Cronicarii muzicali îl așează într-o categorie aparte, dar nu neapărat surprinzătoare: cântăreț de jazz din generația hip-hop.
S-a născut Minneapolis și a studiat la The New Shool for Jazz and Conytemporary Music din New York.
El personal afirmă că e influențat de John Coltrane, Marvin Gaye și Billie Holiday (în martie 2015 va lansa un album pe care eu unul îl aștept cu mare nerăbdare: „Yesterday I Had the Blues (The Music of Billie Holiday)”.
Primele sale înregistrări și concerte au adus în minte unora nume vestite ale muzicii folk și soul din America anilor ’70, cum ar fi de exemplu Terry Callier.
Unul din criticii de la All Music Guide susține chiar că muzica lui pare un fel de aducere la zi a sunetelor lui Gil Scott-Heron, și asta are sens, pentru că textele lui sînt angajate, dar și descriu stări și sentimente așa cum se face asta îndeobște în poezia americană.
A debutat în 2008 cu „The Dreamer” la casa de discuri Brownswood a vestitului Gilles Peterson, un album lăudat deopotrivă de public și de cronicarii muzicali.
A concertat în toată lumea, și fiecare reprezentație a sa în fața publicului e în același tip electrizantă și liniștitoare.
Cântă ceva la intersecția dintre jazz, soul, rap, hip-hop, rythm’n’blues, electronic și pop, și face asta cu o finețe și cu o delicatețe care mie personal mi i-au adus în minte, tehnic vorbind, pe miniaturiștii din Imperiul Otoman puși de sultan să ilustreze cărțile sfinte ale Islamului în cărțile lui Orhan Pamuk.
Doamnelor și domnilor, José James, cu piesa „Park Bench People” de pe albumul „The Dreamer” .
