Linkuri accesibilitate

„Presa din Moldova trebuie să revină la interesul public”


A doua ediție a Forumul Mass-Media, Chișinău, 2016

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:05 0:00
Link direct

Între 2-3 decmbrie la Chișinău se desfășoară Forumul Mass-Media, la care reprezentanții presei moldovene au discutat depre problemele pe care le au jurnaliștii din Moldova, între care și concentrarea mai multor televiziuni în mâinile unei singure persoane, cum e cazul omului de afaceri și membru al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc. Spicherul Andrian Candu și premierul Pavel Filip, care fac parte amândoi din conducerea partidului, nu au luat parte la discuții, deși au fost invitați. Relatează Liliana Barbăroșie:

„Presa din Moldova trebuie să revină la interesul public, iar auto-reglementarea poate fi doar o parte din soluţie, nevoie fiind de susţinere din partea guvernanţilor pentru soluţionarea cadrului de funcţionare a mass-media,” spune Petru Macovei, preşedintele Asociaţiei Presei Independente, una din cele patru organizaţii care desfăşoară al doilea an consecutiv la Chişinău această reuniune văzută ca o modalitate de a trage un semnal de alarmă despre problemele tot mai mari ale independenţei presei moldoveneşti.

„Putem cere de la jurnalişti să respecte standardele de calitate, dar trebuie să avem şi condiţii ca aceste standarde să fie respectate”, explică Petru Macovei.

Organizaţia sa, ca și celelalte împreună cu care a organizat forumul, Centrul de Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Electronice şi Consiliul de presă, încearcă de mai multă vreme să determine clasa politică să ia măsuri de întărire a independenţei media.

Pentru asta acum ar fi necesare combaterea monopolurilor, distribuirea corectă a publicităţii, scoaterea Consiliului Coordonator al Audiovizualului de sub control politic.

Dar în loc să se îmbunătăţească, lucrurile s-au înrăutățit în ultimii doi ani, spune Petru Macovei.

Singura izbândă e că proprietarii media au ieşit din umbră. Dar e o victorie prea mică atâta timp cât acestora nu li s-au tăiat posibilităţile de a deţine monopoluri.

În primăvara lui 2016, în încercarea de a face posibilă reluarea finanţării externe prin probarea reformelor, inclusiv cele legate media, din acordul de asociere, guvernarea dominată de PD, partidul celui mai mare proprietar media, Vlad Plahotniuc, a fost nevoită să interzică deţinerea a mai mult de două licenţe TV şi radio de unul şi acelaşi patron.

Interdicţia va intra însă în vigoare în momentul expirării celorlalte licenţe, deja obţinute, adică prin 2020.

Ce se va putea urmări până atunci, a demonstrat-o campania prezidenţială tocmai încheiată, spune Macovei, plină de falsuri difuzate de holdingul media deţinut de acesta.

Macovei spune că nu există voinţa politică pentru schimbare. Absența spicherului Andrian Candu și premierului Pavel Filip de la forum ar fi o dovadă în acest sens, adaugă el, .

Iulia Semionova, preşedinta unei Asociaţii de jurnalişti de limbă rusă, crede că sancţiunile pentru încălcarea Codului Audiovizual ar trebui să fie aplicate nu televiziunilor, ci patronului.

Iulia Semionova (centru)
Iulia Semionova (centru)

„Elitelor politice le convine situaţia actuală din media”, spune Semionova.

„Pentru că astfel ele pot manipula jurnaliştii, îi pot trata ca pe nişte servitori. Lucrurile vor rămâne la fel cât timp media va fi concentrată în mâinile unui om. De aceea trebuie ca patronii să fie sancţionaţi, nu instituţiile de presă. Nu ştiu cum se poate face asta, dar aşa nu mai poate continua. Pentru că publicul crede că cei jurnaliștii sînt cei răi.”

Alecu Reniţă de la revista „Natura” a declarat, în faţa celor peste 150 de participanţi din toată republica, că discuţia ar trebui să se concentreze mai mult acum asupra celor care controlează politicile editoriale ale instituţiilor de presă, adică patronul și editorii:

„Până nu ne clarificăm, cine de fapt face politica editorială în aceste instituţii, o să vorbim în zadar. Mă întreb însă tot mai des cum se întâmplă că nişte jurnalişti vin în meserie cu un potenţial bun, dar la un moment dat, când isn începe să degradeze instituţia media la care lucrează, degradează şi ei? Cum se întâmplă că atât de uşor sunt decapitate talentele pe care ar trebui să mizăm?”

Alecu Reniță
Alecu Reniță

La fel ca Macovei, Natalia Morari, jurnalista creatoare a mai multor proiecte televizate la TV7, a subliniat importanţa dialogului cu autorităţile, dar, spune ea, lipsa lor de la forum arată că acest dialog nu se doreşte:

„Cum putem să rezolvăm doar noi între noi aceste probleme? Greu de spus. Poate că ar fi cazul să începem cu problemele noastre interioare, cele ce ţin de codul deontologic. Şi atunci când se încalcă bunul simţ, să le cerem colegilor noştri responsabilitate.”

Dar nu există şanse prea mari ca lucrurile să se îmbunătăţească substanţial fără contribuţia autorităţilor, este de părere jurnalista. Pentru că e nevoie de măsuri ce pot fi promovate doar de politic. Morari dă exemplul CCA:

„O amendă de 5400 de lei pentru o televiziune care a beneficiat de cea mai mare parte din publicitatea electorală este nimic. Şi să nu-mi spuneţi că momentul potrivit pentru această amendă a fost sfârşitul campaniei, când noi toţi am auzit poveştile cu cei 30 de mii de sirieni sau cu închiderea bisericilor etc., ” a explicat jurnalista Natalia Morari.

Previous Next

XS
SM
MD
LG