Linkuri accesibilitate

Parlamentul European și contracararea „propagandei rusești”


Parlamentul European a aprobat miercuri o rezoluție ce propune măsuri de contracarare a propagandei, în primul rând rusești, în țările UE și în cele din imediata ei vecinătate. Rezoluția s-a bazat pe un raport ce fusese deja aprobat în octombrie de comisia de afaceri externe din legislativul UE.

Autoarea evaluării adusă în atenția legislativului Uniunii Europene este europarlamentara conservatoare din Polonia Anna Elżbieta Fotyga, fostă ministră de externe la Varșovia, fostă colaboratoare apropiată a răposatului președinte Lech Kazczynski.

În documentul pregătit de ea, adoptat luna trecută de comisia de politică externă din legislativul european, sunt prezentate pe larg instrumentele pe care le-ar folosi „în mod agresiv” Kremlinul pentru influențarea opiniei publice din multe țări: institute politice și fundații speciale, cum este Russki Mir, posturi de televiziune ca Russia Today, „pseudo-agenții de știri” ca Sputnik, dar și grupări religioase care ajută Moscova să se prezinte ca adevărata apărătoare a valorilor creștin-ortodoxe. Unul din obiectivele acestei activități, spune Fotyga, este propagarea ideii că țările Parteneriatului Estic sunt „state eșuate”, iar altul – subminarea unității Uniunii Europene prin sprijinirea forțelor euro-sceptice, de extremă-dreapta.

În raportul pregătit de europarlamentara poloneză se mai spune că propaganda rusă vrea să insufle credința că anumite țări din estul Europei ar face parte din „sfera tradițională de influență” rusească. Fotyga subliniază în document că o bună parte din campania de dezinformare rusească se poartă pe internet – un fapt menționat la discutarea raportului și de șefa politicii externe europene, Frederica Mogherini:

„Săptămâna trecută, Dicționarul Oxford a numit „post-adevăr” cuvântul anului 2016. „Post-adevăr” descrie o situație în care, citez din dicționar, „faptele obiective au mai mică influență asupra formării opiniei publice decât apelurile la emoții și la convingeri personale”. Iar acest fenomen a existat cu siguranță întotdeauna, dar a devenit și mai relevant în era internetului. Știm că ceea ce face o postare să devină „virală” nu este neapărat calitatea informației. Presa socială și motoarele de căutare au tendința de a promova conținut care confirmă opiniile utilizatorilor în loc să le pună sub semnul întrebării – și înțelegem cât de important poate să fie acest lucru în termeni politici, inclusiv pentru Uniunea Europeană”.

„În această eră „post-adevăr”, Uniunea Europeană trebuie să adere la faptele obiective și în același timp să facă apel la emoții, la convingeri și motivații personale. Avem așa de multe povești pozitive de spus. Despre reforme împotriva corupției, despre reconciliere și creștere economică, iar viitorul uniunii noastre va depinde de capacitatea noastră de a povesti aceste istorii, explicând fapte și revigorând pasiunea din proiectul nostru european”.

În raportul Annei Elżbieta Fotyga sunt enumerate mai multe măsuri de contracarare a propagandei rusești, în frunte cu amplificarea și dotarea mult mai bună a unei structuri numite Forța de Comunicare Strategică a UE, care, în opinia autoarei documentului, trebuie ridicată la rang de unitate de sine-stătătoare în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, cum i se spune diplomației UE, pe care o conduce Frederica Mogherini.

În document sunt salutate inițiative deja existente de contracarare a propagandei rusești, anume Centrul Baltic de Excelență în Presă de la Riga, sau Centrul NATO de Excelență și altele. De asemenea, se recomandă Comisiei Europene să adopte noi măsuri pentru sprijinirea și apărarea presei independente din țările Parteneriatului Estic, dar și din Federația Rusă.

Raportul europarlamentarei poloneze a fost criticat de instituțiile de presă subordonate Kremlinului și de câțiva europarlamentari cu vederi pro-rusești – de pildă letona Tatiana Zdanoka, care a spus că măsurile împotriva așa-zisei propagande rusești merg deja prea departe și că presa rusă criticată de europeni este un adaos benefic la peisajul mediatic: „Nu ai cum să înțelegi ce se întâmplă dacă te uiți numai la CNN, BBC sau Euronews”, a spus ea.

Președintele rus Vladimir Putin a reacționat și el critic, spunând că occidentul își abandonează propriile principii democratice în lupta cu așa-numita propagandă rusească.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG