Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de prezență în Cehia, organizația Greenpeace a anunțat că-și ține reuniunea mondială anuală din iunie la un hotel din Praga. „Nu avem nici o conferință Greenpeace”, mi-a spus însă o doamnă de la recepție, când l-am căutat pe șeful filialei cehești, David Murphy. „Sigur?”. „Sigur.”. David, aflat într-o sală de la etajul I, mi-a explicat când ne-am întâlnit în sfârșit că spre deosebire de alte hoteluri din occident acesta, de la Praga, n-a ținut să se „mândrească” neapărat cu oaspeții lui „verzi”. Cei mai celebri ecologiști din lume au în repertoriu și gesturi controversate, ca „înlănțuirea” de furnale sau culcatul pe șinele de cale ferată. Indiferent de motiv, la hotelul din Praga semnele care indicau direcția spre conferință erau niște inițiale misterioase, nu logo-ul care proclamă pacea verde mondială.
David Murphy: „Greenpeace a fost deja activă în Cehoslovacia comunistă, înaintea căderii Zidului Berlinului. Primul nostru protest în Cehoslovacia a fost în 1984. A fost opera activiștilor Greenpeace din Austria, în cadrul unei campanii pan-europene împotriva „ploilor acide”. În anii 1980 situația poluării atmosferice în general era mult mai rea decât acum. Activiștii noștri au ales atunci 4 centrale energetice dintre cele mai mari din întreaga Europă, iar a 3-a cea mai mare era și este în Cehia. Au arborat câte un banner pe fiecare din acele centrale cu câte o literă din cuvântul „STOP”. În Cehoslovacia, așa-numitele miliții populare au deschis focul asupra activiștilor noștri. [au scăpat cu viață pentru că i-a arestat poliția „normală” - după care au fost expulzați - nota red.]
A doua acțiune a fost după avaria atomică de la Cernobîl, în 1987, când, iarăși, activiști Greenpeace străini au desfășurat un banner la Muzeul Național din Praga, pentru a atrage atenția asupra catastrofei tăinuite de sovietici. Au urmat, desigur, alte acțiuni în anii 1990 împotriva completării și extinderii centrale nucleare cehești Temelin, iar reprezentanța noastră la Praga a fost înființată în 1991.
Europa Liberă: Au distrus economiile și regimurile comuniste est-europene natura mai mult decât cele din țările occidentale democratice?
David Murphy: Ceea ce au distrus regimurile comuniste a fost voința și interesul de a rezolva în mod activ problemele mediului, la nivel civic. Comunismul a distrus societatea civilă, iar în interiorul fiecăruia dintre noi, ca parte a societății, a distrus voința și interesul de a coopera cu ceilalți pentru rezolvarea problemelor. În fosta Cehoslovacie a existat o mișcare de apărare a mediului, pentru că situația mediului aici era atât de catastrofală. La fel de gravă era situația în Germania de Est, în sudul Poloniei, în mod special în România - unde se defrișa masiv, se distrugeau pădurile primordiale... În zilele noastre situația s-a îmbunătățit în ce privește poluarea aerului, poluarea apei, iar ăsta este mai ales meritul legislației UE, care este mult mai strictă decât aceea a fostelor regimuri comuniste.
Marea problemă actuală a Europei de est este însă sectorul energetic. În vestul Europei - în Germania, Marea Britanie, chiar și în Italia, Spania - energia regenerabilă avansează. Italia își produce 30% din energia electrică din surse regenerabile. În Cehia procentul este de 8%. Cehia obține cam 65% din electricitate din arderea lignitului. La fel stau lucrurile în Polonia. Există un lobby formidabil al cărbunelui în aceste țări, un lobby al combustibililor fosili care dictează politica energetică în această regiune. Iar această politică are o mare contribuție la schimbarea climatică.
Europa Liberă: În anii trecerii la economia de piață, în țări est-europene ca România sau Moldova una din cele mai vizibile transformări în natură a fost umplerea ei de sticle și pungi de plastic. Este un fenomen grav pentru natură, sau numai urât la privit?
David Murphy: Cred că problema cea mare este „normalitatea” acestor stări de lucruri. Una din marile probleme după căderea comunismului a fost ideea latentă în mințile multor oameni din estul Europei, că au fost „văduviți” de 50 de ani de consum și prosperitate, că „viața” ne datorează o recuperare a acestei „pierderi”. Vrem tot ce este nou, vrem stilul de viață consumerist, al economiei lucrurilor cu unică întrebuințare, a aruncării lucrurilor la gunoi în schimbul altora, noi. Plasticul și pungile - asta a fost cea mai vizibilă manifestare a acestui nou stil de viață.
Ceea ce cred eu că este necesar este un fel nou de a privi lucrurile. Ceea ce ne aduce în viață bucurie și împlinire nu este cât cumpărăm, ci ce facem, ce relații avem unii cu alții. Ar fi bine să nu ne mai înșelăm spunându-ne că ne vom simți mai bine dacă ne cumpărăm cutare sau cutare lucru. A fi atent la natură este important pentru că și noi suntem o parte din ea. Noi depindem de natură și nu suntem mai presus de ea. Suntem o simplă parte dintr-un ecosistem integral. Iar dacă-l distrugem ca să ne oferim plăcerea trecătoare de a consuma, nu ne comportăm normal, în opinia mea. E important ca oamenii să înceapă să vorbească despre asta, să gândească altfel. Este important să începem să creăm o nouă normalitate, pornind de la câteva lucruri simple: de pildă că nu este acceptabil să ne distrugem râurile cu plastic. Știați că în prezent în oceanul planetar se află o tonă de plastic pentru fiecare patru tone de pește? Iar în 20 de ani raportul va fi unu la unu?
Europa Liberă: Credeți că această „nouă normalitate” a protecției mediului devine dominantă, că opinia publică se schimbă radical în această privință măcar în țările industrializate?
David Murphy: Cred că da. Oamenii devenit mai conștienți, lucrurile se schimbă în bine. Și nu este vorba numai despre mediu. Uitați-vă ce se întâmplă în Statele Unite, unde căsătoriile între persoane de același sex devin deja ceva normal, iar acum 10 ani erau ceva de neimaginat, un tabu. Cred că în general oamenii recunosc în măsură tot mai mare că diversitatea este o putere, nu o amenințare și că a avea grijă de mediu poate fi ceva care să facă plăcere, nu doar o dietă fără de sfârșit cu tofu, grâu încolțit ș.a.m.d., că poate fi un izvor de bucurie, poate să-ți umple viața de înțeles, poate să creeze legături mai puternice în comunitate. Cred că asta se schimbă într-adevăr, că asistăm în multe privințe la o resurecție a „puterii celor mulți”. Dacă vă gândiți de exemplu la evenimentele din Ungaria, unde oamenii s-au mobilizat când premierul Viktor Orban, un lider anti-democratic, a încercat să impună o taxă pe internet. Sute de mii de oameni au ieșit atunci în stradă la Budapesta. Sau în România, unde acum proiectul exploatării cu cianuri de la Roșia Montană este ceva considerat în mod universal o idee rea... Majoritatea românilor cred acum că prețul de mediu care ar trebui plătit nu merită câștigul financiar al eventualei exploatări de aur cu folosirea unor substanțe extrem de toxice.
Europa Liberă: Un recent sondaj de opinie arăta că în Europa schimbarea climatică este pe locul doi în topul „amenințărilor”, după terorism. E drept însă că asta era „media” continentală…
David Murphy: Cred că încă există o schismă între vestul și estul Europei, vizibilă și în rezultatele Eurobarometrului, publicația de sondaje a UE. Dacă întrebi un vest-european care este cea mai mare amenințare ecologică, va răspunde „schimbarea climatică”. În occident există o convingere larg-răspândită că schimbarea climatică este un pericol mare și actual. În Est, conștientizarea este mai scăzută. Mai presante sunt pentru oameni calitatea aerului, calitatea apei și solului, absența spațiilor verzi în zonele urbane și abia apoi, mai spre coada listei veți găsi schimbarea climatică. Cehia a fost condusă zece ani de unul din cei mai proeminenți și mai vizibili avocați ai negării schimbării climatice, anume fostul președinte Vaclav Klaus. Noul președinte, Milos Zeman, încă folosește termeni ca „extremiști verzi”... [râde] Poate că totuși un pas minuscul în direcția cea bună, pentru că înainte eram numiți „eco-teroriști”.
Europa Liberă: Greenpeace devine, deci, mai „respectabilă” pe măsură ce lumea își dă seama că pericolul distrugerii sistemului planetar, de care ați vorbit printre primii, este real.
David Murphy: Cred că foarte mulți oameni au împărtășit întotdeauna valorile în care credem noi. Nu cred că este vreun mare conflict între „valorile Greenpeace” și valorile generale ale democrațiilor liberale. Cred că unii au avut rezerve de metodele folosite de noi. Nu toată lumea este de acord cu „acțiunea directă”. Pentru mine, asta echivalează cu nesupunerea civică, iar nesupunerea civică este unul din pilonii societăților democratice. Sunt situații când ești dator să-ți faci opinia auzită chiar dacă încalci legea, asumându-ți răspunderea - asta este parte a democrației. Martin Luther King a recurs la nesupunerea civică non-violentă, o piatră de boltă a mișcării pentru drepturi civile din Statele Unite. Greenpeace se întemeiază pe ideea că nesupunerea civică este o metodă legitimă de a atrage atenția sau de a schimba ceva.
