Linkuri accesibilitate

Goana după voturi pentru turul doi


Cum pot fi convinși indecișii? De unde mai pot smulge voturi cei doi rivali din turul al doilea?

La începutul campaniei pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, tot moldoveanul s-a făcut matematician, calculând de zor de unde ar putea primi cei doi candidați, Igor Dodon și Maia Sandu, voturi noi, ca să câștige. Luni, Dodon a făcut apel la forțele de stânga, mustrându-le că nu știu a se uni, spre deosebire de cele de dreapta. Candidatul lui Usatîi i-a răspuns însă mai degrabă a respingere, iar astăzi l-au dezamăgit și comuniștii.

„Nu avem nici un temei, nici un argument să-l susţinem pe Dodon.”

Astfel i-a răspuns Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, fostului său subaltern, Igor Dodon, care îi ceruse sprijinul în turul doi.

Voronin a anunţat că formaţiunea sa nu renunţă la poziţia adoptată anterior, cea de a boicota alegerile prezidențiale pe care comuniştii le consideră ilegale.

Liderul socialiştilor, căruia i-au lipsit mai puţin de trei procente pentru a câștiga din primul tur, punea acest eşec pe seama boicotului comuniştilor şi a lipsei de consolidare a stângii politice în jurul unui singur candidat.

Mai mulţi experţi cred că principala resursă mobilizatoare pe care ar putea conta Igor Dodon pentru a învinge ar fi cele 6 la sută din voturile stângii care au fost atrase de Dumitru Ciubaşenco, candidatul lui Renato Usatîi. Relaţiile dintre Usatîi şi Dodon s-au tensionat după ce socialiştii ar fi încercat, spune Ciubaşenco, să forţeze ieşirea sa din cursă. Cei trei nu au ascuns că ar urma totuşi să se întâlnească vineri la Moscova, unde vor decide dacă îşi unesc sau nu eforturile în turul doi.

Cu o diferenţă de aproape 10 la sută faţă de oponentul său, lidera PAS, Maia Sandu, ar avea o sarcină mai dificilă pentru a obţine victorie, consideră unii experţi. Deocamdată, doar candidatul PPEM, Iurie leancă, şi-a îndemnat susţinătorii să o sprijine pe Maia Sandu. Chiar dacă ea va reuşi să atragă pe cei circa 100 de mii de alegători care au votat, în primul tur, pentru alţi candidaţi de dreapta, Maia Sandu ar mai avea nevoie de cel puţin 150 de mii din voturile celor care nu s-au prezentat la urne, spunea sociologul Doru Petruţi într-un interviu pentru postul nostru de radio:

„Turul doi va însemna, ca cifre, ca Maia Sandu să adune cu circa 250 de mii de voturi mai mult faţă de turul întâi, doar aşa se poate întoarce soarta pentru turul doi. Un exerciţiu foarte dificil. Șansele erau, oricum, mici şi la început, dar acum trebuie, în turul doi, cel puţin o prezenţă de 60%, pentru ca diferenţa între Dodon şi Maia Sandu să se reducă. Lucruri greu de îndeplinit. Nu imposibile, dar foarte greu de îndeplinit.”

Întrucât prezența la urne în primul tur a fost sub așteptări, de doar 49 la sută, atât Maia Sandu, cât şi Igor Dodon au suficiente resurse mobilizatoare, consideră alţi analişti.

Igor Dodon a anunţat că îşi va concentra eforturile în mobilizarea electoratului de stânga din localităţile unde el a acumulat cele mai bune rezultate, în special în Autonomia Găgăuză, unde s-a înregistrat şi cea mai redusă rată de participare.

De cealaltă parte, Maia Sandu, a sugerat că nu va miza doar pe votul celor cu viziuni de dreapta. Ea s-a adresat tuturor cetăţenilor, indiferent de viziune, limba vorbită sau simpatii politice.

Experţii spun totuşi că bazinul electoral care poate schimba rezultatul celui de-al doilea scrutin în favoarea Maiei Sandu sunt în special tinerii şi diaspora, care ar putea fi convinşi să iasă în număr mai mare la alegeri.

Cei mai mulţi dintre experţi concluzionează că în turul doi miza pentru fiecare dintre cei doi candidaţi ar trebui să fie absenteiştii, care din varii motive nu au venit la urne în primul tur.

Previous Next

XS
SM
MD
LG