Linkuri accesibilitate

Antonio Sánchez


Aparent haotica bătaie în tobele de jazz e o știință clară și o minunată artă în același timp.

Bateristul mexican de jazz Antonio Sánchez s-a născut la Ciudad de Mexico în 1971. A început să cânte la tobe la vîrsta de 5 ani, și-a început cariera profesionistă în anii adolescenței.

O carieră neobișnuită pentru un toboșar de jazz - în 1993 a absolvit Conservatorio Nacional de Música din orașul natal, obțînînd o diplomă nu în percuție, cum ne-am fi așteptat, ci în pian clasic.

Își continuă studiile în America, la Boston, la Berkley College Of Music, unde absolvă cu Magna Cum Laude secția de jazz, după care obține o bursă pentru masterat în improvizație la New England Conservatory, în același oraș.

Din 1999 trăiește la New York, iar din 2006 e profesor la New York University.

Am spus că are o carieră neobișnuită pentru că sînt destul de rari bateriștii de jazz cu o așa lungă listă de studii academice.

Aceeași listă academică îl face pe Antonio Sánchez neobișnuit și dacă luăm în serios clișeul cu artistul boem, de geniu, vulcanic, care nu-și cultivă neapărat talentul pe băncile universităților. Pentru că Sánchez chiar asta este: un boem de geniu și vulcanic, care ne face să vedem, să auzim și să simțim cu claritate cum aparent haotica bătaie în tobele de jazz e o știință clară și o minunată artă în același timp.

A cântat în diverse formule (big band, cvartet și trio) cu cîțiva din „marii” jazului mondial, între care îi Dizzy Gillespie, Pat Metheny, Chick Corea, John Scoffield și Brad Mehldau.

A scris o parte din coloana sonoră a filmului „Birdman”, regizat de un alt mexican faimos, Alejandro González Iñárritu, film care a primit nenumărate premii Oscar în 2014. Muzica lui Sánchez pentru acest film a fost și ea nominalizată la un Oscar.

Noi ascultăm acum o secvență de pe un album special, „Three Times Three”, un album triplu, unde Antonio Sánchez cântă ca lider de grup în trei formule de trio diferite cu Brad Mehldau, pian, John Scofield, ghitară, Joe Lovano, saxofon, și cu basiștii Joe Pattituci, Christian McBride și Matt Brewer. „Nooks and Crannies”,, așadar cu Antonio Sánchez la tobe, Christian McBride și John Scofield la ghitară.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG