Europa Liberă: Domnule Pâslariuc, nemuritoarea aserțiune a lui Ștefan cel Mare ne învață că adevărații beneficiari ai independenței vor fi să apară încă. Și, totuși, cei tineri care au, cel puțin, 25 de ani ar fi trebuit să fie deja mândri de independența Republicii Moldova. Prin ce politici educaționale, pe parcursul acestui pătrar de veac, s-a obținut (dacă s-a obținut) această minimă mândrie a tinerei generații că sunt cetățeni ai unui stat independent, suveran, cel puțin teoretic?
Virgil Pâslariuc: „În primul rând, nu a lui Ștefan cel Mare, dar a lui Delavrancea, că ce a spus Ștefan cel Mare…”
Europa Liberă: …Dumnezeu știe.
Virgil Pâslariuc: „…noi nu știm exact. Era percepția unui om din secolul al XIX despre ce putea spune Ștefan cel Mare. Dar tot este, a propos, în legătură cumva cu ceea ce vom discuta astăzi fiindcă, într-adevăr, în secolul al XIX se puneau cam aceleași probleme cu crearea statelor națiuni, deci, un nou tip de entități politice și una dintre problemele de bază era problema solidarității cetățenilor. Se vorbea foarte mult și la acea vreme ce sunt, de fapt, aceste state, cum trebuie să le percepem. În ʾ91 noi am primit lucrurile acestea, nu știu cum, ni s-a părut nouă atunci firesc. Exista o Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, noi am preluat cam instituțiile ei, la un moment dat, am fost condamnați la independență, cu executare, cum s-a adeverit. Și iată până în ziua de astăzi noi nu știm ce să facem cu această independență. Evident că una din problemele de bază ale oricărui stat este cum să facă această coeziune socială, cum să îi întrunească pe cetățeni în jurul unei idei. Și noi știm că există multe politici educaționale, începe de la bază, de la temelie, de la școală, în această îndoctrinare în sensul bun al cuvântului în care copilului, viitorului cetățean i se inoculează niște idei civice, cum un cetățean ar trebui să se comporte în anumite situații.”
Europa Liberă: În ʾ89-ʾ91 a existat o bază firească, ca și cum, mișcarea de renaștere, coagularea în jurul cenaclului „Mateevici” și culminația – mulțimea din Piața Marii Adunări Naționale. Această energie s-a convertit în microloialități?
Virgil Pâslariuc: „Acea frondă, acea rebeliune pe care noi am cântat-o așa de frumos, deci, răzvrătiri împotriva unui sistem considerat ticălos, totalitar, ea, la un moment anume, a dat un rezultat. Numai că oamenii nu au știut ce să facă cu acele energii. Noi toți ținem minte acele frumoase imagini de la Marea Adunare Națională din ʾ89 sau din ʾ91. Problema era că mai departe oamenii nu au știut ce înseamnă să construiești un stat independent, când tu, practic, ești singur responsabil de acțiunile tale, cum cineva ar atinge o vârstă de maturizare, dar fără cei șapte ani de acasă, fără o etapă de educare. Iată noi cam am fost puși în fața acestei situații. Și, dacă ne amintim bine aceste energii, această mobilizare, noi foarte ușor atunci ne mobilizam, ne strângeam la adunări ș.a.m.d., dacă țineți minte, conflictul cu Găgăuzia, foarte ușor guvernul a mobilizat …”
Europa Liberă: …la chemarea lui Druc…
Virgil Pâslariuc: „…autobuzele în fața universităților, m-am întâmplat și eu pe atunci în această situație. Și ne-am dus să soluționăm ceva. Când am ajuns acolo, nu înțelegeam ce, de fapt, trebuia să facem. Și atunci pentru prima dată oamenii au înțeles că nu este suficient doar să mobilizezi aceste mase, dar trebuie să ai un plac, ceva, o viziune asupra viitorului. Și această viziune nu a existat. Eu mă tem că nici acum noi, practic, nu o avem.”
Europa Liberă: De ce? 25 de ani nu sunt suficienți?
Virgil Pâslariuc: „Noi avem un trecut, dar nu avem un viitor. Noi am pierdut, ca la aviație, linia orizontului, noi nu-l vedem. Și, din această cauză, noi am creat un stat și, la un moment dat, s-a înțeles că este mult mai ușor să faci un cetățean să moară pentru Patrie, decât să trăiască pentru ea.”
Europa Liberă: Ce frumos spus.
Virgil Pâslariuc: „Şi oamenii, când au înţeles că statul acesta nu este capabil să soluţioneze anumite probleme de bază, securitatea, bunăstarea ş.a.m.d., ei au început să plece, acel vot cu picioarele, despre care se vorbeşte în permanenţă.”
Europa Liberă: Dar noi avem o instituţie sau avem o branşă care se numeşte educaţia, care aceasta trebuie să facă. Spuneţi-mi, vă rog, faptul că la orele de clasă li se spune că trebuie să stai smirna în faţa drapelului sau că li se spune că e bine să-ţi iubeşti patria, are efect sau nu?
Virgil Pâslariuc: „Cum să vă spun? Ea are un efect. Îmi aduc aminte de primele încercări de creare a unei noi concepţii despre stat, chiar în manualele de istorie ş.a.m.d., cum se creează un nou tip de loialitate. Fiindcă la noi, de fapt, confuzia majoră a fost între cele două tipuri de loialitate: loialitatea faţă de stat şi loialitatea faţă de etnie, de grupul etnic majoritar, român, în cazul nostru. Şi adesea s-a făcut confuzia. Şi marele conflict, de fapt, a fost între acestea, fiindcă foarte multă energie negativă s-a îndreptat împotriva ideii de stat în Republica Moldova, care a fost văzut ca un accident. Adică, ideea aceasta de statalism, care şi acum este privită ca ceva peiorativ, ea are această conotaţie. Nu s-a înţeles că societatea creează acest stat şi statul este dator societăţii, oamenilor, nu invers. Statul trebuie să îndeplinească anumite funcţii, este acel contract social: oamenii dau statului, acestor instituţii parte din suveranitatea lor la alegeri şi îl obligă să îndeplinească anumită misiune. Când statul nu este capabil să facă acest lucru, atunci se întâmplă lucruri care în istorie se întâmplă adesea sau se schimbă forma statului ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Generaţia mea, cel puţin, a îndrăgit Beatles fără ca cineva să-i impună. Există soluţii, procedee, astfel încât educaţia, şcoala, familia în mod firesc să cultive loialitatea şi dragostea faţă de Republica Moldova, aşa cum este ea, sărăcuţă, cu pantaloni peticiţi?
Virgil Pâslariuc: „Şi fără o istorie... A propos, este acea frumoasă vorbă, de ce englezii au cele mai bun gazoane? Fiindcă ei în fiecare dimineaţă le tund. Şi aşa pe parcurs de 400 de ani. Deci, ei au şi o istorie în spate. Noi istoria putem să o inventăm, putem spune că ea are 650 de ani, are 1000 de ani, de la aceasta nouă nu ne e mai uşor, instituţiile de la aceasta nu devin mai puternice.”
Europa Liberă: Aceasta unde batem ţăruşul.
Virgil Pâslariuc: „Exact. Şi problema este sigur că aceste loialităţi, în primul rând, se creează pe ideea res publica, a binelui public. La noi problema mare în Republica Moldova e că s-a pervertit cumva această idee de bine public. Oamenii sau elitele şi-au soluţionat foarte repejor problemele individuale şi ceea ce se numeşte binele public, pentru care a fost creat, de fapt, acest stat, a fost lăsat şi făcută educaţia, patriotismul, adică să se îmbrace cumva în nişte forme frumoase.”
Europa Liberă: Adică, una ar fi, totuşi, cetăţeanul să simtă că cineva îi poartă de grijă?
Virgil Pâslariuc: „Cetăţeanul, în primul rând, el singur trebuie să-şi dea seama că într-un stat democratic, pe aceasta ar trebui să se pună accentul, el este, nu altcineva responsabil de soarta lui. Cetăţeanul deleagă anumite drepturi statului, dar el trebuie să ceară înapoi randament. Dar, în fond, el, prin alegerea pe care o face o dată în patru ani sau la locale ş.a.m.d., prin aceasta creează aceste instituţii, dar este în permanenţă obligat să se implice. El nu trebuie lăsat de această clasă politică de capul lui, fiindcă se întâmplă ceea ce se întâmplă în zilele noastre la noi.”
Europa Liberă: Aici văd eu un deziderat important pentru educaţie: să cultive la copii sentimentul acesta că el e stăpânul ţării în orice clipă şi în orice moment.
Virgil Pâslariuc: „În Codul Educaţiei despre care mult se vorbeşte este trecut un punct – educaţia patriotică – şi foarte clar se enumără crearea acestor competenţe la copii, abilităţi, cunoştinţe, inclusiv despre integrarea europeană, cum trebuie să fie un stat, cum trebuie să iei deciziile, cum trebuie să te implici. Sigur că această educaţie vine de la copiii mici, dar să mă întorc la acea idee că oamenii nu pot fi obligaţi să stea într-un loc în care acest stat nu este capabil să îndeplinească funcţiile de bază. Şi omul, în general, pleacă, fiindcă lumea nu pleacă la noi de sărăcie sau de foame. Lumea pleacă din cauza că nu au posibilitate de realizare, ei nu sunt consideraţi ca indivizi, nu sunt respectaţi.”
Europa Liberă: În 25 de ani s-a schimbat mentalul acesta sovietic că fata de la ghişeu e stăpâna vieţii tale? Aceasta vine din „Советский Союз” şi, din păcate, cel puţin, experienţa mea îmi spune că se perpetuează, s-a multiplicat, s-a aşezat...
Virgil Pâslariuc: „Se reproduce. Inclusiv la tânăra generaţie.”
Europa Liberă: Aceasta cum poate fi schimbat? Ca demnitarul pus în situaţia aceasta că serveşte publicul, la un moment dat, să nu mai amibă aplombul de om care te fericeşte, luându-ţi impozitele?
Virgil Pâslariuc: „Exact. Problema cea mare la noi este decalajul enorm dintre preţ şi calitate, preţul pe care îl plătim noi la o calitate foarte proastă. Acesta este lucrul care este cel mai deranjant şi care face viaţa noastră…”
Europa Liberă: La calitatea administrării vă referiţi?
Virgil Pâslariuc: „În general tot, serviciile, chiar de la cele mai mici, la cel care te minte, cel care îţi repară televizorul sau frigiderul, că îţi fură piesele ş.a.m.d. Când toate aceste lucruri se adună, când tu plăteşti la piaţă un produs care este mult mai scump decât e în realitate, toate lucrurile acestea sigur că se sedimentează undeva în această nemulţumire şi semn de protest. Sau, din păcate, la noi foarte multă lume ia această cale de salvare individuală, pur şi simplu, pleacă. Pe când într-o societate normală, cum am spune noi, de fapt, ea se mobilizează şi încearcă să-şi apere aceste drepturi.”
Europa Liberă: Dar faptul că oamenii pleacă, acesta totuşi e un semn că se trezesc oamenii. Volens nolens în fenomenul acesta găsim şi o democratizare.
Virgil Pâslariuc: „Oamenii au demnitate, exact. Dar problema nu este că ei pleacă, dar că nu se soluţionează cauza din care ei se duc. Şi se duc, din păcate, deja nu individual, dar încep să-şi ia şi familiile. Adică, noi, la un moment dat, chiar ne trezim fără acest viitor şi aceasta e problema noastră. Degrabă nu vei avea ce educa, nu vei avea cui inocula acest simţ patriotic. Când s-a creat statul italian, Resorgimento din secolul al XIX-lea, ministrul de Externe de atunci spusese că: „Am creat Italia, acum haideţi şi vom crea italienii”. Noi, din păcate, nu am putut să creăm această societate civică până acum. Sau abia acum încep să apară nişte firicele ale societăţii civile mai mult prin nişte angajamente individuale. Oamenii care se duc şi cu forţele lor un parc repară sau încearcă să protesteze, să soluţioneze singuri, dând din mână în mână să construiască ceva în jurul lor. Dar democraţia se construieşte de jos, ea nu se coboară de sus. Aceasta este problema. Şi cred că în educaţia acest lucru trebuie.”
Europa Liberă: Sunteţi istoric, aţi mâncat istorie pe pâine. Credeţi că 25 de ani au fost suficienţi pentru a se rezolva genul acesta de probleme? Sau trebuie să mai aşteptăm încă?
Virgil Pâslariuc: „Noi în permanenţă ne-am pus speranţa în aşteptare, haideţi şi vom aştepta. Trebuie, pur şi simplu, la un moment dat să te ridici şi să iei mătura şi să mături sau să faci ceva.”
Europa Liberă: În jurul blocului.
Virgil Pâslariuc: „Exact. Fiindcă noi în permanenţă am plasat cumva nişte expectative, că cineva va veni şi va face.”
Europa Liberă: Dar sunteţi de acord că nişte generaţii, totuşi, nu pot să renunţe la viaţa lor sovietică?
Virgil Pâslariuc: „Da, Moise i-a purtat 40 de ani. Distanţa de la Egipt până la Israel ştim că e foarte mică. De ce? Ca să moară ultimul sclav din ei. Eu nu ştiu dacă ne permitem noi deja luxul acesta, dar eu cred că apare deja acea generaţie nouă care dă speranţe. Şi, de fapt, ce s-a întâmplat în aprilie 2009 este un semn. Există deja o generaţie, nişte oameni care nu mai sunt gata să rabde sau să tolereze această nedreptate majoră, chiar dacă ea se reproduce, vedem.”
Europa Liberă: Acum mai avem nevoie şi de nişte politicieni care să înţeleagă corect aceasta.
Virgil Pâslariuc: „Politicienii, iarăşi, trebuie educaţi, trebuie să vină de jos. Fiindcă sigur că cei care au fost au înţeles foarte bine că politicul este o afacere. Și tratează acest domeniu în aceşti termeni, ai beneficiilor materiale imediate ş.a.m.d., fără investiţii serioase în viitor, din păcate.”
Europa Liberă: Și, din păcate, exemplul acestea funcţionează mult mai bine decât orele de patriotism de la 1 septembrie.
Virgil Pâslariuc: „Aceste ore de patriotism sigur că îşi au rostul. Totuşi, un copil care este la început, cunoaşte lumea, el trebuie ghidat.”
Europa Liberă: Tabula rasa.
Virgil Pâslariuc: „Da. În ambarul acela trebuie pusă sămânţa aceasta bună, dar mai departe, evident, depinde de mediul în care va creşte, va încolţi această sămânţă. Şi aici deja numai cu lecţii de patriotism nu faci o societate.”
Europa Liberă: Mai este o instituţie importantă, instituţia familiei. Ea funcţionează astăzi?
Virgil Pâslariuc: „Din păcate, familia sau individul, sigur că societatea, familia împarte împreună cu statul procesul educaţiei. Numai că ceea ce observăm noi astăzi, cea mai mare parte în această educaţie şi-o ia asupra ei anume familia, fiindcă statul nu are din ce. Când părintele plăteşte suplimentar, aceasta înseamnă că statul nu dă aceşti bani. Adică, noi nu putem să ne permitem să ne creştem copiii pe banii pe care îi oferă statul, adică noi trebuie deja să contribuim de la noi ceva. Aceasta ca să vorbim doar de domeniul acesta material, dar, sigur, nu este el cel la care trebuie să ne oprim. Din păcate, la noi ce se întâmplă acum, când foarte multe familii, pur şi simplu, se risipesc, noi vedem că la noi este o ruptură dintre generaţional, rămân buneii să-şi crească nepoţii şi acea verigă care este plecată în străinătate ca să câştige o bucată de pâine, ea lasă, din păcate, o urmă. Şi noi cred că vedem acest lucru prin absenteism, prin apatie. Fiindcă ei, pur şi simplu, nu înţeleg, nu mai trăiesc aici cu noi. Şi gândul acesta că ei îşi vor reface familia, dar, din păcate, puţine familii se refac aici, se refac acolo.”
Europa Liberă: Da. Şi, în timp, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, cum a apărut sindromul Vietnamului, cum a apărut sindromul Afganistanului, aşa, probabil, vom culege urmările care se vor numi sindromul plecărilor. A propos, când spuneţi de buget, ziceţi că, poate, nu trebuie să-l accentuăm, dar este incorect, când dăm bugetul educaţiei din PIB la o anumită cotă. Ea, de fapt, este dublă, dacă luăm în calcul ceea ce plătesc părinţii.
Virgil Pâslariuc: „Aceasta este o investiţie. Statele care au reuşit să iasă din tranziţie sau au reuşit cele mai mari progrese au fost cele care au investit în educaţie, fiindcă acesta este un capital simbolic, în primul rând. Una dintre componentele propăşirii economice este cultura. Şi cei care înţeleg acest lucru, adică cu cât nivelul de educaţie este mai înalt în societate per ansamblu, cu atât această societate este pregătită să trăiască în bunăstare. Fiindcă, până la urmă, sărăcia este nu atât o problemă economică, cât una culturală.”
Europa Liberă: Deci, cine vrea să aibă viitor trebuie să investească în educaţie.
Virgil Pâslariuc: „Exact.”
