Vadim Brînzan este de doi ani fondatorul unei companii de investiții în Miami, Statele Unite ale Americii. Înainte de asta, aproape 15 ani a lucrat în fonduri de investiții la New York și Londra, gestionând miliarde de dolari. Având studii făcute la Harvard, a candidat la șefia Băncii Naționale a Moldovei. Vadim Brînzan se arata sceptic că în scurt timp va fi restabilită încrederea în sistemul bancar moldovenesc.
Europa Liberă: După atâtea frământări, după atâtea căutări, după ce s-a spus că e un stat în captivitate, un stat corupt, stat unde s-a furat miliardul, are viitor Republica Moldova?
Vadim Brînzan: „Da, viitor avem. Avem, atunci când vom începe să luăm soarta noastră în mâinile noastre.”
Europa Liberă: Cum se ia soarta în mâinile cetăţenilor?
Vadim Brînzan: „E un proces de durată, nu se face peste noapte. Trebuie să faci ordine la tine în ogradă, până a face ordine în toată ţara. Pentru aceea trebuie să fie o dorinţă care să vină atât de sus, cât şi de jos, dorinţa guvernanţilor de a face ceva, de a gândi strategic cu cinci, zece, 15, 20 de ani înainte şi, totodată, din partea cetăţenilor de rând, atunci când ei îşi fac alegerea, mergând la alegeri de toate nivelurile.”
Europa Liberă: Dar strategiile guvernanţilor la ce ar trebui să se reducă? Pentru că există strategie naţională, strategie alimentară, strategie educaţională şi multe-multe alte strategii.
Vadim Brînzan: „Strategia ar trebui să se formuleze reieşind din starea economică, socială şi politică în care ne aflăm acum şi stabilim unde noi vrem să fim, de exemplu, peste 10-15 ani.”
Europa Liberă: Cum descrieţi starea de acum?
Vadim Brînzan: „Deplorabilă. Deja a fost definită Republica Moldova nu numai ca cel mai sărac stat din Europa, dar şi ca cel mai corupt. Reieşind din faptul că s-a furat miliarde de lei, un miliard de dolari din rezervele Băncii Naţionale, un lucru, pur şi simplu, neauzit nicăieri în lume şi nu se dă de capăt.”
Europa Liberă: Acest furt îl poţi pune pe umerii cetăţenilor? Şi ce înseamnă să pui această povară în cârcă omului?
Vadim Brînzan: „Am auzit declaraţii din partea domnului Candu, spicherul Parlamentului că, chipurile, dacă „punem povara pe umerii cetăţenilor, ei nici nu vor simţi”. Dacă facem un calcul foarte simplu, un miliard de dolari care devine povară, datorie de stat pe umerii contribuabililor pe care trebuie să o achite. În Moldova avem aproximativ trei milioane de oameni, nu cunoaştem datele recensământului, la ultimul recensământ erau trei milioane şi jumătate, probabil, sunt mai puţin de trei milioane, să zicem trei milioane. Aceasta înseamnă câte 333 de dolari pe umerii fiecărui cetăţean, de la copil până la pensionar. Adică, pe un pensionar cu pensie medie de vreo 1100 de lei, de 50 de dolari, 600 de dolari pe an, deci, domnul Candu, practic, îl roagă să dea o jumătate din pensia de un an de zile „daţi-o guvernului, că noi trebuie să achităm, să punem un miliard de dolari înapoi”. Aş vrea să mă uit în ochii pensionarilor cărora li se va spune: „Jumătate de an nu vă plătim pensia, cumva răbdaţi şi banii aceştia noi îi folosim ca să acoperim gaura din Banca Naţională”. Cum ar reacţiona pensionarul acela? Să luăm, de exemplu, o familie din patru persoane, unde două persoane lucrează, salariul mediu pe economie e 5000 de lei, 250 de dolari, familia câştigă 500 de dolari pe lună, într-un an vor fi 6000 de dolari. Înseamnă că familia aceasta are de achitat, dacă pui pe umerii ei miliardul de dolari, vreo 1300 de dolari. Practic, toată familia aceasta trebuie să-şi ia bugetul de trei-patru luni, să nu mănânce, să nu trăiască, să dispară pe trei-patru luni ca guvernul să poată achita datoria faţă de Banca Naţională. Aceasta este o povară extraordinar de mare pe umerii poporului, care şi aşa este sărăcit şi foarte mulţi, din câte cunosc, sunt gata să plece acum, negăsind o soluţie pentru a se realiza aici, trăiesc de azi pe mâine.”
Europa Liberă: Din afară cum vi se pare începerea transparentizării situaţiei din sistemul financiar-bancar? Şi, în general, cum se aşează lucrurile, după ce atât de mult a fost afectat acest domeniu în Republica Moldova?
Vadim Brînzan: „La capitolul transparenţa sistemului financiar-bancar nu cred că s-a făcut mult. Eu nu am observat mari schimbări din luna martie până acum. Da, au avut loc schimbări pozitive, de exemplu, în politica monetară a Băncii Naţionale, rata inflaţiei, într-adevăr, a scăzut de la 9,4 la 7,4 procente, cursul leului s-a stabilizat. În mare măsură acesta e meritul Băncii Naţionale. Însă, totodată, aceasta se datorează factorilor macroeconomici care nu depind de Banca Naţională. De exemplu, remitenţele, iarăşi, au scăzut cu 8% faţă de anul precedent, înseamnă că oamenii au mai puţină lichiditate ca să o cheltuie, deci, consumul scade şi preţurile la fel scad. Care e factorul cel mai primordial aici, la menţinerea, de exemplu, a cursului valutar sau la reducerea ratei inflaţiei? Banca Naţională sau factorul macroeconomic legat de remitenţe? E greu de spus. La moment însă trebuie de spus că oricum Banca Naţională în privinţa menţinerii ratei inflaţiei şi a cursului a făcut un lucru destul de bun. În ceea ce priveşte transparenţa, până acum nu este clar ce se întâmplă cu cele trei bănci care se află în proces de supraveghere, care este structura acţionarilor, cine sunt ultimii beneficiari, nu firmele care sunt în offshore, dar ultimul beneficiar de facto, cine sunt persoanele respective? Care este statutul lor? De unde s-au luat ele etc., etc.? Până acum răspunsuri nu avem. Şi atâta timp cât nu va fi claritate, nu va fi siguranţă, nu va apărea acea siguranţă în sistemul financiar-bancar, care este necesară pentru funcţionarea normală a acestui sistem.”
Europa Liberă: Ţinând cont de aceste realităţi, Fondul Monetar Internaţional va accepta semnarea unui acord cu guvernul Republicii Moldova?
Vadim Brînzan: „Acordul, despre care guvernul vorbeşte, nu se află în spaţiul public, nu l-am văzut, nu pot comenta mult. Pot doar spune că din experienţa mea de creditare, orice contract de creditare conţine anumite clauze, condiţii precedent, că, înainte de a începe finanţarea, persoana care împrumută, în cazul dat guvernul Republicii Moldova, se obligă să îndeplinească anumite condiţii. Şi una dintre aceste condiţii la sigur este, de exemplu, de asigurat transparenţa sistemului bancar. Cum au de gând să o facă? Nu ştiu. De exemplu, la Moldova Agroindbank, cele aproximativ 40% din acţiuni care se află în stare de suspensie, care aparţin, chipurile, domnului Platon, nu este clar, până la urmă, cum se rezolvă situaţia acolo – le vor vinde, le vor cumpăra, cine le vinde, cum le cumpără, care este procesul, ca să fie transparent etc., cine va fi ultimul beneficiar? Nu este clar. Şi cum au de gând să rezolve, că au rămas, practic, câteva luni până la începerea creditării de către FMI.”
Europa Liberă: Dar dumneavoastră aţi fi disponibil să cumpăraţi acţiuni la această bancă?
Vadim Brînzan: „La moment nu aş fi interesat să investesc în astfel de active. Deşi pentru unii investitori activele ar putea prezenta interes.”
Europa Liberă: E ceva atractiv?
Vadim Brînzan: „Da, atractiv. E cea mai mare bancă, lichidităţi înalte, contracte cu companii mari etc., etc.”
Europa Liberă: Pentru că dumneavoastră faceţi naveta Chișinău-Miami, să vă întreb, atunci când merg guvernanţii şi cer ajutor de la Statele Unite ale Americii cum trebuie să reacţioneze americanii, autorităţile americane? Şi cum este înţeles acest ajutor pe care îl solicită Chişinăul din partea Americii?
Vadim Brînzan: „Probabil că întrebarea ar fi mai bine pusă în faţa unui reprezentant al guvernului Statelor Unite ale Americii. Însă, din experienţa mea de viaţă din SUA, guvernul SUA oricând s-a condus de aşa-numita real politic, politica reală. Şi în fiecare ţară în care nu ar fi prezenţi, ei oricum lucrează cu oamenii decision maker, persoanele care pot lua decizii şi pot influenţa decizia. De exemplu, dacă vă amintiţi cazul Nicaragua, cu dictatorul Somoza, pe vremuri în Nicaragua a fost un aşa dictator care a pus mâna pe putere şi guvernul Statelor Unite ale Americii îl susţinea. Şi chiar dacă acela închidea opoziţia, îi omora pe jurnalişti etc., etc., guvernul îl susţinea. Şi când pe preşedintele Franklin Delano Roosevelt l-au întrebat: „De ce îl susţinem pe Somoza?”, el, chipurile, a răspuns, e așa o istorie, ar suna mai bine în rusă traducerea din engleză, că reflectă spiritul afirmaţiilor, el a spus aşa: «Сомоса, может быть, и сукин сын, но это наш сукин сын». Deci, aceasta reflectă realitatea politicii americane. Vor merge şi vor conlucra cu acele forţe care iau anumite decizii, au forţa de a lua decizii din anumită societate şi, când nu mai au nevoie de ele, de regulă, forţele respective nu mai sunt utile sau sunt, într-un fel, date într-o parte. De exemplu, fostul premier ucrainean Lazarenko, nu ştiu dacă lumea, îl ţine minte, în mijlocul anilor ’90, el deja de vreo 15-20 de ani se odihneşte într-o puşcărie din Statele Unite ale Americii. Cândva el era forţa, acum deja se odihneşte în SUA într-o puşcărie.”
Europa Liberă: Atunci când merg politicienii şi solicită aceste servicii de lobby în Statele Unite ale Americii, e o cărăruşă către administraţia prezidenţială, către Congres?
Vadim Brînzan: „Lobbysmul este o forţă foarte puternică în Statele Unite ale Americii şi vocea lor este auzită de către persoanele respective din administraţie. Însă aceasta nu înseamnă că administraţia va fi influenţată în critic pentru a lua anumite decizii. Moldova este mică, pe lista problemelor SUA noi suntem pe pagina 27.”
Europa Liberă: Din câte pagini?
Vadim Brînzan: „Din 27. Şi poate că binele nostru este că noi am nimerit într-o situaţie, aflându-ne la o răscruce între două forţe mari. Şi mă refer nu numai la miliardul furat, dar mă refer mai mult la spălarea celor 20 de miliarde de dolari care au venit din Rusia, trecând prin Moldova şi plecând în tot felul de state, inclusiv prin băncile din Statele Unite ale Americii. Eu cred că aceasta i-ar interesa pe ei foarte mult, în afară de miliardul furat.”
