Ministerul Economiei şi-a stabilit 100 de priorităţi pentru primele 100 de zile de mandat. Restabilirea relaţiilor cu donatorii externi, în special cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) este prioritatea imediată, a spus ministrul Octavian Calmîc. Oficialului speră că misiune FMI ar putea veni în Moldova la finele lunii februarie.
Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, se declară optimist, întrucât majoritatea condiţiilor formulate de FMI au fost realizate. Luat la întrebări ministrul a dat de înţeles că de fapt, un singur angajament a fost pe deplin realizat şi anume revizuirea tarifelor la gaze naturale şi curent electric, majorare la care s-a revenit în noiembrie, după o suspendare de câteva luni.
Vorbind despre un alt angajament, şi anume asigurarea stabilități macroeconomice, ministrul Calmîc a precizat că Guvernul urmează să discute, săptămâna viitoare, legea bugetului şi a politicii fiscale pentru 2016.
Cât priveşte condiţiile FMI legate de sectorul bancar, Octavian Calmîc a menţionat că s-a intrat în procesul de lichidare a celor trei bănci devalizate, dar a evitat să spună exact la ce etapă se află auditul internațional la alte trei bănci aflate sub administrarea specială a BNM:
„Noi considerăm că există toate premisele pentru organizarea unei noi misiuni a FMI unde vom discuta toate aceste elemente. Sperăm totuşi că în luna februarie vom avea o misiune.”
Amintim că în ultima sa vizită în Moldova, în septembrie anul trecut, delegaţia FMI a refuzat să negocieze şi să semneze un acord de creditare a Republicii Moldova, inclusiv din cauza demisiei Guvernatorului BNM. Premierul de atunci, Valeriu Streleţ, declara că FMI ar putea relua negocierile după ce o nouă conducere a Băncii Naţionale va fi confirmată de Parlament. Ministrul economiei Octavian Calmîc a spus astăzi însă că o nouă conducere a BNM nu se numără printre condiționările FMI:
„În documentele noastre oficiale nu este o astfel de condiţie.”
Fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţă, spunea recent într-un interviu pentru Europa Liberă că nu există deocamdată şanse ca guvernul Filip să obţină un acord cu FMI, pentru că aceasta ar însemna ca fondul să închidă ochii la problemele din sectorul bancar de la Chişinău.
Lipsa unui acord de finanţare cu FMI nu împiedică, însă, accesarea împrumutului de 150 de milioane de euro promis de România, a mai dat asigurări Octavian Calmîc, în contextul vizitei de mâine a premierului moldovean la Bucureşti:
„Acordul de împrumut cu România pentru primele tranşe nu prevede această condiţie a existenţei programului cu FMI.”
Chiar dacă săptămâna trecută, ministrul finanţelor anunţa situaţie critică în haznaua statului în luna februarie, ministrul economiei Octavian Calmîc a încercat să recurgă la arsenalul de promisiuni considerate, de unii analişti, drept populiste, la unison cu premierul Filip, forţat să convingă cât mai curând posibil societatea că poate demara în trombă:
„La etapa aceasta nu punem accentul pe reducerea cheltuielilor. Ba din contra, planificăm un şir de creştere a cheltuielilor pe parte ce ţine de compensări la creşterea tarifelor, pentru majorări de pensii pentru cei care primesc pensii sub minimum de existenţă şi multe alte elemente care vor fi parte a politicii bugetar-fiscale pentru 2016.”
Punerea în aplicare a Acordului de Asociere, implicit a celui de liber schimb, precum şi resetarea relaţiilor comerciale cu Federaţia Rusă, dar şi cu ceilalţi parteneri din spaţiul CSI sunt alte priorităţi de pe lista Ministerului economii de pe agenda sa de până în luna mai.