Jurnalista Natalia Morari s-a plâns că a fost avertizată „să aibă grijă” de securitatea sa după ce i-a invitat în emisiunea „Interpol” de la TV7 pe fostul oficial de la CNA, Mihail Gofman, şi fostul angajat al Băncii Sociale, Serghei Sagaidac. Cei doi au descris în trei emisiuni succesive, moderate de Morari, furtul din sistemul bancar moldovenesc şi l-au numit pe Vlad Plahotniuc drept primul şi cel mai important „beneficiar” al fraudei, dar nu au dat deocamdată curs citațiilor de a depune mărturii oficiale în faţa procurorilor.
Natalia Morari spune că a fost avertizată printr-un SMS „prietenesc” de „o sursă” din instituţiile de stat că i s-ar putea înscena anumite lucruri neplăcute, după ce săptămâna trecută în două emisiuni ale sale i-a avut drept protagoniști pe Gofman şi Sagaidac.
Primul a fost timp de peste un deceniu, între 2005 şi 2014, şef-adjunct al Serviciului CNA pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, structură care urmăreşte toate tranzacţiile financiare mai mari de 100 de mii de lei, prin urmare se prezumă că ar fi trebuit să observe neîntârziat şi să raporteze scurgerile de capital prin care a avut loc frauda bancară din noiembrie 2014.
Concediat cu jumătate de an înainte de furtul miliardului, Mihail Gofman a dezvăluit lunea trecută la „Interpol” schema după care ar fi avut loc acesta. Potrivit lui, emisia de acţiuni din 2013 prin care omul de afaceri Ilan Shor afiliat politicianului Vlad Filat a intrat în posesia Băncii de Economii a fost fictivă, a urmat o devalizare în câteva etape a băncii, iar ulterior băncile controlate de politicianul Vlad Plahotniuc şi omul de afaceri Veaceslav Platon au efectuat plasamente în BEM, pentru a le extrage ulterior sub formă de credite neperformante, pentru că au ştiut că îşi vor recupera banii prin implicarea rezervei de stat. Gofman a mai spus că structurile de drept au urmărit pasiv întreaga fraudă, fără să facă nimic. Potrivit lui, Vlad Filat este singurul fost demnitar prins, dar nu singurul care a participat sau a știut, precum şi că mai multe persoane care au avut acces la informaţiile despre furt, printre ei fostul deputat liberal-democrat Ion Butmalai, ar fi decedat în circumstanţe suspecte.
A urmat o altă emisiune înregistrată prin Skype cu Serghei Sagaidac, care s-a prezentat ca fost şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacțiilor în cadrul Băncii Sociale, o altă bancă din proprietatea lui Shor participantă la fraudă. Aflat în Marea Britanie, unde spune că s-a refugiat în scopuri de siguranţă, fostul angajat bancar a sugerat o listă din 24 de nume, inclusiv cel al democratului Vlad Plahotniuc, care ar trebui să fie audiaţi pentru că ar deţine informaţii folositoare anchetei.
La o săptămână de la dezvăluirile celor doi, presa a scris că Mihail Gofman s-ar afla în SUA, la invitaţia fundaţiei Hermitage, de unde a continuat lanţul deconspirărilor. Natalia Morari a găsit de cuviinţă să-l intervieveze din nou, prin intermediul reţelelor, iar fostul demnitar de la CNA a descris deja o altă schemă – cea prin care sistemul bancar moldovenesc ar fi spălat în jur de 20 de miliarde de dolari proveniți de la mafia din Rusia deconspirată şi de avocatul rus anticorupţie Serghei Magniţki, mort în închisoare la Moscova. Subiectul căpătase rezonanță în presa de la Chişinău în 2015, când RISE Moldova descrisese cazul într-o investigaţie numită „Spălătorie rusească”.
Fostul ofiţer al CNA a lăsat de înţeles că tranzacţiile au fost acoperite de acelaşi Vlad Plahotniuc. Iar pe final de emisiune el a avut o sugestie şi pentru jurnalista care îl intervieva. Gofman i-a zis Nataliei Morari să fie atentă, că s-ar putea confrunta în continuare cu anumite provocări.
În acel moment, şi jurnalista a sonorizat textul unui avertisment, pe care afirmă că l-a primit prin SMS: să aibă grijă la sala de sport sau când traversează hotarul, pentru că i s-ar putea întâmpla anumite lucruri.
Natalia Morari nu a precizat dacă a livrat informaţia poliţiei ca s-o investigheze.
O anchetă publicată de Anticoruptie.md a dat între timp detalii necunoscute şi despre Serghei Iartalov, identificat ca „arhitect” al fraudei, după dezvăluirile lui Gofman. Potrivit materialului, cu proprietăți și afaceri în SUA, Serghei Iaralov, la moment, nu are nici o companie înregistrată pe numele său și nu administrează nici o afacere în Republica Moldova. Jurnaliştii de investigaţie au mai scris că pe Serghei Iaralov îl leagă de Vlad Plahotniuc afacerile, iar în ultimi ani și politica: a participat la negocierile din 2014 și 2015 privind formarea majorității parlamentare, iar prezența acestuia la discuții era explicată de către fruntași din PD prin faptul că acesta este membru al Consiliului Politic Național al formațiunii.