Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii politice


Prima dezbatere prezidențială Maia Sandu - Igor Dodon și controversa legată de hotelul Codru de la Chișinău.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:52 0:00
Link direct

Dezbaterea de joi dintre liderul socialiștilor și candidata comună a dreptei a fost doar o etapă „de încălzire”, în zilele ce urmează trebuie să ne așteptăm la discuții noi, cu speranța că vor avea mai multă substanță, de această părere este comentatorul politic Ion Tăbârță.

Europa Liberă: Credeți că aceste dezbateri vor avea un impact asupra rezultatelor din turul II?

„Posibil că aceste dezbateri vor schimba anumite percepții, însă nu cred că poate fi vorba de o schimbare în mod hotărâtor. Pentru a avea un impact hotărâtor aceste dezbateri trebuie să aibă loc în special la televiziunea publică, care are acoperire totală pe teritoriul RM. În al doilea rând, un anumit candidat trebuie să fie clar mai convingător decât celălalt. Cei care erau cu Dodon au rămas cu Dodon, cei care sunt cu Maia Sandu - au rămas cu ea. Până la urmă, rezultatul este văzut când se trece linia de sosire. Acum, după o primă dezbatere nu putem vorbi în termeni categorici.”

Deși la începutul toamnei speakerul legislativului a anunțat o agendă încărcată, Parlamentul s-a convocat abia joi, observă jurnalistul de la RISE Moldova, Ion Preaș.

„În sfârșit și Guvernul s-a convocat după vreo trei săptămâni de pauză legată de alegeri. Au venit cu niște decizii destul de importante, cu impact economic major. În special e vorba de decizia legată de piața auto.”

Tranzacția anunțată de Moldova Agroindbank (MAIB) cu privire la cumpărarea Hotelului Codru, care s-a produs în plină campanie electorală, a constituit un alt subiect de discuții aprinse în presa săptămânii, mai ales din cauza presupuselor legături politice din spatele instituțiilor, a adăugat jurnalistul Ion Preașcă:

„Pe piață avem puține tranzacții de acest fel. Putem număra pe degete aceste tranzacții oficiale din ultimii ani de asemenea proporții. E vorba de cea mai mare bancă din Moldova, de stabilitatea ei depinde stabilitatea întregului sistem bancar. Orice tranzacție importantă a ei ar putea avea repercursiuni. E vorba și despre un imobil care aparținea indirect celui mai bogat și influent om de afaceri și politician din Moldova - Vlad Plahotniuc. Respectiv, asta oricum atrage atenția. Aceste mutări arată anumite legături, conexiuni dintre cea mai mare bancă și Vlad Plahotniuc.”

MAIB este una dintre băncile cu probleme, în activitatea căreia a intervenit Banca Națională a Moldovei, încercând să o stabilizeze după ce sistemul bancar a fost cutremurat de dispariția miliardului de dolari. BNM a blocat şi a scos spre vânzare un important pachet de acţiuni - peste 40 la sută, ca fiind deţinute de proprietari ce ar acţiona concertat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG