Scurt pe doi, din dimineaţa zilei de 1 decembrie, când s-au anunţat rezultatele alegerilor din 30 noiembrie, şi până azi, când s-a votat Guvernul –ici, m-am simţit exact ca-ntr-un poem de Matei Vişniec, Corabia (publicat – nota bene! – în chiar anul orwellian 1984, semn că până şi cea mai draconică cenzură poate fi trasă pe sfoară), pe care vi-l propun mai jos, fiind convins, alături de Nicolae Leahu, că – pauză de gândire – „Comunismul n-a fost doborât de capitaliştii ăia generoşi, ci de umilele noastre lecturi, în primul rând... Pentru ca sămânţa Vocii Americii sau Europei Libere să fi prins colte, era nevoie de un anumit număr de fiinţe contemplând libertatea spaţiilor imaginare”. Ecce liber!
Corabia
Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi noi
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece mile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabia
asta e o...
asta e o...
Ţară (alias, România ceauşistă!) acesta-i cuvântul ce-ţi vine pe limbă la finalul poemului lui Matei Vişniec. Să vă spun ce cuvânt – nici nu cuvânt, titlu de carte! – îmi vine după votul de investire a Guvernul –ici? Unul cu rimă şi care nici nu trebuie reciclat, ci poate fi luat de-a gata: Baciul mieilor chirilici. Punct. Nu se vede capătul…