La fel ca duminică, la marele marș de la Moscova de comemorare a liderului asasinat, miile de oameni veniți marți la Centrul Saharov pentru a-și lua rămas bun de la Boris Nemțov au scandat „Eroii nu mor niciodată!” și „Rusia va fi liberă!”
Cît de „liberă” este în momentul de față au sugerat-o acțiunile autorităților ruse care au împiedicat un fost disident al mișcării „Solidaritatea” din Polonia, Bogdan Borusewicz, astăzi președinte al Senatului, să participe la ceremoniile funerare. „Nu am vrut decît să-mi exprim respectul față de Boris Nemțov asasinat și față de toți acei ruși care gîndesc ca el”, a comentat fostul disident, citat de agențiile de presă.
Împiedicată de a participa, refulată chiar luni seară la sosirea pe aeroportul Șeremetievo, a fost și europarlamentara letonă Sandra Kalniete, sub pretextul că ar „reprezenta o amenințare la adresa securității statului sau pentru ordinea publică în Federația Rusă”. Este o explicație „de loc credibilă în ochii noștri” – protesta astăzi Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvînt a Federicăi Mogherini, responsabila cu politica externă a Uniunii Europene, care califica motivele drept „arbitrare” și cerea ca Moscova să evite pe viitor asemenea incidente și, eventual, să publice o listă a celor care au interdicție de a intra pe teritoriul Rusiei.
Sentimentul predominant între cei care l-au cunoscut pe Boris Nemțov părea să fie astăzi că pierderea sa este, dacă nu ireparabilă, una fundamentală pentru opoziția din Rusia. Cum spunea o participantă la ceremonia de doliu de la Centrul Saharov, „Boris Nemțov a fost unul din cei mai proeminenți reprezentanți ai intelectualității și opoziției ruse. […] Am pierdut un om care era capabil să coaguleze lumea în jurul lui – oameni care au rezistat actualului regim Putin”.
Anatoli Ciubais, un fost coleg al lui Nemțov în anii regimului Ielțîn, amintea astăzi că „Boria s-a aflat sub presiune de 25 de ani, dar nu a trădat niciodată pe nimeni”.
Elogiul cel mai substanțial i-a fost adus, la ceremonia de la Centrul Saharov, de un alt membru al opoziției, Mihail Kasianov, fost premier al Rusiei: „El explica, scotea la lumină probleme, aducea argumente, motiv pentru care mulți îl detestau. A devenit, pe această cale, un inamic al multora. Și a devenit dușman, deoarece spunea adevărul, pe care mulți nu doresc să-l audă. Nu le place, și nu numai că nu le place, dar mulți dintre ei sînt gata să facă ceea ce au făcut, sînt gata să omoare; să omoare lîngă zidurile Kremlinului, în centrul Moscovei. Cine și-ar fi imaginat așa ceva numai cu trei zile în urmă?”
În mod semnificativ, un ecoul la spusele lui Kasianov - și ale altor mulți apropiați ai opoziției ruse – a venit din Statele Unite, de la președintele Barack Obama: „Cele petrecute sînt cel puțin un indiciu al climatului ce domnește în interiorul Rusiei, în care societatea civilă, ziariștii independenți, cei care încearcă să comunice pe Internet, s-au simțit din ce în ce mai amenințați, constrînși; pe zi ce trece singurele informații pe care publicul rus le-a putut avea au venit prin mediile de informare controlate de stat. Aceasta este problema. Este parte, cred, a ceea ce a permis ca Rusia să se angajeze în soiul de agresiune în curs împotriva Ucrainei”.
Și președintele american adăuga într-un interviu acordat agenției Reuters: „Libertatea presei, libertatea de întrunire, libertatea informației, drepturile și libertățile civile fundamentale din Rusia se află într-o formă mult mai rea decît erau cu patru-cinci sau zece ani în urmă.”
Privind spre viitor, opiniile analiștilor politici și ale unor comentatori presă sînt departe de a fi optimiste. Galina Timcenko, directoare a portalului rus Meduza, în relație cu cercurile de la Kremlin, intervievată de săptămînalul „Le Point”, mergea pînă la a afirma că opoziția din Rusia ar fi pe punctul de a dispărea, asemenea „instituțiilor democratice. Dacă se vorbește de o opoziție adevărată - și nu de despre toți acei oameni care se joacă de-a opoziția în Duma de Stat, atunci ea nu mai există. Există, desigur, Solidaritatea – partidul fondat în 2008 de membri a opoziției liberale între care și Nemțov -, Partidul Progresului, al lui Alexei Navalnîi, și Iabloko, mai vechiul partid liberal, dar aceste forțe nu au nici o influență [asupra politicului].”
Între timp, nimeni nu pare să mai vorbească de activitatea cea mai deranjantă a lui Nemțov în ultimul timp, aceea de a strînge dovezi despre implicarea și participarea directă a Rusiei lui Putin în agresiunea împotriva Ucrainei. Dovezile, culese din apartamentul lui Nemțov, par să se afle în mîinile anchetatorilor numiți de președintele Putin. Iar dincolo de discursurile de regret, de apelurile de a nu politiza evenimentele înainte ca justiția să-și spună cuvîntul, imaginea de pe ecranele televizoarelor, cea a ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, căutînd și prelungind strîngerea de mînă cu omologul său american, John Kerry, la Geneva, spune mult…
