Republica Moldova ar trebui să-şi sporească bugetul armatei până la 0,5% din PIB, fără retribuţiile militarilor pensionari, iar cu fondurile suplimentare să dezvolte un pachet de forțe armate orientate în primul rând spre ameninţări de tip hybrid. Astfel suna una din prevederile noii strategii de apărare propuse spre dezbateri publice.
La fel, proiectul strategiei apărării naţionale vorbeşte despre propaganda rusească ca despre una din cele mai grave ameninţări la adresa valorilor şi intereselor naţionale, iar despre armata rusă staţionată în regiunea transnistreană – ca despre o ameninţare majoră la adresa suveranităţii şi integrităţii ţării.
Forţele armate moldoveneşti ar trebui, drept urmare a modernizării, să fie capabile la o tranziţie rapidă de la stare de pace la stare de război, să descurajeze atât agresiuni convenţionale, cât şi neconvenţionale şi să gestioneze rapid situaţii de urgenţă.
Acesta este un al doilea pas întreprins de Republica Moldova, după elaborarea Strategiei securităţii naţionale, prin care autorităţile de la Chişinău doresc să atragă, cu medierea NATO, suport bilateral pentru modernizarea forţelor sale armate, la peste doi ani de după criza ucraineană.
Ambele documente abia urmează să treacă procedurile de aprobare în guvern şi parlament.
Înainte de aceste proceduri, care în planurile Ministerului Apărării indica luna septembrie ca termen final, Centrul de informare şi documentare NATO de la Chişinău a organizat o dezbatere pentru analiza strategiei de apărare, strategie ce până în 2014 se baza mai ales pe garanţii din arsenalul celor oferite de politica externă a statului.
Unul dintre experţii care a participat astăzi la dezbaterea proiectului, Nicolae Chirtoacă, fost ambasador al Republicii Moldova la Washington, a vorbit despre prăbuşirea, după 2014, când Rusia a anexat Crimeea şi a invadat estul Ucrainei, a vechiului sistem european de securitate şi despre nevoia de maturitate politică din partea autorităţilor de la Chişinău în contextul noilor realităţi:
„Garanţiile de securitate erau oferite până acum de comunitatea internaţională, inclusiv de participarea activă a Federaţiei Ruse în aranjamente regionale, continentale şi globale. Acum aceste garanţii s-au prăbuşit, iar pericolul unui război hibrid devine iminent pentru statele din regiune. Răspunde această strategie totuşi la întrebarea: cum, în ce măsură modernizăm forţele armate ca să răspundem acestei provocări? Are Moldova potenţial intern de a face faţă unei astfel de ameninţări? Nu. De aceea, colaborarea internaţională e o necesitate vitală. Cine sunt partenerii noştri externi? Nu e UE, pentru că UE nu şi-a construit un sistem de securitate. Militarizarea Crimeii este un pericol? Expansiunea din regiunea Odesa este posibilă? Da. Cum răspundem la aceste ameninţări?”, s-a întrebat retoric expertul.
Veaceslav Bugai, un alt expert participant la dezbateri, a vorbit despre nevoia unei reforme urgente a Consiliului suprem de securitate:
„Noi spunem că e nevoie să reacţionăm rapid. Cum poţi reacţiona rapid, dacă nu sunt capacităţi? Cu secţia de planificare strategică din cadrul Ministerului Apărării nu faci nimic. E nevoie de un think-thank pe lângă preşedinţie, ca să fie un arbitru care să întrunească toţi actorii. La noi Consiliul Suprem de Securitate are o importanţă minoră, iar situaţia din Ucraina a demonstrat cel mai bine acest lucru – s-a întrunit o dată şi a constatat ceva, dar fără nici un rezultat.”
Spre deosebire de strategia securităţii naţionale, care în luna iulie, când a fost adoptată în Consiliul Suprem de Securitate, îşi atrăsese numeroase critici pe motivul ambiguităților comise la formularea ameninţărilor, acest document pare să fi obţinut totuşi ecouri mai mult pozitive.
Câteva recomandări, ce depăşesc însă cadrul unei strategii de apărare, a formulat în cadrul dezbaterii Robertas Šapronas, consilierul lituanian trimis de Uniunea Europeană la Chișinău pentru a oferi autorităților moldovene asistență și expertiză la realizarea reformelor:
„Una din concluziile Lituaniei după criza ucraineană a fost că în caz de conflict, nu vom putea mobiliza rapid forţele. La o asemenea concluzie a ajuns şi NATO şi, respectiv, au fost dezvoltate aceste forţe de reacţie rapidă ce permit mobilizarea de luptă în câteva zile, nu luni ca înainte. A doua concluzie importantă a fost că ţările mici ca Lituania, dar e valabil şi pentru Moldova, nu pot să-şi permită să acţioneze fără interacţiune între instituţii. Respectiv, una din recomandări este ca în strategie să fie dezvoltat mai detaliat cadrul de cooperarea inter-instituţională. La fel, noi am făcut ajustări în constituția Lituaniei, ca preşedintele să poată beneficia de prerogativa de a dispune folosirea forţelor armate, ceea ce era imposibil până în 2014. Şi a treia concluzie: trebuie de mărit resursele dedicate apărării. Dar atunci când vii cu o astfel de propunere, priorităţile trebuie să fie foarte clar elaborate, ca societatea să înţeleagă de ce e nevoie de aşa ceva.”
Republica Moldova cheltuie pentru apărare doar 0,3% din PIB, bani care, aşa cum estimează experţii, sunt suficienţi doar pentru plata salariilor şi mentenanţă. Recomandarea NATO pentru statele membre ale Alianţei este 2% din PIB.
