2001: Începutul epocii Voronin

„Un populism ordinar”, avea să constate o parte a presei, care susținea că echipa lui Vladimir Voronin are lozinci, nu şi specialiști capabili să se ocupe de treburile țării. În plus, unii comentatori i-au demontat retorica anticorupție şi de negare a schimbărilor din ultimii zece ani.

Generalul de miliţie Vladimir Voronin provenea din cercul nomenclaturii rusofile, a scris „Jurnal de Chişinău”, iar ziarul de limbă rusă „Moldavskie Vedomosti” a relatat, înainte de alegeri, că Voronin a fost consultat de fostul şef al KGB al URSS, Vladimir Kriucikov, participant activ la puci. Era citată publicația moscovită „Nezavisimaia gazeta”, care susținea că liderii de la Kremlin erau preocupați de situația din Moldova şi că aranjau cine să fie noul președinte la Chişinău: Petru Lucinschi sau Vladimir Voronin. Situația era asemuită cu alegerea guvernatorului de Tiumen sau Ciukotka, mai nota „Moldavskie Vedomosti”.

În discursul său de candidat la postul de şef al statului, publicat de oficiosul „Moldova Suverană”, Voronin declara că: „Este imoral să vorbeşti de democraţie când dreptul la o viaţa decentă este încălcat în cel mai brutal mod”. El i-a condamnat pe toţi predecesorii săi, care, în opinia sa, se făceau vinovaţi de „zece ani de rătăcire, confruntări interetnice, anarhie criminală şi umiliri sociale”.

Potrivit ziarului oficial „Moldova Suverană”, performanța comuniştilor se explica prin faptul că: „ei reprezintă cea mai unită formaţiune, cu cele mai stabile teze pragmatice, cum sunt: revizuirea privatizării ruinătoare şi aducătoare de nedreptate socială, reanimarea economiei naţionale cu forţe proprii, scoaterea în vileag a celor ce s-au căpătuit pe seama creditelor de milioane şi milioane de dolari”.

„Moldovsckie Vedomosti” a scris că noul cabinet de miniştri, condus de „tehnocratul” Vasile Tarlev, fost şef la fabrica de bomboane Bucuria, s-a dovedit a fi, în mare parte, guvernul lui Lucinschi/Braghiş. „Din 17 membri ai executivului, 11 au fost miniștri şi viceminiştri în cabinetul precedent sau au candidat la parlamentare pe lista Alianţei Braghiş. Se vede că o duc rău cu cadrele de vreme ce votează un guvern format, în cea mai mare parte, din oameni care au avut legătură directă cu acele bilanţuri triste despre care ne-au tot vorbit”.

„Ca un ţap după morcov”

Cu o datorie externă ce ajungea aproape la 2 miliarde de dolari, liderul comuniştilor a spus la început că guvernarea se va descurca singură şi că nu are nevoie de celelalte tranșe de împrumut de la Banca Mondială şi FMI. Din acea perioadă datează declaraţia lui Voronin: „Ce noi alergăm după aceste credite ca un ţap după morcov?” Peste câteva luni, preşedintele comunist afirma că „ambiţia de a ne descurca fără credite speciale este greu de realizat”. În timp ce majoritatea parlamentară, numită de presă şi „maşinăria de vot”, adopta legi contrareformă, sfetnicii președintelui puneau pe seama premierului Vasile Tarlev faptul că relațiile cu instituțiile internaționale nu erau restabilite.

Creditele externe luate în primul deceniu de independenţă au fost intens discutate şi analizate de presă, mai ales că şeful statului făcea periodic declaraţii la acest subiect. Voronin a spus, bunăoară, că FMI şi Banca Mondială trebuie să-şi asume o parte din responsabilitate pentru situaţia în care se afla Republica Moldova, deoarece „ca un doctor, în toţi aceşti ani, au încercat să ne lecuiască de sindromul socialismului sovietic”. Pe de altă parte, potrivit „Moldavskie Vedomosti”, reprezentanții FMI au afirmat că s-a ajuns aici deoarece „pacientul nu a ascultat de doctor”.

Tot ziarul de limbă rusă „Moldavskie Vedomosti” le-a amintit comuniştilor că nu sunt aşa de cinstiţi precum pretind a fi şi că împovărarea statului cu credite externe a fost făcută pe timpul când aliaţii lor se aflau la putere, nicidecum al democraţilor. Guverne democratice, susţinea publicaţia, pot fi numite cele conduse de Valeriu Muravschi (1991-1992), Ion Ciubuc 2 (1998-1999) şi Ion Sturza (1999, timp de nouă luni), care au luat împreună doar 75 de milioane de dolari din cele peste 700 contractate de guvern. Comuniştii i-au sprijinit pe agrarieni în perioada 1994-1998, în acel parlament erau Prijmireanu, Jdanov, Todoroglo, iar Iovv era ministru.

„Anume acea guvernare şi-a asumat datorii şi garanţii ale întreprinderilor mari, conduse, de asemenea, de aliaţii voştri. (…) Pe vremea lui Vasile Iovv, ministru al Transporturilor în Guvernul Sangheli, a fost reparat drumul Sărăteni-Soroca din banii BERD, fără să fie organizată o licitaţie la achiziţionarea materialelor de construcţie, iar bugetul a fost prejudeciat cu peste un miliard de lei, potrivit constatărilor Curţii de Conturi”, a scris „Moldavskie Vedomosti”.

Despre cât de determinaţi erau comuniştii să lupte cu corupţia a scris şi un alt ziar de limbă rusă, „Ekonomiceskoe Obozrenie”. Publicaţia relata că preşedintele judeţului Edineţ, comunistul Ion Guţu, a declarat că PCRM nu a îndreptăţit aşteptările electoratului, în campanie a spus una, iar acum face cu totul altceva. El s-a referit la lupta cu „prihvatizarea, iar după alegeri, comuniştii exact cu asta se ocupă”, referindu-se la fabrica Nord-Zahăr, unde unul dintre principalii acţionari era fiul şefului statului, Oleg Voronin.

„Jurnal de Chişinău”, din 24 octombrie, a inserat în paginile sale o traducere a unui articol din „Argumentî i faktî” despre tentativa guvernării de a monopoliza IP-telefonia, care, în opinia jurnaliştilor ruşi, ar aduce mari avantaje doar unei singure companii, TreiTelecom. Această firmă, controlată de omul de afaceri Boris Birştein, prin intermediul oamenilor săi de încredere – Vladimir Colesnicenco şi Vladimir Molojen (ultimul şef al Departamentului pentru Tehnologii Informaţionale), ar încasa un comision gras, circa 40%, din profitul monopolistului din domeniul telecomunicațiilor, se mai spune în articolul menţionat. „TreiTelecom revinde cetăţenilor aceste servicii şi obţine din nimic bani grei. (…) În 1994, TreiTelecom se numea Registru, care a început a elibera acte de identitate la preţuri extrem de pipărate”, scria „Argumentî i faktî”.

FMI şi Banca Mondială aşteptau ca guvernarea să continue reformele în sectorul agrar şi energetic, să continue privatizarea, inclusiv să fie vândut Moldtelecom. După multiple promisiuni ale guvernanţilor, la sfârşit de an, ministrul Agriculturii Dumitru Todoroglo, un politician declarat împotriva reformei agrare, care pleda pentru păstrarea colhozurilor, a sfidat Banca Mondială, refuzând să semneze acordul convenit, fapt ce a dus la întreruperea relaţiilor abia reluate, scria „Ekonomiceskoie Obozrenie”. În plus, mai adăuga publicaţia, FMI era nemulţimit de acordul semnat cu Gazprom, care prevedea că 20 de dolari din tarif vor fi achitaţi eşalonat în decurs de trei ani, cu un procent de 7% anual. FMI a calificat această înțelegere ca un nou credit extern, când guvernarea promisese să nu se mai împrumute, şi aşa datoriile pentru gaze erau de peste jumătate de miliard de dolari.

După ce au amânat la nesfârşit privatizarea întreprinderilor vinicole şi de prelucrare a tutunului, o cerință a organismelor internaționale, decidenţii de la Chişinău păreau dispuşi să le cedeze ruşilor în schimbul datoriilor.

„Jurnal de Chişinău” susţinea că, în primul an de guvernare, comuniştii au bătătorit drumul la Moscova, unde aveau un tip de discurs, iar când mergeau în capitalele europene făceau declarații integraționiste. „Faptul că timp de un an de guvernare comunistă nu am reuşit să deblocăm finanţarea externă pe linia FMI şi a Băncii Mondiale, de care, la rândul său, depind investițiile de capital străin, demonstrează că din acest punct de vedere nu ne-am mişcat nici măcar cu un pas înainte, că ne aflăm acolo unde ne-a lăsat Guvernul Braghiş, care, la rândul său, nu se mișcase prea mult de la locul unde a fost dat jos Guvernul Sturza. Atât de mult ne-am temut de „terapia de şoc”, încât azi nu mai avem ce pierde”, a scris „Jurnal de Chişinău”.

„Starea economiei naţionale reclamă în continuare măsuri de liberalizare şi despovărare a statului de unele obligaţiuni de ordin social şi economic (din simplul motiv că acesta nu şi le poate onora)”, concluziona sursa citată.

Relaţia cu Tiraspolul, de la succes la „război”

Printre primele acţiuni ale noii guvernări a fost reluarea dialogului cu liderii de la Tiraspol, mai ales că rezolvarea cât mai urgentă a problemei transnistrene era principalul obiectiv al noii puteri, potrivit ziarului „Moldova Suverană”.

La două zile de la ceremonia de învestire, Voronin s-a întâlnit cu Igor Smirnov. La a doua întrevedere, din mai, preşedintele moldovean i-a înmânat lui Smirnov propunerile sale pentru statutul regiunii. Conform proiectului, scria „Moldova Suverană”, Moldova şi Transnistria vor avea statut de unități administrative. Partea transnistreană va avea drapel, stemă etc. şi pe teritoriul său va fi garantată funcționarea a trei limbi oficiale. Urmau a fi comune apărarea statului, politica externă, sistemul juridic etc. În acea perioadă, a mai scris ziarul oficial al guvernului, liderii transnistreni stăruiau asupra prejudiciilor materiale pricinuite în conflictul armat şi aşteaptau scuze din partea Chişinăului.

Pe 5 mai, la cererea lui Voronin, a fost eliberat Ilie Ilaşcu, condamnat de regimul separatist de la Tiraspol pentru acte de terorism. „Eliberarea s-a făcut la indicaţia decidenţilor de la Moscova, menţiona „Jurnal de Chişinău”, nici că se putea o dovadă mai bună că Moscova şi nimeni altul controlează situaţia din Transnistria”.

Ilaşcu a recunoscut, într-un interviu pentru „Jurnal de Chişinău”, că, într-o oarecare măsură, merita să fie condamnat: „N-am fost un sfânt. Am activat în spatele frontului. Nu-mi pare rău de ceea ce am făcut, pentru că mă gândeam că am în spate un stat constituțional care, chiar de cad, va avea grijă de familia mea. (…) Nu m-am dus de capul meu, am fost mobilizat şi ce mi s-a spus aceea am executat. Bineînțeles că am avut alte solicitări; mi-am muşcat buzele, dar nu am făcut-o, pentru că mi s-a interzis, că, dacă o făceam, nu mai era azi nici Şevţov, nici Smirnov, nici Maracuţa. Mi s-a spus: „Ne trogati!” (Nu-i atinge – rus.) Şi nu i-am „trogăit”.

După succesul cu eliberarea lui Ilie Ilaşcu, preşedintele Voronin, însoţit de Mitropolitul Moldovei Vladimir, a pornit spre Mănăstirea Noul Neamţ din Chiţcani, unde se iscase un conflict cu reprezentanții regimului separatist. N-a fost însă lăsat să intre în regiune. El a declarat că „se încalcă dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, drept stipulat în acordurile semnate anterior între Chişinău şi Tiraspol”, mai relata „Jurnal de Chişinău”.

La primele două întâlniri cu Smirnov, potrivit Basa-pres, au fost semnate mai multe documente, prin care Chişinăul se angaja să scoată posturile interne de control de la Nistru, să recunoască actele emise de instituţiile din Transnistria etc. În septembrie relaţiile Voronin-Smirnov s-au deteriorat după introducerea de către Chişinău a noilor modele de ştampile. Până atunci Tiraspolul a avut o ştampilă eliberată de Chişinău, cu ajutorul căreia făcea comerț extern ocolind bugetul Republicii Moldova. Liderii de la Tiraspol au acuzat Chişinăul de blocadă economică.

Într-o adresare către cetăţenii din stânga Nistrului, Voronin a declarat că „teritoriul transnistrean a devenit, practic, reşedinţa multiplelor clanuri mafiote, care spală bani şi transferă peste hotare milioane şi milioane de dolari. Sub ochii noştri s-a format o grupare criminală transnațională care ignoră orice. Această grupare face contrabandă şi trafic de produse petroliere, țigarete, arme, droguri, carne vie şi este principalul sponsor al opozanților reunificării ţării”.

În replică, liderii de la Tiraspol, prin intermediul portalului Olvia press, citat de „Moldavskie Vedomosti”, i-a făcut „hoţi” pe Voronin şi Tarlev. Ei au susţinut că Voronin nu a adus argumente atunci când i-a acuzat de corupţie pe liderii RMN şi că, dimpotrivă, el însuşi ar fi fost implicat în acte de corupţie, amintindu-i de fiul său care ar fi cumpărat mai multe fabrici de zahăr.

La sfârşitul lui octombrie, peste 300 de vagoane cu marfă au fost blocate în Gara Bender. Voronin a plecat după suport la Moscova, să se plângă că nu se poate înţelege cu Smirnov, doar că Putin l-a îndemnat să găsească limbaj comun cu liderul separatist.

Ofensiva ideologică

În campania electorală, comuniştii au promis că limba rusă va deveni a doua limbă de stat şi că ţara va adera la Uniunea Rusia-Belarus.

Imediat după preluarea puterii, monumentele lui Lenin au început a reapărea pe socluri. În iunie, au avut loc la Chişinău proteste ale studenţilor şi profesorilor împotriva iniţiativei de a revizui „istoria”. La început de an şcolar, ministrul Învățământului Ilie Vancea a declarat pentru „Jurnal de Chişinău” că societatea nu este pregătită să treacă la acest curs şi că ministerul, cel puţin pentru moment, nu preconizează introducerea acestui obiect. În ceea ce priveşte disciplina obligatorie limba rusă, demnitarul susţinea că s-a făcut din lipsă de cadre didactice pentru limbile străine, în timp ce specialiştii de rusă şomează.

Potrivit ziarului de limbă rusă „Ekonomiceskoe Obozrenie”, în ultimele zile ale anului, grupul parlamentar PCRM a propus Curţii Constituționale un proiect de lege prin care limba rusă să devină a doua limbă oficială. Conform procedurilor, Curtea Constituţională trebuia să avizeze inițiativa. Victor Stepaniuc, liderul fracţiunii PCRM, a spus că cetăţenii vor avea dreptul să folosească liber limba rusă, statutul căreia nu va fi însă identic cu cel al „limbii moldoveneşti”.

Unii politicieni au acuzat guvernarea că, la câte probleme are de rezolvat, se ocupă de chestiuni neimportante, menite doar să tensioneze situaţia în ţară.

Tot la sfârşit de an, majoritatea comunistă din parlament a abrogat legea administrativă din 1998. Revenirea la raioane era văzută de „Jurnal de Chişinău” ca o contrareformă ce va costa statul nu mai puţin de jumătate de miliard de lei „sau 14% din veniturile pronosticate în bugetul pentru 2002, an în care Moldova trebuie să ramburseze sume uriașe creditorilor externi”. Publicaţia afirma că dizolvarea judeţelor, detestate de comunişti, va duce la distrugerea autonomiei financiare locale şi a întregului sistem al finanţelor publice. Singurul interes la acest capitol, au susţinut unele voci, a fost instaurarea controlului politic total asupra ţării.

„Ekonomiceskoe Obozrenie” a scris că abrogarea reformei administrative din 1998 s-a făcut fără dezbateri în plen. În zadar a încercat să explice fostul premier Braghiş că nu doar raioanele mici, dar nici primăriile satelor cu 400 sau 600 de suflete nu vor fi în stare să se hrănească.

O altă contrareformă, în opinia presei, ce putea complica şi mai mult relaţiile cu organismele financiarele internaționale, a fost amendarea legii privatizării ce permitea naționalizarea întreprinderilor care au acumulat datorii mari faţă de stat sau care sunt falimentare.