Linkuri accesibilitate

Andrei Năstase: „trebuie să scoatem statul din captivitate. Acesta e doar un început”


Reacții la decizia Curții Constituționale privind alegerea președintelui de către popr.

Vineri a expirat termenul de 30 de zile dat autorităților de Forumul Civic, o structură ce reunește liderii politici ai protestatarilor, dar şi reprezentanți ai societății civile, pentru a da curs unei liste de revendicări. Principalele două revendicări au fost „rezolvate” - prin decizia de vineri a CC, președintele țării va fi ales direct. Iar alegeri anticipate nu pot avea loc pentru că nu există nici un motiv legal, guvernul funcționează, alegerea președintelui nu se mai face în parlament. Rămân însă multe alte revendicări importante: amendarea legislaţiei din domeniul bancar, pentru a preveni spălarea banilor şi interzice companiilor off shore să deţină acţiuni în bănci; revocarea conduceri CNA; avansarea reformelor în domeniul justiţiei şi a compaterii corupţiei ş.a. Liderii protestatarilor spun că odată ignorate revendicările lor nu le rămâne altceva decât să organizeze noi manifestaţii.

Revenirea la alegerea directă a președintelui de către popor a fost una dintre revendicările pe care au insistat protestatarii anul trecut. Ea se regăsește şi în rezoluţia înmânată guvernării de către Forumul Civic. Dar decizia Curţii Constituţionale pe acest subiect nu anulează celelalte cerinţe, implicit nimeni nu renunţă la proteste, spune preşedintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.

„Este o mică victorie a noastră. Această hotărâre a Curţii Constituționale vine în anticiparea unei reuşite fără precedent a societăţii civile, care a fost deşteptată, a fost mobilizată de către Platforma Demnitate și Adevăr. S-au văzut oleacă amenințați de cele peste 400.000 de semnături pe care le-am acumulat până astăzi şi mai avem o săptămână şi iată că au vrut să dezamorseze anumite lucruri. Trebuie să vedem ce spune Forumul Civic, ce spun reprezentanții partidelor protestatare, după asta vom lua o decizie. Cert este că protestele nu vor înceta. Cu o rândunică nu se face primăvara şi trebuie s-o ducem până la capăt, trebuie să scoatem statul din captivitate. Acesta e doar un început”.

Liderul socialiştilor Igor Dodon afirmă că guvernarea nu i-a convocat la negocieri pe reprezentanţii Forului Civic, chiar dacă majoritatea parlamentară a votat câteva legi cerute de societatea civilă şi partidele de opoziţie, în opinia sa, doar a mimat câteva cedări:

„Haideţi să vedem ce-a fost în această perioadă: procurorul general a plecat, legea procuraturii a fost votată, legea cu media a fost votată nu în forma care s-a dorit, dar totuşi un pas a fost făcut, legislaţia cu Banca Naţională în prima lectură s-a votat şi Drăguţanu aşa am înţeles că pleacă şi o să fie o persoană nouă. Unii paşi s-au făcut, dar sincer nu sunt mulţumit, pentru că în mare parte pare mimare a reformelor şi cedărilor din partea guvernării”.

Lista de revendicări în forma iniţială era mult mai mare, iar versiunea înaintată autorităţilor a fost rezultatul unui compromis, spune directoarea Transparency International Moldova, Lilia Carasciuc, care a participat la proteste şi este unul dintre liderii Forumului Civic. Prin urmare, crede ea, termenul dat de o lună era realist.

„Pe multe din aceste măsuri deja proiectele de legi exitau, trebuiau doar adoptate. Noi am întins o mână de ajutor ce s-ar putea de făcut pentru a scoate tensiunea din ţară. Unele revendicări care parcă ar putea fi raportate că ceva s-a făcut nouă ne pare că facem un pas înapoi. Pe de o parte, facem reforma sistemului judiciar, pe de altă parte vedem cum a fost înaintată şi votată candidatura lui Mihai Poalelungi fără nici un fel de concurs. Pe de o parte, spunem că delimităm deconcentrarea mass-media, pe de altă parte, unele din aceste canale vor avea licențe până în 2021”.

Rezoluţia înaintată guvernanților include modificarea legislaţiei din domeniu bancar, cu sporirea independenței BNM şi împiedicare instanţelor să blocheze deciziile BNM şi CNPF; de asemenea cu interzicerera companiilor off shore să fie acţionari la instituţiile bancare. Tot în domeniul financiar-bancar a fost cerută organizarea unui concurs transparent de alegere a guvernatorului şi viceguvernatorilor, la care să fie implicaţi experţi din ţările UE.

Un alt pachet de revendicări vizează promovarea reformelor în justiţie şi combaterea corupţiei, inclusiv revocarea conducerii CNA şi alegerea prin concursuri publice şi transparente a conducerii Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupţie, CNA, CCA, CEC.

De asemenea, reprezentanţii protestatarilor şi ai societăţii civile au revendicat revizuirea legislaţiei referitoare la finanţarea partidelor politie şi amendarea legii din domeniul media care să limiteze concentrarea instituţiilor de presă. Un alt punct din rezoluţie prevede încetarea persecuţiilor politice, inclusiv pe numele membrilor grupului Petrenco.

Directoarea Transparency International Moldova, Lilia Carasciuc, constată că majoritatea doleanţelor protestatarilor şi societăţii civile au fost ignorate de autorităţi, de aceea ei se simt cumva „traşi pe sfoară”. Totuşi, singura lor soluţie e să reia demonstraţiile şi să facă în continuare presiuni. Lilia Carasciuc e de părere că cetăţenii care protestează nu trebuie să cedeze, dacă o vor face, înseamnă că ei nu merită democraţia.

Previous Next

XS
SM
MD
LG