Linkuri accesibilitate

„Fiecare vrea un viitor mai bun. Cam slabă nădejdea, dar Dumnezeu să ajute să vedem schimbări radicale”


Ce spun moldovenii care votează la ambasada R.Moldova din capitala Cehiei Praga.

Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:15 0:00
Link direct

Lume multă și la secția de votare amplasată în incinta Ambasadei Republicii Moldova din Praga. Irina Sterpu a cules câteva opinii de la moldovenii veniți să voteze.

„Este foarte important pentru Republica Moldova votul din diasporă pentru că noi hotărâm totul. Să se facă regulă în ţară, să ne putem şi noi întoarce acasă să facem un viitor acasă.”

„Să fie în fiecare colţ al lumii, dar să voteze pentru Republica Moldova. Să fie linişte şi pace în ţară.”

„Schimbările radicale sunt foarte importante. Puterea lui e limitată, dar ar fi de dorit de împuternicit preşedintele să aibă mai multă putere. Adică, să fie o republică prezidenţială, că să aibă în putere preşedintele de a face mari schimbări. Schimbări de la A la Z.”

„Foarte importante. Şi eu cred că, poate, se va schimba viitorul nostru. Sperăm foarte mult. Pentru cetăţeni ar fi de dorit foarte mult să facă. Pentru că suntem cu foarte mulţi ani în urmă rămaşi faţă de Europa.”

„Este important pentru toţi cetăţenii care se află peste hotare. Pentru că fiecare vrea un viitor mai bun. Cam slabă nădejdea, dar Dumnezeu să ajute schimbări radicale să vedem. Fiecare promite ceva mai bun. Să vedem ce va fi.”

„Cred că e foarte important. Pentru că oamenii de peste hotare parcă au altă viziune decât oamenii care sunt în ţară sub propaganda cea mai mare. Şi se vede altfel. Poate va face vreo schimbare, să dea şansa altor oameni, care au rămas în Chişinău, să aibă şansa ca mine, de exemplu, să studieze aici.”

XS
SM
MD
LG