Centrul Național Anticorupție a dat publicității spre sfârșitul anului trecut proiectul strategiei naționale anti-corupție pe anii 2017-2020, anunțând că-l supune „dezbaterii publice ” și că la baza lui stă un studiu despre integritate elaborat în 2013 de organizația Transparency International. Între timp, proiectul a fost completat cu mai multe prevederi, inclusiv unele referitoare la combaterea corupției la care s-ar putea deda… organizațiile ne-guvernamentale și presa.
Noile prevederi fac parte dintr-un capitol separat care descrie organizaţiile ne-guvernamentale ca fiind extrem de dependente de finanţări externe (în proporţie de de 85 la sută) şi frecvent acuzate de partizanat politic, conflicte de interese şi promovare a agendelor finanţatorilor.
Mass-media ar trece şi ea, potrivit descrierii din noul capitol, printr-o situaţie gravă, în parte fiind dependentă de fondurile donatorilor externi şi în parte - de finanţările provenite de la entităţi şi persoane afiliate politic.
Invocându-se şi declinul de încredere prin care trec organizaţiile neguvernamentale şi media constatat de sondaje, strategia trage linie şi formulează o serie de obiective valabile mai ales pentru sectorul asociativ: ar urma ca ONG-urile să-şi publice rapoartele financiare şi de activitate, să fie monitorizate dacă se ţin departe de lumea politică, cele dintre ele care primesc finanţări bugetare - să nu se implice deloc în astfel de activităţi, iar în cazul managerilor, acestora să li se interzică în general orice apartenenţă politică.
Nadejda Hriptievschi este directoare de programe la Centrul de Resurse Juridice din Moldova, organizaţie neguvernamentală care, aşa cum ne-a spus ea, a întâmpinat cu mare îngrijorare noutăţile din strategia anticorupţie:
„Prima problemă pe care o vedem e limbajul foarte general utilizat. Ulterior ne putem trezi cu nişte condiţii neclare pentru activitatea ong-urilor. În al doilea rând, se vorbeşte mult despre afilierea politică şi, ca rezultat, se propune interzicerea apartenenţei politice a organizaţiilor neguvernamentale. E ceva contrar practicii internaţionale. Exprimarea unei opinii politice e un drept fundamental şi membrii ONG, chiar managerii lor sunt în drept să-şi exprime opţiunile politice. E una când nu se permite finanţarea publică a unei organizaţii afiliate politic şi alta e să se interzică în general. Apoi se impune adoptarea unui cod de etică, sugerându-se că e parte din auto-reglementare. Standardele de etică sunt prevăzute în statutul fiecărei organizaţii în parte. Nu trebuie să intervină statul în asta.”
Cristina Ţarină, vice-directoarea CNA, scoate în faţă câteva explicaţii ale includerii în lista de subiecţi vizaţi de strategie şi a organizaţiilor neguvernamentale şi de media. Cea mai importantă: fiindu-i atribuit un rol extrem de mare în monitorizarea luptei cu corupţia în instituţiile publice, societatea civilă ar trebui ea însăşi să fie ferită de probleme de integritate:
„În primul rând, acestea sunt standardele internaţionale, în particular a Transparency International. În al doilea rând, sunt recomandări făcute de însăşi societatea civilă pentru îmbunătăţirea pilonului „societatea civilă” în contextul sistemului naţional de integritate. Nu puteam să nu le luăm în considerare. Apoi, am insistat să nu fie planificate nici un fel de măsuri în acest pilon, adică societatea civilă va trebui singură să se organizeze în acest sens. Dacă nu o va face, la evaluare asta o să se reţină - că nu şi-au crescut rolul, cum ar fi urmat.”
Sergiu Ostaf este director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului CREDO din Moldova, organizaţie neguvernamentală care a propus completarea strategiei cu acest ultim capitol:
„Ideea ar fi ca să încercăm să promovăm comportamentul corect, etic, responsabil. Ce înseamnă asta: în primul rând transparenţa activităţii, publicarea rapoartelor anuale financiare. Apoi, neimplicarea ong-urilor în sprijinul unor actori politici, ceea ce contravine nu doar normelor etice, ci şi legii asociaţiilor obşteşti. Nu poţi folosi resursele publice păentru susţinerea unui actor politic. În sectorul public asta se numeşte folosirea resurselor administrative. În sectorul asociativ asta încalcă principiul încrederii care este oferit unui ong. Al treilea principiu important este evitarea conflictului de interese. În momentul în care există interese personale ale conducătorului unei organizaţii într-o anumită instituţie publică, lumea trebuie să cunoască. De altfel, se foloseşte paravanul organizaţiei pentru anumite reglări de conturi.”
Lilia Carasciuc, directoarea Transparency International-Moldova, spune pe de altă parte că nu organizaţiile societăţii civile ar trebui să fie subiect de monitorizare, ci cele publice atunci când vine vorba despre lupta cu corupţia, şi adaugă că abordarea acestei strategii îi aminteşte de atmosfera din Rusia:
„ONG-urile trăiesc din acele surse pe care le pot obţine, iar strategia naţională anticorupţie trebuie să se concentreze pe instituţiile publice, iar societatea civilă trebuie să monitorizeze implementarea acestor documente, nu invers. ONG-uri pe care eu le consider foarte puternice sunt acuzate de partizanat politic, ceea ce se face, mi se pare, ca să se deplaseze accentele de pe problemele din sectorul public pe societatea civilă. E o întorsătură similară cu ce se întâmplă în Rusia. Pe de o parte aşteptăm finanţare din experior, iar pe de alta – nu cumva societatea civilă să monitorizeze cum se utilizează fondurile venite de la aceşti donatori străini.”
Nu se ştie deocamdată dacă criticii şi autorii strategiei vor avea suficient timp ca să ajungă la un compromis, întrucât, fiind una din precondiţiile reluării finanţării europene, documentul ar urma să ajungă foarte curînd pe masa deputaţilor.
