Linkuri accesibilitate

Soarta minorităților sexuale din India


India e una din cele 75 de țări ale lumii în care homosexualitatea este ilegală.

În a doua cea mai populată țară a lumii, India, soarta minorităților sexuale s-a aflat în ultimii ani pe un traseu plin de suișuri și coborâșuri, reflectând confruntarea dintre modernitate și tradiționalism prin care trece societatea indiană.

Săptămâna aceasta, Curtea Supremă de Justiție de la New Delhi a anunțat că a cerut unui complet de cinci judecători să stabilească dacă legea anti-gay din perioada colonială, mai precis din anul 1860, care prevede o pedeapsă maximă de zece ani de închisoare, este sau nu constituțională.

Avocații pentru drepturile omului spun că însăși acceptarea cazului de către instanța supremă este o victorie. Dacă judecătorii refuzau să se ocupe de această chestiune, ea urma să fie încredințată parlamentarilor. Iar actuala componență predominant conservatoare a legislativului Indiei ar face foarte probabilă menținerea legii din secolul XIX, cunoscută drept „secțiunea 377”.

Soarta minorităților sexuale din India
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:43 0:00
Link direct

În India, sondajele de opinie arată că trei sferturi din cei peste un miliard de locuitori au o părere proastă despre homosexualitate, iar un procent încă și mai mare resping ideea egalității conjugale.

Este una din temele care divizează cel mai mult segmentul social urbanizat, cosmopolit din marile orașe și cele două treimi din populația indiană care trăiesc în satele încă înapoiate.

Într-o dezbatere televizată, avocatul pentru drepturile omului C.A. Sundaram a explicat de ce crede că judecătorii Curții Supreme nu ar trebui să se lase impresionați prea mult de către starea mentalităților indiene, nici de discuția fără de sfârșit dacă homosexualitatea este ceva înnăscut sau dobândit:

„Este complet irelevant să te întrebi dacă homosexualitatea este lăsat de Dumnezeu sau inventată de om. Dacă legea constituțională îți dă dreptul la viață privată, la relații consimțite între persoane adulte care nu fac rău vreunei alte persoane, atunci discuția despre originile homosexualității este inutilă. Aici intervine importanța toleranței. Toleranța nu înseamnă să accepți ce vrea majoritatea, ci să accepți ce vrea minoritatea. Asta este adevărata importanță a toleranței. ”

Homosexualitatea a fost de-criminalizată în India în 2009, dar după numai patru ani Curtea Supremă a reinstituit interdicția, într-un pas înapoi mai rar întâlnit într-o țară democratică.

Iată cum a descris evenimentul la o conferință publică omul de afaceri indian Parmesh Shahani, una din puținele celebrități din India care își recunosc public apartenența la minoritățile sexuale:

„Imaginați-vă că sunteți anunțat că sunteți liber, iar peste patru ani vi se spune din nou că nu sunteți liber. Vi se spune că sunteți egal cu ceilalți, iar peste patru ani vi se spune din nou că nu sunteți egal”.

India este în prezent una din cele 75 de țări ale lumii în care homosexualitatea este ilegală.

Deși legea din 1860 este rar aplicată, ea este folosită pentru intimidare, hărțuire, șantaj și extorcare de bani de la homosexuali.

Guvernul indian anterior, dominat de Partidul Congresului, promitea să înlăture legea anti-gay, dacă va câștiga din nou alegerile în 2014.

Dar le-a pierdut, iar noua guvernare, naționalistă, alcătuită de Partidul Bharatiya Janata al premierului Narendra Modi, a profitat de majoritatea confortabilă în parlament pentru a respinge orice tentativă de progres în privința drepturilor persoanelor LGBT.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG