Linkuri accesibilitate

Gheorghe Cojocaru: „Campania electorală capătă accente tot mai pronunțate din domeniul codului penal”


Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Punct de vedere săptămânal la EL, al istoricului și publicistului Gheorghe Cojocaru

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:52 0:00
Link direct

Gheorghe Cojocaru: „La mai puțin de două săptămâni de la ziua alegerilor prezidențiale, campania electorală în curs de desfășurate capătă accente tot mai pronunțate din domeniul codului penal. Cele mai des rostite, direct în fața oamenilor sau de pe ecranele televizoarelor, sunt amenințările cu pușcăria. Unii lideri ai opoziției antioligarhice declamă sloganuri electorale în care promit să tăbăcească pielea adversarilor politici, alții amenință cu punerea în circulație a unor dosare compromițătoare referitoare la situația unor reprezentanți de frunte ai puterii actuale. Iar de pe ecranele afiliate puterii se revarsă torente de știri despre chipul macabru al unor figuri din opoziție sau despre afacerile lor întunecoase...”

Europa Liberă: Și ce să înțeleagă omul simplu, potențialul alegător din toate acestea?

Gheorghe Cojocaru: „Că întreaga clasă politică actuală se află într-un război necruțător, în care fiecare operează cu toate mijloacele la îndemână și în care supraviețuiește cine poate. Amenințările cu ani grei de pușcărie nu sunt neapărat ceva specific spațiului politic al Republicii Moldova. Ele răsună în întreaga regiune, mai ales, în timpul campaniilor electorale, la asemenea procedee se recurge până și pe alte continente. Totuși, un asemenea grad de canibalizare a autorităților, pe de o parte, sau a opoziției, pe de altă parte, ca cel înregistrat în această campanie, nu s-a mai văzut până acum. Dar e și firesc să fie așa: „jaful secolului” a devenit principalul subiect al acestei competiții și, mai mult decât atât, un adevărat spectacol improvizat, în care aproape toți actorii râvnesc să apară în rolul-prim de justițiari.”

Europa Liberă: Unii ar spune că spectacolele sunt de neînlocuit, mai ales, în bătăliile electorale. Sunt ele, din punctul dumneavoastră de vedere, și aducătoare de câștig?

Gheorghe Cojocaru: „Câștigul depinde de măiestria interpretativă a actorilor și de credibilitatea jocului lor în scenă. Totodată, ar trebui luați în calcul și o serie de alți factori, precum resursele financiare, administrative și media ale celor care își dispută competiția, care toate împreună pot influența puternic scorul general. Sigur, spectacolul sub genericul „jaful secolului” stârnește emoții puternice spectatorilor și este urmărit cu mare atenție. Dar oamenii ar vrea să audă și alte lucruri, cele care le influențează viața de zi cu zi și pe cea de mâine. Și, nu în ultimul rând, sunt actori care nu joacă în spectacolul cu cea mai mare priză în această electorală, cum ar fi liderul democrat Marian Lupu, dar care crește în sondaje de la o săptămână la alta.”

Europa Liberă: Dar în sondaje, inclusiv Barometrul Opiniei Publice prezentat astăzi, Igor Dodon este lider, urmat de Maia Sandu, Andrei Năstase și Marian Lupu. La ce concluzie ajungeți după prezentarea acestor rezultate?

Gheorghe Cojocaru: „Andrei Năstase n-a dat curs invitației lui Igor Dodon de a merge împreună în turul doi al alegerilor, preferând s-o ajute pe Maia Sandu să-i țină companie liderului socialist și să încerce să-i taie calea spre Olimpul puterii. Deși Igor Dodon nu mai face acum declarații despre contracandidatul său preferat în turul doi, se pare că dintre Marian Lupu și Maia Sandu, l-ar prefera , totuși, pe cel dintâi, pe care ar avea mai multe șanse să-l surclaseze decât pe liderul PAS. Însă Maia Sandu are un handicap față de Igor Dodon, care o poate costa scump: dacă liderul socialist este omniprezent în spațiul public, liderul PAS este prezent, cel mult, în raza capitalei.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG