Marina Sobianina (voce, pian, compoziție), Oleg Mariahin (saxofon bariton), Serghei Balașov (tobe) și Maximilian Grossenbacher (care s-a alăturat recent trupei și cântă la bas) fac împreună un cvartet de jazz ruso-elvețian numit Jazzator, despre care ei înșiși spun că amestecă muzica de cameră cu jazz-ul, și improvizația liberă cu breakbeat-ul.
Și tot ei afirmă pe pagina lor de internet că „se amuză cu structuri muzicale complicate și texturi intense, fără însă să compromită frumusețea melodică a compozițiilor lor”.
Mărturisesc că atunci când am citit asta - „frumusețea melodică a compozițiilor” - m-a trecut un fior de groază, pentru că m-am temut o secundă că și jazzul ar putea cădea victimă limbii de lemn, ar putea adică să fie ros pe dinăuntru de forme goale de conținut.
Groaza a ținut însă doar o clipă, pînă când m-am dumirit că „frumusețea melodică a compozițiilor” e un clișeu fără nici un fel de putere de descriere a ceea ce cântă de fapt rușii ăștia, un clișeu folosit probabil intenționat, ca un fel de scurtă dare de seamă despre limba de lemn ca una din artele, să zicem - cum altfel? - frumoase. [apud Thomas De Quencey]
Și mi-a venit inima la loc de tot când am citit pe pagina lor de Facebook că între artiștii care i-au influențat cel mai mult se află Igor Stravinski, Nick Baertsch și The Bad Plus.
E apoi afirmația unui cronicar muzical care spune că muzica celor de la Jazzator seamănă cu ceva între Acustic Ladyland și Serghei Prokofiev.
Și chiar seamănă.
