, poate că la Anul Nou pe vechi, ăsta este un criteriu. Nu știu, dacă nu se înțeleg acești trei lideri, vor trebui să apeleze la ajutorul Partidului Comuniștilor și atunci cu toată disponibilitatea acestui partid, capacitățile lui de reformare sunt net inferioare față de acele ale partidelor proeuropene, de aceea mă tem că ne vor aștepta vremuri și mai grele.”