Linkuri accesibilitate

Ridurile de frumusețe ale celei mai tinere țări europene


Ca orice țară foarte tânără, Muntenegru (desprinsă de Serbia în urma referendumului din 21 mai 2006) este foarte mândră de trecutul său istoric. Nu-l voi rezuma aici, voi spune doar că ghizii se întrec în a înșirui nume ilustre și ani ai întemeierii (de dinastii, așezăminte religioase sau culturale, cetăți și orașe etc., etc.) – cine să le țină minte pe toate?!...

Vedere de pe Muntele Lovcen (Foto: E.Galaicu-Păun)
Vedere de pe Muntele Lovcen (Foto: E.Galaicu-Păun)

Acoperită în proporție de 80% de munți, țara întinsă pe o suprafață de 13.812 km2 trăiește literalmente la înălțime – piscurile de peste 1000 de metri se ridică ici și acolo, unele trec hotărât de 2000 metri, cum este vârful Bobotov Kuk din munții Durmitor (2522 metri). În aceste condiții nu-i de mirare că Petar II Petrović-Njegoš (1813 – 1851), conducătorul politic și duhovnicesc – căci pe lângă funcția de domnitor (vladika), o îndeplinește și pe cea de mitropolit al Muntenegrului (1830 - 1851) –, dar și poet & filosof de anvergură renascentistă, el însușii bărbat înalt (2,10 m), a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat nici mai mult nici mai puțin pe vârful Muntelui Lovcen (1749 m), unde se înalță un somptuos mausoleu.

Mausoleul lui Petar al II-lea
Mausoleul lui Petar al II-lea

Faptul în sine nu m-ar fi impresionat – la urma urmei, și piramidele egiptene sunt tot un fel de munți, doar că faraonii sunt depuși înăuntrul lor, nu pe vârfuri –, dacă același Petar II nu preciza că lasă celălalt vârf, cu 12 metri mai înalt decât Lovcen, unui om mai destoinic ca el. Ironie a sorții, pe respectivul pisc se înalță astăzi antena de retransmisie a televiziunii naționale…

Coborând de la mausoleul lui Petar II spre satul său de baștină, Njegos, iar apoi spre Boca Kotor, drumul a tot șerpuit, serpentinele formând un fel de riduri (de frumusețe!) pe fața muntelui, cu neputință de prins în aceste rânduri care nu fac decât să exprima admirația mea necondiționată pentru un neam și un ținut ce nu și-au plecat niciodată fruntea în fața nimănui. Ascultând-o pe Milica, ghida noastră, cu câtă însuflețire vorbește despre milenara istorie a celui mai tânăr stat european, n-am putut să nu mă întreb dacă nu cumva corturile din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău nu-s și ele un început de lanț montan, unul încă foarte tânăr și tocmai de aceea în stare să producă seisme, fie în conștiințele oamenilor, fie politice. Nu ne-ar strica…

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG